ce are in comun o geisha japoneza cu pergamente din china antica si instrumentul hang drum? aparent nimic. traim intr/un timp eclectic. intr/un acelasi decor vom regasi perne arabe, elefanti de mahon din india, turbioane din lemn de santal aduse din nordul africii, un perpetuum mobile din inox elvetian, papusi cu cap de portelan, lucrate manual, dintr/o galerie nemteasca, matase rosie, grea la ferestre si in suflet, covoare tesute cu motive din nordul bucovinei si tot e prea putin... tendinta e de a crea un mozaic stilistic in orice domeniu si nici literatura nu a ramas indiferenta desi nu isi propune din asta un scop ci deschide poarta spre lumi care pana ieri pareau inchise iar orice apropiere era decadenta, daca nu chiar interzisa poemul e cinematografic... alergand prin ploaie iar picaturile filmate cu zoom apar ca niste geishe imbracate in alb care descopera jocul alunecarii pe un topogan cu apa... burlanul, streasina casei, a pagodei... barbatii cu ochii lor cercetatori, cu irizatii parca smulse dintr/o coada de paun. mirosul strazilor spalate de ploaie, sentimentul de eliberare, de parca ne/am goli si am lasa in grija stropilor inima, s/o macereze pentru timpuri in care vor veni oameni ce vor sti sa pretuiasca vinul stors din strugurii astia stranii. *ce e poezia daca nu un prilej de a calatori prin intreaga lume, de a explora si a extrage esente din colturile ei. preia elemente din tot ce e pe pamant, sub pamant si din cele ce sunt deasupra. multumesc tuturor... e o intrepatrundere de sensuri... pe de o parte, ploaia ca un plans al zilei cand ramanem singuri si strazile par un labirint din care cautam o iesire, e o culoare a zilei de azi, maine ploaia e posibil sa aiba broboada neagra iar intr/o alta zi sa aiba parul desppletit... are trebui sa ascultati un hang drum si veti simti cum sunetele tasnesc la lovirea degetelor asemeni picurilor de ploaie pe asfalt sau pe frunzele copacilor. mereu am avut sentimentul ca arborii alcatuiesc dupa ploaie un imens xilofon. de aici imaginea sabotilor de gheisha pe frunze... *andu, good point of view, francisc... imitatiile de opinie si aliantele la kilogram sunt dovada unui spirit slab. daca ai ceva de spus, spune singur, fii primul, daca nu ...nu lasa nimic, treci mai departe, chiar daca esti editor nu esti obligat sa salvezi nicio aparenta.

Imagini frumoase, insule de poezie, sensibilitate, ingenuitate chiar. Şi totuşi (spre deosebire de poemul postat anterior, care e foarte bine structurat), aici prima parte nu se armonizează, nu se sudează cu cea de-a doua. Rămân două poeme aproape distincte, primul - neterminat -, cel deal doilea - neînceput.
Dar sunt premise excelente.

La Mestrul Fi..ică, pe post de lup, vine Scufița Roșie. Care o adusese cu ea și pe Scufița Albă. M. F.: Scufițelor, veniți după mine! Scufița Roșie, care știa povestea, a luat-o după El. Scufița Albă, care n-o știa, a luat-o în toate părțile. Și Maestrul, la fel (împreună cu Scufița Roșie – scai de coada lui). Și s-au iluminat sau re-iluminat (unii). Chiar de un număr infinit de ori. Dar numărabil. Are și infinitul ăla o limită. Nu-i merge chiar la infinit. Dar Ni..lau? O să întrebați pe bună dreptate. Ni..lau se piaptănă tot așa și consecvent, cu părul într-o parte. Precum Cȃntăreața Cheală a lui Ionesco… Nota: Povestea asta am spus-o pe gratis. N-am pretenția la drepturi de autor. Am să le-o vȃnd, totuși și agonicilor. Dacă mi se ivește ocazia….

acta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea

alma, poate e cam lugubru dar in scenariul gandit de mine, chestia cu paharul de vin provine dintr-o istorie in care se spune ca moartea nu vine cu coasa, ci cu un pahar ( nu stiu exact daca de vin) pe care ti-l da sa-l bei... chiar daca nu e "maxim" e bine, iti multumesc si ma bucura semnul si aprecierea ta, cu sau fara paharul de vin, sper ca aceasta a fost "ultima tristete" :)

Adriana, eu am experiența unui cenaclu unde fiecare poate comenta (decent) un text, poate avea o opinie. Constructivă. Apreciez sensibilitatea poemelor tale, ai talent, însă trebuie să recunoaștem (și eu și tu) că nu toate textele pot obține un calificativ maxim. Recomandarea mea referitoare la acest text (dacă ești pregătită sufletește să o accepți) este să revii asupra lui. Orice pictor își face o schiță, o eboșă, mult mai târziu apare capodopera. Privește Rembrandt sau Fragonard. Câte schițe, variațiuni pe aceeași temă erau în spatele capodoperelor? Aceasta este întrebarea.

Mi-a plăcut foarte mult atât ideatica, dar mai ales felul cum revine visul fragmentat, ca o enumerare de termeni cheie:
,,visul reînvie și iată-mă oprit
în fața ușii din tablă ruginită
cu degetele zdrelite de atâta bătut
speriat de o posibilă deschidere
mirat de repetata neîntâmplare
lătratul câinelui ploaia femeia
cearșafurile cerșetorul
rana din umăr"...am senzaţia unei ,,glosse" moderne :)
Nu am înţeles partea mediană:
,,știi
alor mei
iubești mă întreabă" ...e o neputinţă de a mea. Nu trebuie să explici :)
Mă uit acum si la forma poemului, e ca o clepsidră pe care o pot întoarce.
Am mai făcut un experiment: am făcut copy/paste poemului, l-am centrat si am obtinut o formă foarte interesantă. De fapt mai multe. Cea mai dragă e cea prin care ultima parte a poemului seamănă cu o lacrimă :) Nu întâmplător.

Te felicit cu tot dragul!
Mariana

cred ca e primul tecst al tau pe care nu am mare lucru de reprosat. poate doar faptul ca mizezi intotdeauna pe atmosfera asta tristo-melancolica, cu iz de praf si muzici de pian, care e usor anacronica sau ma rog e dintr-un film care are doar urme vagi de autenticitate raportat la azi. dar asa sunt eu carcotas, insa se simte ca ai legat ceva in el, si asta e ok.

aranca – din pacate duminicile mele sunt... un fel de iluzii iar prietenii mei, mai mult imaginari ... multumesc de semn! yester – da, „prieteni” e un cuvant sfant, dar ei vin si pleaca, cel care ramane e frigul... si corpul acesta de care mi-e teama:) imi cer scuze pentru intarzierea raspunsului, nu ma inteleg prea bine cu timpul:)

Sine cera și eu, răspund

Dacă ceea ce ai spus în comentariu e adevărat, atunci la fel de adevărată e și concluzia. De aceea prefer penibilul relativ în locul sincerității absolute.
Te salut scurt la tâmpla tunsă la zero.

Ela, te așteptam și doar pe tine aici. Se pare că firul de argint încă există. Și tu ești în portret, și undeva, sub pielea mea de jasmine, undeva, lângă inimă. Mulțumiri.

doar o întrebare: și poezia unde este?

același este pus greșit acolo. își are originea în faptul că textul a avut o altă formă înainte de postare. în ce privește „cu” și „ca” eu nu văd nici un „ca” în text. am impresia că tu confunzi conjuncția cu adverbul. iar cei doi „cu” acolo sînt departe (în opinia mea) de a crea senzația deranjantă pe care o sesizam în textul respectiv. mă tem că chițibușăreala asta funcționărească (căreia eu nu îi văd „repectul colegial”) cu care citești acest text este semnificativ departe de o analiză literară onestă. este posibil ca tu să îmi spui că îmi doresc să fiu doar aplaudat și alte cele. crezi ce vrei. așa cum ți-am spus, nu te suspectez de bune intenții. oricum, merci de citire.
P.S. „perfectă ambiguitate” - este formă de a comunica ceva printr-un paradox evident. încercarea ta de a interpreta literal este nefericită.

Multumesc pentru adevar . Nu, nu mă supar. O să tin cont de toate obiecţiile şi, deocamdată ,las in pace valiza.
Da, sunt român şi poate chiar mai român ca alţii , desi fac greseli de limba românească .Am o mare rugaminte . Uite acum voi posta o poezie şi te-as ruga să mi-o faci ,,praf" ca să vad adevarul si practic. Altfel cum ai vrea să ,,cresc"?
Apropo , în limba română propoziţia nu mai incepe cu majuscula?