Nu imi este clar cum s-au nascut aceste versuri si in special daca directia a fost una de la corporal la abstract ca intr-o catedrala gotica ori dimpotriva e vorba de caderea in luciditate.
Dar ai dreptate... uneori gandurile si emotiile isi ating granitele fine, intr-o ascutita si poate dureroasa atingere, un alt fel de coit.
Asta cu frumosul mortii e o treaba tare discutabila in conditiile in care cel care participa la actul trecerii este de departe un observator cu ochii atintiti in lumina, estet al unei alte realitati iar ceilalti sunt prea atenti la lumanari :)
asta cu business-ul am înțeles-o, dat fiind meseria ta, s-a furișat de pe acte în poezie. dar n-ar fi trebuit să-i dai voie, după umila mea părere. las-o să sufere.
”Ploaia ne usucă urma disperării”, aici e ceva lipsit de sens. nu știu dacă ploaia poate usca, mai degrabă cred că udă...în rest, multe banalități care mă deprimă bacovian. poate ne salvează vreo sticlă de vin, într-o cârciumă de mahala, să mai ascultăm cum cântă, barbar, femeia aceea...
adevarat, razbate o unda de infantilitate aici insa se pare ca tocmai aceasta a fost intentia autorului. plus pentru: "de fiecare data cand urc trei etaje spre cer/obosesc in mine toate dorurile" nici finalul nu este rau, insa de la "ar mai fi problema, doctore..." eu zic ca se poate lucra altfel textul.
poetul este propriul lui dumnezeu aici, iar blestemul - un demers auto-cognitiv asumat, asa vad eu acest poem. nu mi se pare calofila verticalitatea lui, practic, este un circuit inchis, autodefinitoriu. grafica este un semn perceptibil, chiar daca socanta. ea functionaeaza ca un blestem, ca o vrajitorie. pentru ca un blestem nu este si nu va fi niciodata o comunicare. el este datul fortei, al puterii, are un anumit tip de cauzalitate si propria lui rostire, este o incantatie. este un poem fatal acesta. penultimul vers de la dreapta la stanga este oarecum ambiguu. privit din alt unghi este alt vers. nu cred ca are conotatia sociala. dealtfel, sunt sigura. poemul este dur si definitiv, curajos. imi aminteste, oricum, de dumnezeul razbunator, dar si de "cine iubeste si lasa" al mariei tanase. este blestemul iubirii. cred ca as face ceva cu versul ala penultim, dorin. cred ca semnificatia lui este mult prea anectodica pentru intreg si, deci, neconcludenta.
doar soarele îmi va arde părul
cu o placă încinsă'
Eu una nu știu ce să cred, acesta este un poem sau o metaforizare a unei ședințe de coafor la care ți se flutură.
Lipsit de substanță, poemul se revarsă în fața ochilor cititorilor plin de niște prețiozități de bazar, împiedicat de însăși metafizica pe care ar dori, vezi Doamne, să o adore.
Limbajul poetic este și el perfectibil.
Un poem care, dacă nu ar fi fost scris așa, ar fi păstrat o șansă de a fi re-scris cu totul altfel.
Pe mine m-au amuzat și mă amuză mereu nemții care zic că fac rock în ritmul aceluiași marș nazist înfipt în capul lor ca o țepușă (vezi oomph, rammstein, you name it) la fel și poeții plictisiți care cred că sunt cool dacă bagă material de genu.
Diferenţa dintre mine şi toţi ceilalţi cititori ai lui Virgil e că eu ştiu toate poemele lui. Diferenţa dintre el şi mulţi alţii e că, pe acele poeme din anii 2004-2005, a primit marele premiu pentru poezie la concursul de la Bistriţa. Pentru o minimă documentare a ta:
n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata. toata suferinta si ura care se lasa intrevazuta in celelalte unitati dau in clocot si lasa loc poemului sa se inceheie rotund.
"Un v uriaş m-apasă pe
ceafă ca şi cum m-ar apăsa un
v uriaş. Ah, cum ţipă aşteptările, speranţele si cum
în mine
s-a întors cu vârfule
acoperişul vostru,
lua-v-ar dracu’ de frumoşi". partea asta parca ar fi dintr-un alt film. ori mi-am pierdud touch-ul ori jumatate n-am inteles nimic, cealalta parte cu sperantele si visele, dupa parerea mea, da putin in patetic. In rest e ok, imi pare a fi un poem de idei, dar poate ma insel. e un poem ok, insa nu dintre cele mai bune ale tale.
O frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
da. iată un text despre care nici nu știu bine dacă este poezie. sau poate este o poezie din acelea noi, din genul acela care abia acum încep pentru secolul ăsta douăzeci și unu. dacă e așa atunci e bună. deși încă mai poartă urmele liricii din secolul celălalt, dar poate că oamenii vor tînji și în secolul de plasmă, electroni și nanoboți. poate. eu însă am rămas fascinat de imaginea aproape „dureriană” a „cănii de pe raftul de sus”. o peniță. de aur.
Am câţiva autori pe care îi urmăresc cu multă plăcere şi interes. Adrian, este unul dintre ei, întâmplător este şi poet, adică scrie.
Am să copiez din textul lui - pentru că are multe imagini vizuale, de interior, stări adânci, descrieri, etc., cu riscul să nu bat câmpii, mă opresc aici, exemplific hic et nunc, câteva:
"Spectator de ocazie,
primesc adânc, în piept, momentul:
acest fariseu în chip de vădană tânără;
ochi blonzi, căzuţi în lagune ţâşnitoare,
unghii pline de mov arcuit,
pulpe goale, groase, de bronz, întinse de tocuri."
"Ca un drum tăiat alb peste câmp,
către gară,
ca o noapte cu salcâmi despletiţi
peste vis."
este o părere subiectivă, și trebuie să o iei ca atare. oricum, trebuie să fii un pic mai atentă când alegi să scrii astfel, bazându-te pe impactul imagistic, în detrimentul fluidizării, pentru că riști ca unele imagini să își piardă din cursivitate. repet, e doar o părere.
uite, aici "indigo cu tendinţă spre violet", eu aş fi scris "indigo cu o tentă (spre) violet", asta spun, trebuie să fii puţin mai atentă. sunt poezii care ţi-au reuşit excelent, pe textul acesta se poate lucra însă mai mult.
Tehnica asta pe care o încercaţi d-voastră mai sus şi pe care au încercat-o mulţi alţii, inclusiv eu, este destul de mofturoasă. Consider că miza ei este încărcarea cu sens a două părţi ideatice aparent banale, dar care, prin siluirea cititorului spre meditaţie (via punct) capătă profunzime. Sau, un alt pariu, aducerea sub acelaşi plan contemplativ a două idei foarte apropiate ca sens, dar foarte depărtate ca scop auctorial (ori invers). Cred eu că numai aşa se justifică acest tip de text, aşadar, el, tipul de text, trebuie abordat pentru a încăpea un discurs încărcat cu o astfel de natură, nu de dragul de a încerca altceva. Dacă o astfel de scriere se ratează, avem de-a face cu o simplă telegramă.
Exp: "V-am spus că plesnesc. De gras." - e ok, se mulează perfect pe mofturile acestei tehnici.
Dar " Dar și de. Optimism" - nu, pentru că, aici, punctul nu aduce absolut nicio nuanţă. El reprezintă aici inerţie, dorinţă de inedit sau, dacă-mi permiteţi, un mic alint. Pentru că, mă întreb, cum ar fi să ne apucăm să scriem cu toţii chestii de genul: Cobor până. Jos. Să-mi. Iau nişte. Ţigări. De.Şi m-am. Lăsat de vreo. T..r.e.i. Ani.
ş.a.m.d.
Personal, cred că aveţi potenţă în proză. Ar trebui să experimentaţi mai puţin şi să scrieţi mai mult. Pentru a colinda creierii munţilor, trebuie mai întâi să batem la pas dealurile.
Un text cu niscai simboluri dosite printre cuvinte. Poezia ta în formă fixă este întotdeauna riguros elaborată, indiferent dacă este laică sau are valenţe carismatice.
iti multumesc, anna, pentru pareri, vreau sa spun ca ele chiar imi sunt de mare ajutor. incerc sa tin cont de ele, in general, de toate acelea care sunt venite, de aici sau de altundeva. in privinta aripilor, ai dreptate, e mai bine, o sa schimb. ma voi gandi si la celelalte...
un text sincer și bine făcut. pe alocuri, chiar remarcabil: "doar cei care se iubesc adorm unul spre celălalt mișcarea ritmică a corpului eliberat prin somn" "cred în iubiri ca un mers legănat de căruță topită în noapte dând cu praștia în stele cred în cosmosul din viața pietrelor" îmi place vibrația din "cilii" tăi!
de fiecare dată lecturez cu plăcere, cum să nu poţi să vezi şi "altfel" dragostea, când mai întâi, în martie, parcă este fir verde în zăpadă, pentru ca, la final, să poţi simţi pasărea...
mi-ar plăcea să citesc mai des din poemele acestui deosebit condei
Un text emblematic care ridică tot atâtea întrebări câte avem noi răspunsuri dinainte pregătite (vezi comentariile) dar și una în plus. Textul nu este novator, dar este foarte bine scris și exploatează liric foarte bine această pluralitate de sensuri care vine odată cu imaginea Mântuitorului, adusă în contemporan fără însă a o banaliza.
Pentru această idee 100% și pentru realizare 50% o peniță literară.
Cât se poate de sincer, îți recomand să schimbi titlul pentru că 69 de poeme de dragoste sună cam ca în my name is bond... james bond, la care tipa my name is off... fuck off!
Dar desigur tu nu ai fi Ancuța Leonard dacă nu ai veni cu asemenea chestii și trebuie să existe și un ancuța leonard în literatură la fel cum există, oricât ar vrea alții să îi închidă gura, un Vadim Tudor în viața noastră politică și zic asta cu scuzele de rigoare față de cel din urmă.
Însă dintre toate bunurile noastre pământene, pădurea este cea mai de preț, de aceea îți atrag atenția.
Unless tipărești pe recycled
multam, e faina trecerea ta acum si aici. fiindca in raspunsul meu la textul anterior iti spuneam ca mi-ar fi placut sa iti stiu parerea pe un text pe care il consideri mai bun. si, da, ai desprins imaginile care au o anume frumusete poetica greu definibila.
Virgil, se vede că porți în tine o scânteioară din Big Bang, care acum a devenit conștientă de sine și uite ce poem plin de forță ai scris cu un desen suprarealist. (ps: stai mai mult pe text și fă corectura: corect-inflorescență, oamenilor; "îi invidiem la perfecțiune!" nu prea sună românește)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu imi este clar cum s-au nascut aceste versuri si in special daca directia a fost una de la corporal la abstract ca intr-o catedrala gotica ori dimpotriva e vorba de caderea in luciditate.
pentru textul : călcîiul lui hermes deDar ai dreptate... uneori gandurile si emotiile isi ating granitele fine, intr-o ascutita si poate dureroasa atingere, un alt fel de coit.
Asta cu frumosul mortii e o treaba tare discutabila in conditiile in care cel care participa la actul trecerii este de departe un observator cu ochii atintiti in lumina, estet al unei alte realitati iar ceilalti sunt prea atenti la lumanari :)
asta cu business-ul am înțeles-o, dat fiind meseria ta, s-a furișat de pe acte în poezie. dar n-ar fi trebuit să-i dai voie, după umila mea părere. las-o să sufere.
pentru textul : Ploaia de”Ploaia ne usucă urma disperării”, aici e ceva lipsit de sens. nu știu dacă ploaia poate usca, mai degrabă cred că udă...în rest, multe banalități care mă deprimă bacovian. poate ne salvează vreo sticlă de vin, într-o cârciumă de mahala, să mai ascultăm cum cântă, barbar, femeia aceea...
adevarat, razbate o unda de infantilitate aici insa se pare ca tocmai aceasta a fost intentia autorului. plus pentru: "de fiecare data cand urc trei etaje spre cer/obosesc in mine toate dorurile" nici finalul nu este rau, insa de la "ar mai fi problema, doctore..." eu zic ca se poate lucra altfel textul.
pentru textul : alergie la îngeri depoetul este propriul lui dumnezeu aici, iar blestemul - un demers auto-cognitiv asumat, asa vad eu acest poem. nu mi se pare calofila verticalitatea lui, practic, este un circuit inchis, autodefinitoriu. grafica este un semn perceptibil, chiar daca socanta. ea functionaeaza ca un blestem, ca o vrajitorie. pentru ca un blestem nu este si nu va fi niciodata o comunicare. el este datul fortei, al puterii, are un anumit tip de cauzalitate si propria lui rostire, este o incantatie. este un poem fatal acesta. penultimul vers de la dreapta la stanga este oarecum ambiguu. privit din alt unghi este alt vers. nu cred ca are conotatia sociala. dealtfel, sunt sigura. poemul este dur si definitiv, curajos. imi aminteste, oricum, de dumnezeul razbunator, dar si de "cine iubeste si lasa" al mariei tanase. este blestemul iubirii. cred ca as face ceva cu versul ala penultim, dorin. cred ca semnificatia lui este mult prea anectodica pentru intreg si, deci, neconcludenta.
pentru textul : crucile de'și părul ei blond să fluture în vânt
Iar părul ei o să fluture în vânt
doar soarele îmi va arde părul
cu o placă încinsă'
Eu una nu știu ce să cred, acesta este un poem sau o metaforizare a unei ședințe de coafor la care ți se flutură.
pentru textul : air on a string deLipsit de substanță, poemul se revarsă în fața ochilor cititorilor plin de niște prețiozități de bazar, împiedicat de însăși metafizica pe care ar dori, vezi Doamne, să o adore.
Limbajul poetic este și el perfectibil.
Un poem care, dacă nu ar fi fost scris așa, ar fi păstrat o șansă de a fi re-scris cu totul altfel.
Pe mine m-au amuzat și mă amuză mereu nemții care zic că fac rock în ritmul aceluiași marș nazist înfipt în capul lor ca o țepușă (vezi oomph, rammstein, you name it) la fel și poeții plictisiți care cred că sunt cool dacă bagă material de genu.
pentru textul : decubitus vulgaris deDiferenţa dintre mine şi toţi ceilalţi cititori ai lui Virgil e că eu ştiu toate poemele lui. Diferenţa dintre el şi mulţi alţii e că, pe acele poeme din anii 2004-2005, a primit marele premiu pentru poezie la concursul de la Bistriţa. Pentru o minimă documentare a ta:
http://agonia.ro/index.php/poetry/99771/ars_poetica
http://agonia.ro/index.php/poetry/80224/de_ce_ne_dor_cuvintele
http://agonia.ro/index.php/poetry/77943/camera_cu_vedere_la_%C3%AEnt%C3%...
http://agonia.ro/index.php/poetry/90596/aceast%C4%83_c%C4%83ru%C5%A3%C4%...
http://agonia.ro/index.php/poetry/86285/am%C3%AEnare_perpetu%C4%83_spre_...
http://agonia.ro/index.php/poetry/85378/epidemia_poeziei_tentaculare
http://agonia.ro/index.php/poetry/66717/de_fapt_eu_nu_exist
http://agonia.ro/index.php/poetry/65432/de_ce_nu_spunem_tot...
Virgil este printre puţinii care au ceva de spus prin şi în poezie.
pentru textul : neon fado deSydney Krivenko este autoarea.
pentru textul : Paper heart de Sydney Krivenko deCezar
n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata. toata suferinta si ura care se lasa intrevazuta in celelalte unitati dau in clocot si lasa loc poemului sa se inceheie rotund.
pentru textul : Fragmentar de"Un v uriaş m-apasă pe
ceafă ca şi cum m-ar apăsa un
v uriaş. Ah, cum ţipă aşteptările, speranţele si cum
în mine
s-a întors cu vârfule
acoperişul vostru,
lua-v-ar dracu’ de frumoşi". partea asta parca ar fi dintr-un alt film. ori mi-am pierdud touch-ul ori jumatate n-am inteles nimic, cealalta parte cu sperantele si visele, dupa parerea mea, da putin in patetic. In rest e ok, imi pare a fi un poem de idei, dar poate ma insel. e un poem ok, insa nu dintre cele mai bune ale tale.
O frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. demultesc de sfaturi, bobadile! in ceea ce priveste ceea ce (caca) mi/ai scris... nu stiu ce sa mai zic!?!
pentru textul : După cin’zeci de ani deda. iată un text despre care nici nu știu bine dacă este poezie. sau poate este o poezie din acelea noi, din genul acela care abia acum încep pentru secolul ăsta douăzeci și unu. dacă e așa atunci e bună. deși încă mai poartă urmele liricii din secolul celălalt, dar poate că oamenii vor tînji și în secolul de plasmă, electroni și nanoboți. poate. eu însă am rămas fascinat de imaginea aproape „dureriană” a „cănii de pe raftul de sus”. o peniță. de aur.
pentru textul : și eu te iubesc deAm câţiva autori pe care îi urmăresc cu multă plăcere şi interes. Adrian, este unul dintre ei, întâmplător este şi poet, adică scrie.
Am să copiez din textul lui - pentru că are multe imagini vizuale, de interior, stări adânci, descrieri, etc., cu riscul să nu bat câmpii, mă opresc aici, exemplific hic et nunc, câteva:
"Spectator de ocazie,
primesc adânc, în piept, momentul:
acest fariseu în chip de vădană tânără;
ochi blonzi, căzuţi în lagune ţâşnitoare,
unghii pline de mov arcuit,
pulpe goale, groase, de bronz, întinse de tocuri."
"Ca un drum tăiat alb peste câmp,
pentru textul : Ca un drum tăiat alb peste câmp către gară decătre gară,
ca o noapte cu salcâmi despletiţi
peste vis."
este o părere subiectivă, și trebuie să o iei ca atare. oricum, trebuie să fii un pic mai atentă când alegi să scrii astfel, bazându-te pe impactul imagistic, în detrimentul fluidizării, pentru că riști ca unele imagini să își piardă din cursivitate. repet, e doar o părere.
uite, aici "indigo cu tendinţă spre violet", eu aş fi scris "indigo cu o tentă (spre) violet", asta spun, trebuie să fii puţin mai atentă. sunt poezii care ţi-au reuşit excelent, pe textul acesta se poate lucra însă mai mult.
pentru textul : elegie 011 deda, serios. trebuie să existe o anumită ordine. dacă nu vrei să pui un subtitlu poţi să pui ... sau ***
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deTehnica asta pe care o încercaţi d-voastră mai sus şi pe care au încercat-o mulţi alţii, inclusiv eu, este destul de mofturoasă. Consider că miza ei este încărcarea cu sens a două părţi ideatice aparent banale, dar care, prin siluirea cititorului spre meditaţie (via punct) capătă profunzime. Sau, un alt pariu, aducerea sub acelaşi plan contemplativ a două idei foarte apropiate ca sens, dar foarte depărtate ca scop auctorial (ori invers). Cred eu că numai aşa se justifică acest tip de text, aşadar, el, tipul de text, trebuie abordat pentru a încăpea un discurs încărcat cu o astfel de natură, nu de dragul de a încerca altceva. Dacă o astfel de scriere se ratează, avem de-a face cu o simplă telegramă.
Exp: "V-am spus că plesnesc. De gras." - e ok, se mulează perfect pe mofturile acestei tehnici.
Dar " Dar și de. Optimism" - nu, pentru că, aici, punctul nu aduce absolut nicio nuanţă. El reprezintă aici inerţie, dorinţă de inedit sau, dacă-mi permiteţi, un mic alint. Pentru că, mă întreb, cum ar fi să ne apucăm să scriem cu toţii chestii de genul: Cobor până. Jos. Să-mi. Iau nişte. Ţigări. De.Şi m-am. Lăsat de vreo. T..r.e.i. Ani.
ş.a.m.d.
Personal, cred că aveţi potenţă în proză. Ar trebui să experimentaţi mai puţin şi să scrieţi mai mult. Pentru a colinda creierii munţilor, trebuie mai întâi să batem la pas dealurile.
pentru textul : Niciun val deUn text cu niscai simboluri dosite printre cuvinte. Poezia ta în formă fixă este întotdeauna riguros elaborată, indiferent dacă este laică sau are valenţe carismatice.
pentru textul : nebunul deiti multumesc, anna, pentru pareri, vreau sa spun ca ele chiar imi sunt de mare ajutor. incerc sa tin cont de ele, in general, de toate acelea care sunt venite, de aici sau de altundeva. in privinta aripilor, ai dreptate, e mai bine, o sa schimb. ma voi gandi si la celelalte...
pentru textul : nici nu știi dePirandellian la pătrat. Mă dusei să pun mâna pe o carte veche.
pentru textul : Mişu forever decuvântul "mormane" nu-mi sună prea poetic.
pentru textul : balada ploilor pierdute 2 deun text sincer și bine făcut. pe alocuri, chiar remarcabil: "doar cei care se iubesc adorm unul spre celălalt mișcarea ritmică a corpului eliberat prin somn" "cred în iubiri ca un mers legănat de căruță topită în noapte dând cu praștia în stele cred în cosmosul din viața pietrelor" îmi place vibrația din "cilii" tăi!
pentru textul : sensibilități de femeie (ἔρως & ἀγάπη) dede fiecare dată lecturez cu plăcere, cum să nu poţi să vezi şi "altfel" dragostea, când mai întâi, în martie, parcă este fir verde în zăpadă, pentru ca, la final, să poţi simţi pasărea...
mi-ar plăcea să citesc mai des din poemele acestui deosebit condei
pentru textul : de bobotează deUn text emblematic care ridică tot atâtea întrebări câte avem noi răspunsuri dinainte pregătite (vezi comentariile) dar și una în plus. Textul nu este novator, dar este foarte bine scris și exploatează liric foarte bine această pluralitate de sensuri care vine odată cu imaginea Mântuitorului, adusă în contemporan fără însă a o banaliza.
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi dePentru această idee 100% și pentru realizare 50% o peniță literară.
Cât se poate de sincer, îți recomand să schimbi titlul pentru că 69 de poeme de dragoste sună cam ca în my name is bond... james bond, la care tipa my name is off... fuck off!
pentru textul : 69 de poeme de dragoste, în curs de apariție deDar desigur tu nu ai fi Ancuța Leonard dacă nu ai veni cu asemenea chestii și trebuie să existe și un ancuța leonard în literatură la fel cum există, oricât ar vrea alții să îi închidă gura, un Vadim Tudor în viața noastră politică și zic asta cu scuzele de rigoare față de cel din urmă.
Însă dintre toate bunurile noastre pământene, pădurea este cea mai de preț, de aceea îți atrag atenția.
Unless tipărești pe recycled
multam, e faina trecerea ta acum si aici. fiindca in raspunsul meu la textul anterior iti spuneam ca mi-ar fi placut sa iti stiu parerea pe un text pe care il consideri mai bun. si, da, ai desprins imaginile care au o anume frumusete poetica greu definibila.
pentru textul : aqua marine deda, merci buna ideea, am schimbat
pentru textul : forbidden love deimi place versul I
pentru textul : avea încălţări pline cu apă de... Degețica...și alte povestiri, nici eu nu l-aș cita pe Hans Christian... dar pe Piersic senior da. Îmi e drag... e limbut, așa ca noi acum:)!
pentru textul : Într-o Iarnă deNu, nu imi spune nimic, dar ma voi documenta. Multumesc de indicatie ! Ialin
pentru textul : eu, domnul Pa și zmeul deVirgil, se vede că porți în tine o scânteioară din Big Bang, care acum a devenit conștientă de sine și uite ce poem plin de forță ai scris cu un desen suprarealist. (ps: stai mai mult pe text și fă corectura: corect-inflorescență, oamenilor; "îi invidiem la perfecțiune!" nu prea sună românește)
pentru textul : continuum explosion dePagini