am comis o eroare. din greseala mi-am acordat, fara motiv si fara rost, o penita, din acelea care ii fac atat de mandri pe hermeneutii inraiti. cu mine nu e cazul. iertare.
amanuntul asta nu merge, e total aiurea, e ca si cand Dunarea si-ar da mana intr-o aceeasi respiratie cu Pacificul.
eu as sari peste el si as spune:
uneori ne salutam zimbeste
la fel de indescifrabil ca intotdeauna
dar nu pot sa iti spun nimic
despre ce gandeste
şi aşa cum ştii
aceasta este de cele mai multe ori
neesenţial
pentru că ea nu a avut niciodată nevoie
de cuvinte
Atentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
nu stiu ce sa raspund, hialin, mie nu mi se pare hilara. probabil tine de niste resorturi intime ale imaginatiei sau de vocabularul fiecaruia. oricum mie nu mi se pare a fi hilar ci poate mai degraba putin tragic. regret ca nu ai simtit "ceva poetic". dar e adevarat ca nu e un text "euforic" sau "parnasian". si poate ca asta si vrea sa spuna despre "ars poetica". oare nu e ea un fel de frustrare perpetua in speranta ca putem zugravi ceea ce este menit sa nu poata fi vazut. poezia este doar un cutremur nefericit al unei scoarte in adincul careia se intimpla cu adevarat ceva fierbinte. e doar un efect. bobadil, poate ai vrut sa spui "cutia cu nisip" (dintr-o evidenta dezamagire pe care o ai). interesant ca vorbesti despre tramvai. am mers azi cu un tramvai. din acelea pe cablu, vechi probabil de peste 50 de ani. in ele poti sa urci din mers si sa cam "sari" din mers. probabil si "determinantii" astia au calatorit cu mine o vreme si acum au sarit. nu stiu, nu pot sa spun daca e mai "la repezeala" decit altele. poate.
se pare că mai îmi scapă și din acestea. nu prea îmi dau seama decât că ascultând taylor eigsti cu una din piese (lucky to be me, între timp omu' a mai scos un album) pot să îți dau dreptate. dar semnificația întregului poem s-ar duce celui rău:). mă bucură semnul tău de lectură pe cât știu că nu ne citim din datorie:). mulțam fain, Adrian!
Domnule Buricea, cum vine asta..."Nirvana vietii", domnule? e metafora sau injuratura? serios acum...eu pot intelege ca va mai amintiti, cu nostalgie, de acele dalbe vremuri; dar noi ce vina avem? textul este...versificatie scolareasca, nimic mai mult.
doua idei de exceptie transpuse in realitate, pentru care, iata, ma bucur din toata inima de Ajun, aici linga bradul frumos impodobit din Hermeneia. Sarbatori fericite tuturor!
Domnule Ionuț Caragea îți mulțumesc pentru citirea, comentariul și aprecierea care au dat dovadă de dârjenie, candoare de suflet și o percepere lipsită de prejudecăți. Te mai aștept Mahmoud Djamal
dan, cu sylvia plath voi avea o rafuiala la un moment dat... si nu numai cu ea. am un poem scris la nervi si disparare pe care il voi pune aici, la un momet dat. a fi invins de propria ta forta este mereu un subiect suculent si spectaculos. ai vazut perfect ce era de vazut si nici nu ma mir foarte tare. alina, voi modifica si voi pune diacritice la intreg textul. pana si mie imi este greu sa-l citesc. campia va ramane campie cu diacritice. doresc sa existe ca principiu feminin in titlu, alaturi de podul masculin, ca interfata la ce va urma mai departe. cum spunea si dan, poemul este alcatuit din doua texte, poate ar fi trebuit sa se observe ca sunt diferite unul de altul si ca discurs si ca tema si ca subiect, chiar daca amandoua se doresc pasteluri. ma bucur ca treceti pe aici. :)
Îmi pare rău să nu fiu de acord cu stimații mei colegi de site dar poemul acesta mi se pare împănat cu clișee mai ceva ca un curcan de thanksgiving... și mai ales pe Dvs. stimate autor respectabil, unul dintre cei mai buni de pe aici vă rog să mă scuzați că aleg calea de a nu oferi multe citate... ci mai degrabă senzații de lectură. 'Poate poate' de doua ori în incipitul poemului... o stângăcie mai ales dacă vorbim de 'tinerețea o toamnă timpurie' și 'am mers prea repede fără să privesc îndărăt'... Poate ar fi trebuit să vă gândiți să nu așterneți aceste versuri șchioape pe hărtia virtuală a Hermeneiei aș zice eu în continuare. Multe stângăcii prepoziționale și conjuncturale în debutul aproape a fiecărui vers, stângăcii care împiedică acea tensiune necesară sentimentului poetic menit să țină cititorul captiv și fascinat în text. Revelația (pentru că textul se vrea și unul cu conotații religioase) lipsește aproape cu desăvârșire, mai mult, pe alocuri textul poate fi interpretat chiar și ca blasfemie, autorul probabil într-un fel doar al său de exces de zel se crede îndreptățit în această impersonare lipsită, după cum spuneam de fiorul revelației.
În concluzie, pe de o parte acest poem abuzează de clișeul poetic iar pe de alta bagatelizează ideile prezentate prin nenumăratele lui stângăcii. Un poem care are un aer prăfuit.
Margas
eu aş renunţa la următoarele versuri: "Pentru o zi ca oricare alta,", "în ochi de primăvară.", "aproape de desăvârşire.", "lumina îmi pune aripi" şi "ca într-o strălucire"
Mulțumesc Adrian, Virgil, las așa cu paranteză pentru a nu anihila comentariul Alexandrei, la obiect.
Textul se va citi pls cu aruncat...
Amânat mi se pare prea profund pentru mine.
As 4 all the rest, Thanks U all, much appreciated friends
gradinărit, Îmi perimteți să , dimplomatul, Niciodată nu vorbi același timp cu clientul., lacrmile le curgeau . Sunt conștientă că am aruncat buzduganul și-am plecat, dar de atâtea ori îmi spun că notey direct tzpos când citesc, pentru că la a doua lectură nu le mai văd nici eu :-) În fine, asta este ce am observat acum. Data viitoare vei fi, probabil, și tu mult mai atentă ;-)
Dragă Cami, nu, aici nu încurajăm răspunsul cu aceeași monedă; tocmai de aceea există moderator. Dacă fiecare ar proceda astfel, am avea numai scandaluri aici, or nu pentru aceasta există hermeneia. Comentariul Marinei nu este pe lângă text, draga mea. El reprezintă însă, așa cum spuneam, poate prea mult doar răspunsul stârnit de textul tău în ea și mai puțin un comentariu din care tu sau alții să înțeleagă ceva despre scriitura ta. Te rog să reții că nu există așa ceva reglementat (și sper eu că nici nu va fi, altfel ne vom transforma în niște roboți) pe site; cu toate acestea am intervenit pentru că da, consider că fiecare s-ar folosi mai mult dacă am vorbi în comentarii despre text mai mult decât despre noi înșine. Deși, așa cum spunea Marina, este și aceasta un răspuns: textul tău a însemnat ceva pentru cititor. Sper ca, dacă va mai fi cazul vreodată, să nu mai răspunzi "cu aceeași monedă" (aș spune eu, chiar cu una mai dură). Îndrăznim să credem că oamenii mai știu și de vorbă bună pe-aici. Nu suntem chiar în situația la care ai făcut tu aluzie. Și cu aceasta vă voi ruga să revenim la text și la literatură.
un text care după ce îl citești îți vine să dai telefon autorului să vezi dacă nu i s-a întîmplat ceva. o colecție reușită de tot felul de mărfuri de contrabandă care te face să jinduiești. păcat că între mine și autor s-a împămîntenit această vrăjmășie adîncă pentru că uite, din cînd în cînd mă surprinde plăcut cu texte consistente. de fapt părerea mea este că emilian este unul din puținii autori români contemporani care nu numai că scriu numai ceea ce trăiesc, dar o fac și elgant de bine, fără să fie o înșiruire de smiorcăieli sau detalii ieftine. cu un fel de eleganță degajată care te ispitește să citești mai departe. ideea și structura textului de față, deși poate nu sînt o invenție nouă, au ceva surpinzător, asemenea unei sirene de poliție sau salvare pe care deși le-ai auzit de zeci de ori reușesc să te înfioare încă o dată. atenție că mai există unele typos.
Virgil, citind textul tău mi-am adus aminte de un alt text - Copacul patruped de Djamal Mahmoud. Desigur, acolo era cu totul alt fel de conținut și interpretare, însă, tot despre un copac interior era vorba, care „care tace continuu în mine/crescând tot mai înalt/cu fiecare moarte a sângelui meu...” În altă ordine de idei, din cele două variante, cea veche și cea nouă, o prefer pe a treia care să nu conțină ultimul vers „ca o femeie frumoasă”(nu aduce nimic nou cu ea și e o comparație banală) și „improbabile adieri” - acel „improbabile” - e prea prețios și artificial. Doar o părere. Toate cele bune, Eugen.
mi-a plăcut această cronică. ai câteva typos. la duşamn al poporului ( paragraful 2), creștinsmului (penultimul rând) şi ceva lipsă la patriarhului Nicodim.
în rest să mai auzim.
Regula e destul de clară şi o putem ilustra chiar cu cele două substantive. Atunci cand cuvântul se termină într-o literă caracteristică limbii române (deci care marchează un sunet, aşadar se pronunţă), nu se pune cratima înaintea articolului sau a mărcii de plural: "mottoul", "mottouri", "mottourile"; dacă ultima literă marchează ceva din limba străină (ţine de ortografia etimologică şi nu se pronunţă), atunci se pune cratimă: "mouse-ul", "site-ul" şi altele.
Dacă te interesează, am un fişier sintetic, de uz didactic, întocmit de un profesor şi postat pe internet. Este foarte bine întocmit. Vei constata pe baza lui că ideea DOOM este de a nu româniza cu orice preţ cuvintele străine. Dă-mi adresa de e-mail şi ţi-l trimit.
Uite-așa ajunge și un site literar ca Hermeneia, după ce mai trece timpul, ca un Maybach... plin de amintiri de lux!
Am dat din întâmplare de textul acesta al meu mai vechi și m-am gândit dacă Virgil cel de azi ar mai rămâne la părerea scrisă aici, mai sus... sau la vremea aceea eram prea orbiți de polemici și ambiții și analiza pe text devenea vasală pornirilor viscerale.
Acest text în particular mi-l amintesc bine, el aparține perioadei mele hai să o numesc așa 'metaforice' și destul de clasice din acest punct de vedere, iar acest poem este chiar unul simplu. Virgil mi-l desface în bucățele (ceea ce deobicei nu faci cu un poem) și aparent mi-l desființează.
Aș fi curios dacă el mai gândește acum la fel ca atunci.
Eu unul acum l-aș desființa din cu totul alte motive.
Îmi cer scuze pentru această dizertație care poate fi oricând văzută ca o divagație.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
multumesc aranca pentru apreciere, titlul e de atunci de demult dar vazind noile texte de pe site mi-am adus aminte de el
pentru textul : camera cu vedere la întîmplare ▒ deam comis o eroare. din greseala mi-am acordat, fara motiv si fara rost, o penita, din acelea care ii fac atat de mandri pe hermeneutii inraiti. cu mine nu e cazul. iertare.
pentru textul : Un titlu reușit atrage atenția asupra textului de..."ne întîlnim
îşi scoate pudelul toy
prin oraş"
amanuntul asta nu merge, e total aiurea, e ca si cand Dunarea si-ar da mana intr-o aceeasi respiratie cu Pacificul.
eu as sari peste el si as spune:
uneori ne salutam zimbeste
pentru textul : despre dragoste numai de bine dela fel de indescifrabil ca intotdeauna
dar nu pot sa iti spun nimic
despre ce gandeste
şi aşa cum ştii
aceasta este de cele mai multe ori
neesenţial
pentru că ea nu a avut niciodată nevoie
de cuvinte
Atentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
pentru textul : mâna lui rezema liniștea denu stiu ce sa raspund, hialin, mie nu mi se pare hilara. probabil tine de niste resorturi intime ale imaginatiei sau de vocabularul fiecaruia. oricum mie nu mi se pare a fi hilar ci poate mai degraba putin tragic. regret ca nu ai simtit "ceva poetic". dar e adevarat ca nu e un text "euforic" sau "parnasian". si poate ca asta si vrea sa spuna despre "ars poetica". oare nu e ea un fel de frustrare perpetua in speranta ca putem zugravi ceea ce este menit sa nu poata fi vazut. poezia este doar un cutremur nefericit al unei scoarte in adincul careia se intimpla cu adevarat ceva fierbinte. e doar un efect. bobadil, poate ai vrut sa spui "cutia cu nisip" (dintr-o evidenta dezamagire pe care o ai). interesant ca vorbesti despre tramvai. am mers azi cu un tramvai. din acelea pe cablu, vechi probabil de peste 50 de ani. in ele poti sa urci din mers si sa cam "sari" din mers. probabil si "determinantii" astia au calatorit cu mine o vreme si acum au sarit. nu stiu, nu pot sa spun daca e mai "la repezeala" decit altele. poate.
pentru textul : ars poetica I dese pare că mai îmi scapă și din acestea. nu prea îmi dau seama decât că ascultând taylor eigsti cu una din piese (lucky to be me, între timp omu' a mai scos un album) pot să îți dau dreptate. dar semnificația întregului poem s-ar duce celui rău:). mă bucură semnul tău de lectură pe cât știu că nu ne citim din datorie:). mulțam fain, Adrian!
pentru textul : se pare că sunt psalm dee prea...prozaic?
pentru textul : Oala cu lapte deDomnule Buricea, cum vine asta..."Nirvana vietii", domnule? e metafora sau injuratura? serios acum...eu pot intelege ca va mai amintiti, cu nostalgie, de acele dalbe vremuri; dar noi ce vina avem? textul este...versificatie scolareasca, nimic mai mult.
pentru textul : A trecut amar de vreme deTu cu delicatetea si eu cu hmm-ul... "va trebui" - "orice s-ar putea întâmpla" - "mi-e teamă"... nu stiu Adriana, inca incerc sa-i dau de capat.
pentru textul : cearcăn deaaaa... nu mai îmi spune...uitasem că ai un apetit pentru subsoluri. god bless your google.
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie dedoua idei de exceptie transpuse in realitate, pentru care, iata, ma bucur din toata inima de Ajun, aici linga bradul frumos impodobit din Hermeneia. Sarbatori fericite tuturor!
pentru textul : două noi secțiuni deDomnule Ionuț Caragea îți mulțumesc pentru citirea, comentariul și aprecierea care au dat dovadă de dârjenie, candoare de suflet și o percepere lipsită de prejudecăți. Te mai aștept Mahmoud Djamal
pentru textul : Țărână cu miros de lacrimi dedan, cu sylvia plath voi avea o rafuiala la un moment dat... si nu numai cu ea. am un poem scris la nervi si disparare pe care il voi pune aici, la un momet dat. a fi invins de propria ta forta este mereu un subiect suculent si spectaculos. ai vazut perfect ce era de vazut si nici nu ma mir foarte tare. alina, voi modifica si voi pune diacritice la intreg textul. pana si mie imi este greu sa-l citesc. campia va ramane campie cu diacritice. doresc sa existe ca principiu feminin in titlu, alaturi de podul masculin, ca interfata la ce va urma mai departe. cum spunea si dan, poemul este alcatuit din doua texte, poate ar fi trebuit sa se observe ca sunt diferite unul de altul si ca discurs si ca tema si ca subiect, chiar daca amandoua se doresc pasteluri. ma bucur ca treceti pe aici. :)
pentru textul : campia/podul deÎmi pare rău să nu fiu de acord cu stimații mei colegi de site dar poemul acesta mi se pare împănat cu clișee mai ceva ca un curcan de thanksgiving... și mai ales pe Dvs. stimate autor respectabil, unul dintre cei mai buni de pe aici vă rog să mă scuzați că aleg calea de a nu oferi multe citate... ci mai degrabă senzații de lectură. 'Poate poate' de doua ori în incipitul poemului... o stângăcie mai ales dacă vorbim de 'tinerețea o toamnă timpurie' și 'am mers prea repede fără să privesc îndărăt'... Poate ar fi trebuit să vă gândiți să nu așterneți aceste versuri șchioape pe hărtia virtuală a Hermeneiei aș zice eu în continuare. Multe stângăcii prepoziționale și conjuncturale în debutul aproape a fiecărui vers, stângăcii care împiedică acea tensiune necesară sentimentului poetic menit să țină cititorul captiv și fascinat în text. Revelația (pentru că textul se vrea și unul cu conotații religioase) lipsește aproape cu desăvârșire, mai mult, pe alocuri textul poate fi interpretat chiar și ca blasfemie, autorul probabil într-un fel doar al său de exces de zel se crede îndreptățit în această impersonare lipsită, după cum spuneam de fiorul revelației.
pentru textul : aşteptarea după Simion deÎn concluzie, pe de o parte acest poem abuzează de clișeul poetic iar pe de alta bagatelizează ideile prezentate prin nenumăratele lui stângăcii. Un poem care are un aer prăfuit.
Margas
eu aş renunţa la următoarele versuri: "Pentru o zi ca oricare alta,", "în ochi de primăvară.", "aproape de desăvârşire.", "lumina îmi pune aripi" şi "ca într-o strălucire"
pentru textul : Te recunosc! deMulțumesc Adrian, Virgil, las așa cu paranteză pentru a nu anihila comentariul Alexandrei, la obiect.
pentru textul : spring time cassandra deTextul se va citi pls cu aruncat...
Amânat mi se pare prea profund pentru mine.
As 4 all the rest, Thanks U all, much appreciated friends
gradinărit, Îmi perimteți să , dimplomatul, Niciodată nu vorbi același timp cu clientul., lacrmile le curgeau . Sunt conștientă că am aruncat buzduganul și-am plecat, dar de atâtea ori îmi spun că notey direct tzpos când citesc, pentru că la a doua lectură nu le mai văd nici eu :-) În fine, asta este ce am observat acum. Data viitoare vei fi, probabil, și tu mult mai atentă ;-)
pentru textul : Paharul cu apă dedorin, multumesc ochiului tau atent care "vede tot"!! atentia ta ma ajuta si ma bucura!
pentru textul : două trenuri coborâte din noapte deDomnule Gorun Semn că vă citesc și eu.
pentru textul : La rădăcină deDragă Cami, nu, aici nu încurajăm răspunsul cu aceeași monedă; tocmai de aceea există moderator. Dacă fiecare ar proceda astfel, am avea numai scandaluri aici, or nu pentru aceasta există hermeneia. Comentariul Marinei nu este pe lângă text, draga mea. El reprezintă însă, așa cum spuneam, poate prea mult doar răspunsul stârnit de textul tău în ea și mai puțin un comentariu din care tu sau alții să înțeleagă ceva despre scriitura ta. Te rog să reții că nu există așa ceva reglementat (și sper eu că nici nu va fi, altfel ne vom transforma în niște roboți) pe site; cu toate acestea am intervenit pentru că da, consider că fiecare s-ar folosi mai mult dacă am vorbi în comentarii despre text mai mult decât despre noi înșine. Deși, așa cum spunea Marina, este și aceasta un răspuns: textul tău a însemnat ceva pentru cititor. Sper ca, dacă va mai fi cazul vreodată, să nu mai răspunzi "cu aceeași monedă" (aș spune eu, chiar cu una mai dură). Îndrăznim să credem că oamenii mai știu și de vorbă bună pe-aici. Nu suntem chiar în situația la care ai făcut tu aluzie. Și cu aceasta vă voi ruga să revenim la text și la literatură.
pentru textul : se-ntâmplă uneori demultumesc mult Sancho Pnza, am scapat de spatiu in plus. ma bucur ca ti-a placut catusi de putin textu, te mai astept cu drag in pagina mea
pentru textul : Kore merge mai departe dee un bun pretext scandalul acesta pt reclama, no?
pentru textul : Tangent de radical din "ix" deun text care după ce îl citești îți vine să dai telefon autorului să vezi dacă nu i s-a întîmplat ceva. o colecție reușită de tot felul de mărfuri de contrabandă care te face să jinduiești. păcat că între mine și autor s-a împămîntenit această vrăjmășie adîncă pentru că uite, din cînd în cînd mă surprinde plăcut cu texte consistente. de fapt părerea mea este că emilian este unul din puținii autori români contemporani care nu numai că scriu numai ceea ce trăiesc, dar o fac și elgant de bine, fără să fie o înșiruire de smiorcăieli sau detalii ieftine. cu un fel de eleganță degajată care te ispitește să citești mai departe. ideea și structura textului de față, deși poate nu sînt o invenție nouă, au ceva surpinzător, asemenea unei sirene de poliție sau salvare pe care deși le-ai auzit de zeci de ori reușesc să te înfioare încă o dată. atenție că mai există unele typos.
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) deVirgil, citind textul tău mi-am adus aminte de un alt text - Copacul patruped de Djamal Mahmoud. Desigur, acolo era cu totul alt fel de conținut și interpretare, însă, tot despre un copac interior era vorba, care „care tace continuu în mine/crescând tot mai înalt/cu fiecare moarte a sângelui meu...” În altă ordine de idei, din cele două variante, cea veche și cea nouă, o prefer pe a treia care să nu conțină ultimul vers „ca o femeie frumoasă”(nu aduce nimic nou cu ea și e o comparație banală) și „improbabile adieri” - acel „improbabile” - e prea prețios și artificial. Doar o părere. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : copacul dinăuntru demi-a plăcut această cronică. ai câteva typos. la duşamn al poporului ( paragraful 2), creștinsmului (penultimul rând) şi ceva lipsă la patriarhului Nicodim.
pentru textul : Nicu Enea. Jurnal închipuit (I) deîn rest să mai auzim.
rețin observațiile, mulțumesc Virgil!
pentru textul : prietenul deRegula e destul de clară şi o putem ilustra chiar cu cele două substantive. Atunci cand cuvântul se termină într-o literă caracteristică limbii române (deci care marchează un sunet, aşadar se pronunţă), nu se pune cratima înaintea articolului sau a mărcii de plural: "mottoul", "mottouri", "mottourile"; dacă ultima literă marchează ceva din limba străină (ţine de ortografia etimologică şi nu se pronunţă), atunci se pune cratimă: "mouse-ul", "site-ul" şi altele.
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deDacă te interesează, am un fişier sintetic, de uz didactic, întocmit de un profesor şi postat pe internet. Este foarte bine întocmit. Vei constata pe baza lui că ideea DOOM este de a nu româniza cu orice preţ cuvintele străine. Dă-mi adresa de e-mail şi ţi-l trimit.
mulțumesc pentru observații și comentarii, Daniela și Maria. țin să precizez că finalul s-a vrut intenționat puțin agramat
pentru textul : palimpsest de ani și gunoaie deSe pare că este un club privind păpușile cărora unii "Le scot ochii cu o șurubelniță de jucărie" ...
pentru textul : Păpușile plâng deUite-așa ajunge și un site literar ca Hermeneia, după ce mai trece timpul, ca un Maybach... plin de amintiri de lux!
pentru textul : octopus deAm dat din întâmplare de textul acesta al meu mai vechi și m-am gândit dacă Virgil cel de azi ar mai rămâne la părerea scrisă aici, mai sus... sau la vremea aceea eram prea orbiți de polemici și ambiții și analiza pe text devenea vasală pornirilor viscerale.
Acest text în particular mi-l amintesc bine, el aparține perioadei mele hai să o numesc așa 'metaforice' și destul de clasice din acest punct de vedere, iar acest poem este chiar unul simplu. Virgil mi-l desface în bucățele (ceea ce deobicei nu faci cu un poem) și aparent mi-l desființează.
Aș fi curios dacă el mai gândește acum la fel ca atunci.
Eu unul acum l-aș desființa din cu totul alte motive.
Îmi cer scuze pentru această dizertație care poate fi oricând văzută ca o divagație.
Pagini