Aranca, îți mulțumesc pentru răspuns, însă nici acum n- ai înțeles ceea ce îi spuneam eu lui Andu și oricum asta mă privește pe mine și pe el. Te- aș ruga să fii mai atentă, dacă chiar dorești să intervii cu păreri acolo unde ele se adresează altora. Eu măcar am grijă să scriu corect genitiv- dativele în limba română. Nu îmi doresc un critic anume, doar mi- am exprimat punctul meu de vedere, dorind să nu supăr pe nimeni. Este până la urmă alegerea noastră un mod sau altul de a vedea lucrurile, de a vedea sau nu ceva într- un text. Toate părerile sunt subiective. Că ție nu- ți plac textele mele, asta e, eu n- am ce să- ți spun, decât că eu nu scriu ca să epatez pe cineva sau să- i fac pe plac cuiva anume, cu atât mai mult ție. Că sunt "mediocre" e părerea ta, nu e nevoie să mi-o spui tot mereu. Textele mele au avut însă parte și de altă receptare. Nu e nevoie să spun aici și nici nu caut să mă disculp că nu am de ce. Cât despre alte "păreri" privind studiile de exemplu, cred că nu sunt necesare pe acest site pentru că sunt mai nepotrivite decât urările creștinești, despre care n- am crezut că deranjează atât de mult. Dar, dacă ai astfel de păreri, te invit respectuos să nu mi le mai amintești pentru că le- am auzit, le cunosc. Nu te obligă absolut nimeni să mă citești. E destulă lume aici, pe site. Dumnezeu să îți ajute. Mie nu- mi fac absolut nici o plăcere discuțiile în contradictoriu, drept pentru care de acum înainte nu voi mai răspunde comentariilor tale. Cu aceeași considerație, Camelia Silea.
Aceeaşi savoare, un meta-discurs care, da, chiar sună a dimineaţă în perini. Mie îmi place "amorţirea" aceea din final, care poartă o mare parte din doza poetică a textului.
Şi încă ceva, apucă-te şi de Go, e mult mai complex şi acolo partidele se termină singure. He-he!
Nicoleta, dupa cum vezi, statutul tau pe Hermeneia a suferit o schimbare. Asteptam in continuare texte valoroase si, deasemenea (in masura in care timpul ti permite), comentarii sub textele celorlalti. mult succes.
Ce să zic? Un text interesant la prima vedere. În care „Anti-oedipiana” schizofrenie e deturnată de la capitalism la re-scrierea istoriei. Are tot tacâmul: dezastru, simulacru badrillardian (vezi şi „Harta şi teritoriul” lui Borges), pseudo-melancolie ironistică şi, mai ales, spermă, o imensă spermă care inundă totul în urma unui futai generalizat al Hazardului deleuzian. Toate acestea dovedind că autorul şi-a însuşit bine lecţia PoMo. Dar totuşi… Totul este pătruns de un aer de plictiseală vetustă a rutinei lipsite de trăire, a unei repetiţii lipsite de „diferenţelele” deleuziene în absenţa cărora nu mai apare nimic nou, şocant ceea ce aruncă, în final, textul în derizoriu lipsindu-i chiar şi germenii „autodistrugerii” gen Derrida prin imposibilitatea unei „interpretări” a subtextului care să te conducă la altă „interpretare” care, la râdul ei să te ducă la alta ş.a.m.d. ad infinitum
remarc asta "despre fiul meu știu că nu-ți place subiectul dar trebuie să asculți de câte ori mi-am imaginat că fiul meu e în clasa a doua ca și mine nu se pricepe la desenat pielea mea e un desen pe care îl pune la geam un desen cu navete spațiale și roboți peste pielea mea pune o o fâșie de lume înmoaie creionul pe limbă apoi peste lume trasează conturul a tot ceea ce însemn pentru el eu sunt desenul și lumea trebuie să încapă în mine despre cancer de la o vreme am început să mă uit la știri medicale ca de exemplu nu știu dacă ai văzut că cercetătorii au izolat cele patru gene ale cancerului și numai acționând agresiv împotriva celor patru ne putem vindeca ține minte nu te vindeci ne vindecăm dimineața ne întâlnim pe holuri avem de toate sonde pentru urină catetere suntem complet dotați complet umani într-un fel sau altul toți suntem în metastază tu ai să-mi zici să-mi trăiesc viața ca și cum ar fi ultima ar trebui doar să te întrebi ce te-ai face fără mine dacă eu trăiesc veșnic răspunsul ți-l dau tot eu nu-ți fie frică dincolo n-o să mai fie biletul de tren opt sute de mii dincolo o să bem cafea cu jony halliday o să ne îndrăgostim unul de altul unul de altul unul de altul unul de altul până o să facem un lanț antiderapaj dintr-odată sunt gol oameniii au două mâini ca să țină balanța ca să aibă ce împreuna ca să aibă ce pierde dacă aș fi cohen ți-aș spune că mă tragi pe nas doar să-ți aduci aminte cum e să simți iar în nopțile în care nu ai cu cine îți faci curaj la o mie de săruturi adâncime ". acesta este tot poemul. inglobeaza tot ce e mai viabil, mai simtitor, mai sincer. si jonny halliday. aici este un tu si o ea care vibreaza si care spun. e o constientizare si cuvintele care se lovesc si se imabina. frumos si ai reusit sa ma faci sa sed langa tine cu tine si sa ma bucur. adica esential.
trebuie să recunosc faptul că textul de față m-a atras de mai multe ori (sunt atașat de oana pellea oarecum, citindu-i jurnalul, cu dodo, tutu, mârțu, dar și pentru noblețea de care dă dovadă implicându-se în acest caz) și am revenit cuminte la el, l-am recitit, mi-a făcut plăcere și durere să descopăr cotloanele voit încifrate, mi-a adus aminte că sunt om, și că "omenia nu ține nici de etnie nici de religie". pe cât de mult m-a fermecat textul chiar de aici:
mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam
iar oana şi-a amintit
de la nivelul cuţitului mai sus
mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată
mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine
niciodată nu există şi noi am auzit
altfel, tăcerea decolării uşoare
pe atât de mult m-a întristat, dezgustat, și dezamăgit persoana care are în comentariu "risipă de penițe". este cred cea mai copilăroasă abordare a unui text pe un site literar. un simplu: nu îmi place pentru că... era de ajuns. trist! credeam că mai cunosc oamenii... Virgil e un poet bun, Viorel, la mii de km distanță față de tine! și nu în sens fizic! și nu sunt singurul care gândește așa! pentru acest off-topic îmi asum suspendarea. cel puțin nu voi pleca fiind grosier!
Ioana, nu mă cataloga ca pe un aplaudac, pentru că textul tău nu are nevoie decât de suflet ca să îl apreciezi! Cu riscul de a te necăji, las semnul meu modest pentru un asemenea poem.
domnule lalin, repetitia nu este involuntara, intr-o oarecare masura are rol de accentua starea de dezgust fata de propriul ego. cat despre text, nu ma pot pronunta ca ar fi cel mai bun din cate am postat, ma bucur ca sunteti insa de aceasta parere. cu stima, Adela
Şi finalul foarte mişto. Aşa, personal, şi liniştit si... dureros cumva. Aş tăia "iar e toamnă", pentru că n-aduce absolut nimic în plus trăirii, ba mai mult, strică într-un fel simplitatea the end-ului de pâna atunci.
multumesc de trecere si critica vulcanica m-ati convins ,,poetic'' sa scriu sîn nu sân gliastrele sunt pietre care la atingere devin lichide, o materie ce isi schimba starea din solid in lichid dar fara fierbere, nu e gheață ci viață.
mi-au plăcut mult comparația din a treia strofă și mai ales întrebarea... hm... eu n-aș ști ce răspuns să dau... :)
în întregime, textul vorbește (sau tu, în acest text...) despre dificultatea oglindirii în celălalt, despre căutare, renunțare, dezolare, dar o face cu seninătate și autocontrol -
la mine așa a ajuns. :)
...ultimul cuvânt nu ar trebui să fie „inexistente” (țări... inexistente)?
aaa... am uitat să spun că titlul m-a tras de mânecă până aici.
Peste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
Până la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
Văd că nu prea iei în seamă atenționările legate de typo sau alte încălcări ale regulilor gramaticale în vigoare, deși ai mai intrat pe aici după data comentariului. Mă întreb de ce postezi aici... sau de ce mai pierdem noi timpul scriind păreri sub textele tale.
După corectură, fă click pe butonul „atenție editor” pentru a fi readus pe prima pagină.
Un text superb, cu atmosferă și melancolie. N-am mai fost cu trenul demult, iar poezia asta are de toate, ceva de gară, de străini, de culoarul comun al întâlnirilor întâmplătoare. Finalul îmi place atât de mult încât m-am decis să scriu ceva aici. Biletul de tren devine personaj, trenul însuși abia se reține de la a lansa întrebări. Plictiseală, fum,... și mai ales ploaia aia de fier... e o metonimie foarte reușită și de un efect total.
Alma, multumesc! Nu citisem, suna intr-adevar... am trecut-o pe lista "must read" :-)) Zici tu s-o las? :-) Bine, ma mobilizez, ma straduiesc, ma apuc de etc etc etc :-) dar de maine! glumesc, multumesc pt incredere. Vladimir, vezi, daca ma iau dupa cititori ca tine, raman numai cu astfel de poeme: pentru ca, daca ai reusit sa descifrezi atat de bine, deja mi se pare ca am spus tot ceea ce se putea spune... Ca subliniere: da, nepoveste trebuie inteles asa, si nu altfel, este de fapt povestea care ar fi trebuit sa fie, care poate s-a nascut si habar nu avem, sau care poate nici macar nu s-a nascut... am facut o asociere cu neverland. Stiu cum ar suna si asa, dar vocile acelea trebuie sa fie aici, nu stiu daca sunt carje, mai curand chei... fara lipsa de precizare din final ar fi un poem, dar ar fi altul, nu acela al unei nepovesti. Si cate povesti posibile in fiecare nepoveste... are dreptate si Alma... Va mai astept, asta este sigur. Si totusi: cine pe cine alege? :-)
Atenție la atenție. Îmi permit să fac o observație unui comentator. Alma, atenție la "atenție". Deocamdată ești totuși un simplu autor aici pe site. Comentariile și mustrările astea "ex catedra" oricît de justificate ar părea poartă cu sine o atitudine care nu îmi place absolut de loc și nu va fi tolerată pe Hermeneia. Aici nu sîntem profesori și elevi, chiar dacă tu sau alții poate uitați chestia asta. Aici sîntem colegi iar comportamnetul tău, repet chiar dacă o fi justificat în mintea ta, nu este deloc colegial. Îți atrag eu de data asta atenția foarte serios asupra limbajului și pentru că nu e prima dată. Am încrederea că îți vei reveni, vei începe să te autocontrolezi și vei vei dori să trăiești într-o comunitate civilizată. Este posibil ca pînă acum să fi făcut parte dintr-o comunitate în care astfel de abuzuri ale unora care prin poziție sau prin autoimpresie erau permise. Ei bine Hermeneia nu este așa ceva. Aici ne criticăm textele, ne sfătuim, ne apreciem, ne analiză scriitura, putem chiar să o facem harcea parcea DAR AICI NU NE TRAGEM DE URECHI. Chestia asta o fi permisă în altă parte dar nu aici. Repet, sper să fi recepționat corect mesajul meu și tu și oricine vrea să îmi fie coleg pe aici. What I didn't say. Ca de obicei există româneasca posibilitate ca să se citească ce nu scrie sau să se pună cuvinte în gura omului. Nu am spus că textul lui Madim e bun (de fapt nici nu l-am citit pentru că nu am vrut să o fac), nu am vrut să îi iau cavalerește apărarea lui Madim, nu am vrut să o înfrunt pe Alma, nu am spus că Madim nu ar trebui să fie mai atentă cu ce postează (la urma urmei e vorba de prestigiul ei ca autor). Nimic din toate acestea. Ci ceea ce am vrut să spun am spus mai sus. Ca și proprietar al acestui site mă interesează ca oamenii care se gîndesc să se înscrie aici să fie relaxați și convinși că vor fi tratați cu respect. Vreau să mai precizez ceva. Ca să nu fiu acuzat de inconsecvență. Acum ceva vreme într-un aparent conflict între Vladimir și Daniel Bratu am luat oarecum partea criticului și nu a criticatului. Motivul a fost faptul că în acea situație în ciuda aparențelor și la o citire atentă nu a existat atac la persoană și nici măcar intenție. Sper să fi clarificat aceste lucruri și să fi potolit moara de bîrfe. Un conflict este un lucru extraordinar dacă odată ce ieși din el înveți ceva. Sper ca fiecare dintre noi să fi învățat ceva și să continuăm să avem curajul să scriem și să criticăm
Penitele oferite de mine nu au fost/nu sint aleatorii. Multe din textele lui Emilian Pal meritau astfel de mentiuni dar am asteptat o evolutie a lor, un progres real ceea ce s-a si intimplat. Penitele acestea sint de altfel, o formalitate, o propunere a site-ului de a diferentia calitativ creatiile autorilor. In realitate, nu avem nevoie in viata de toate zilele de ele, sint chiar inofensive. Un simplu instrument de evidentiere a unui text. In general sint adepta unei critici dure, directe, asemanatoare unor operatii inevitabile pentru salvarea vietii (literar-artistice), bineinteles cu conditia expresa ca autorul sa nu fie inecat deja in propriul sau orgoliu. Nu ofer nici tratamente postoperatorii si nici solutii preventive. Nu am pretentia de a fi un supervizor literar. Literatura ma preocupa tangential. In fine, revenind la textele literare si autorii lor pot afirma ca Totul tine de talent. Talentul insa se educa. Asa cum este o vorba romaneasca : «Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in traista.» Textul lui Emilian Pal nu este nici jurnal, nici scrisoare. Este un mod de a trai in afara conventiilor prestabilite prin proiectarea emotiilor, sentimentelor intr-un Imaginariu propriu ca alternativa la realitatea rigida, lipsita de multe ori de repere estetice si morale. A reusi acest lucru cu un instrumentar simplificat, este o calitate literara evidenta a autorului. Deosebite mi se par rindurile : mi-ai spus că un om ca mine n-ar trebui să existe. imaginează-ți atunci că joci într-un film cu inadaptați iar eu sunt prietenul tău imaginar care face de toate. în filme cînd vine vremea să te desparți prietenul imaginar dispare după ce te îmbrățișează cu dragoste desăvîrșită. In fapt, asa cum ar spune un avocat al apararii (talentului autorului si il rog pe Emilian Pal sa isi reaminteasca aceasta afirmatie intr-o zi din viitorul apropiat) textul nu este un simplu poem in proza ci haina de toate zilele a lui Emilian Pal. P.S. Aceasta completare (insuficienta, partiala) a fost realizata la solicitarea expresa a celorlalti din staff.
Da, un poem reusit in nota moderna, la categoria daca nu era, ar fi trebuit inventat de urgenta. Cu prozodia nu ma prea impac, dar beau o singura bere si imi trece, deci nu e grav. Felicitari celui asztalos, Andu
Eh, uite ca aici m-ai rapus cu glontul tau de argint Gorune! Tocmai cand speram ca nu mi se mai vede rictusul specific pozitiei rigor mortis bobadilus recens iata ca... mi se vede dom'le, mi se vede! Chiar si asa, cu un final cat de cat reusit... Ce sa mai zic? Touche! Andu
Elia, pentru a ocoli puțin primejdia unui început care să nu spună mare lucru, aș sugera modificarea doar puțin, ceva de genul "nu pot să (mă) adun // împrăștiate/ legate de drumuri / inimi / tac precum ceasuri stătute ș.a.m.d." Sau poți tu să găsești altceva, ideea era că îmi pare un început prea slab pentru imaginile care urmează. Bine ai revenit.
Virgil,
Eu nu te întreb dacă în SUA fiecare scrie cum vrea, pentru că ştiu că şi acolo, ca în orice ţară civilizată (şi, mai ales, ca în ţările europene, care au o civilizaţie mult mai veche - căci ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul"? Existau ei? Iaca, nu!) există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia. Iar aceste instituţii sunt Academiile, ale căror decizii trebuie să aibă putere de lege. Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei. La noi, în 1860, s-a trecut, prin lege, la scrierea cu caractere latine. Legea a fost semnată de primul-ministru, pe numele lui Ion Ghica! Asta, ca să răspund insinuării tale privind datoria guvernelor de a se implica în problemele de limbă.
Dar să lăsăm asta! Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"? Păi dacă ar face aşa, ar fi depunctaţi la examene, poate chiar le-ar pierde! Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei? Dincolo de faptul că ar lua note mici, nu te-ai teme că unii l-ar eticheta drept agramat? Ca pe Elena Băsescu, care a devenit proverbială prin pluralul "succesuri"? (Legat de asta - un detaliu amuzant! Când fata Preşedintelui a dat pe gură acest plural, s-a găsit un individ care s-o apere, spunând că, de fapt, ea a folosit o formă care, pe vremea lui Alecsandri, era corectă! Poftim mistificaţie linguşitoare, mai ceva decât orice mistificaţie de pe vremea Cârmaciului! Păi biata fată nici nu ştie bine cine a fost Alecsandri şi cam prin ce cluburi de fiţe umbla!!!).
Să-ţi povestesc o întâmplare. Eram student în anul al doilea la Filologie şi am avut un examen scris cu celebrul profesor Dimitrie Macrea, autor al unui la fel de celebru "Dicţionar al limbii române moderne". Cine lua minimum 8 la scris, putea să nu se mai prezinte la oral. M-am pomenit cu 8. Dar, fiind eu cel mai bun student din grupă la gramatica istorică şi ştiind ce ştiu, am protestat (susţinut şi de asistentă) şi am intrat la oral, ca să-mi măresc nota. Profesorul m-a ascultat, a ascultat şi ce zice asistenta despre mine, dar nu mi-a dat decât 9, atrăgându-mi atenţia că fac greşeli de ortografie. Am încercat să-i demonstrez că nu e adevărat, susţinând că e mai corect cum am scris eu sintagmele cu pricina (care, după un timp, s-au şi scris cum susţineam eu). Profesorul (care în anul următor mi-a dat zece, amintindu-şi, cu un zâmbet, de incidentul anterior) mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat nici azi: "Niciodată să nu ai idei personale în domeniul ortografiei, pentru că poţi fi luat de incult; chiar dacă publici un studiu în care susţii o anume idee, n-ai voie s-o pui în practică decât atunci când ea a fost validată de Academie, printr-un nou îndrumar ortografic). Eu am înţeles, astfel că şi atunci când nu sunt de acord cu anumite norme (cum ar fi, de pildă, variantele libre "cireşe"-"cireşi", de care râde până şi nea Gică, un ţăran care are grijă de casa mea de la ţară atunci când eu sunt la oraş), le respect. Cum aş putea să depunctez un elev care scrie "Am cumpărat un kg de cireşi"? M-ar reclama şi ar câştiga, ba chiar ar putea să reiasă că eu n-am habar care e forma corectă (sau care sunt formele corecte).
Prin urmare, vorba maghiarului francofil: "A bon entendeur salut!" (cu un accent grav pe A!).
oare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
da, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
Îmi place mult motto. În text, remarc ludicul și fragmentul despre copilărie. Bancul nu îmi place, e prelucrat. Despre "S" invariabil nu știu ce să zic.
draga noastra marchiza, (la bunica marchiza era un fel de veranda - nu stiu cum de a ajuns asa in limba romana din anii '60), anyway, sa iti raspund - la punctul 1. - in momentul de fata exista sectiunile de articol si polemica la categoria de proza. fiind sectiuni nu au link-uri specifice. pe viitor intentionez sa restructurez categoriile si si sectiunile. de exemplu vreau sa comasez categoriile de bilingv, traduceri si limbi straine intr-o singura categorie "lingua". de asemeni imi propun sa creez o categorie separata de "gazeta" care sa includa numai sectiuni specifice precum articol, polemica sau interviu. nu stiu daca va exista un link dedicat pentru articole dar e posibil ca vizibilitatea fiecaror sectiuni sa fie mai mare de acum pe prima pagina. poate si prin linkuri. este drept, unele texte "mor" ingropate in spatele primei pagini dupa postare. de aceea acum de exemplu ultimul text postat la un moment dat apare (pentru atit timp cit are aceasta calitate) in prima pagina (partial). asta si pentru a-i oferi o "vizibilitate" mai mare dar si pentru a incuraja activitatea de publicare. la punctul 2. - noi nu avem recomandate pe hermeneia. nu inteleg ce vrei sa spui prin "fluenta". nu inteleg nici a doua parte a punctului. poate explici mai bine ce vrei sa spui sau sa propui. la punctul 3. - te rog sa explici mai clar ce vrei sa propui. ce este acel "articol special"? daca mai ai de spus, by all means, spune...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
erata: m-am
pentru textul : lasă, lasă deAranca, îți mulțumesc pentru răspuns, însă nici acum n- ai înțeles ceea ce îi spuneam eu lui Andu și oricum asta mă privește pe mine și pe el. Te- aș ruga să fii mai atentă, dacă chiar dorești să intervii cu păreri acolo unde ele se adresează altora. Eu măcar am grijă să scriu corect genitiv- dativele în limba română. Nu îmi doresc un critic anume, doar mi- am exprimat punctul meu de vedere, dorind să nu supăr pe nimeni. Este până la urmă alegerea noastră un mod sau altul de a vedea lucrurile, de a vedea sau nu ceva într- un text. Toate părerile sunt subiective. Că ție nu- ți plac textele mele, asta e, eu n- am ce să- ți spun, decât că eu nu scriu ca să epatez pe cineva sau să- i fac pe plac cuiva anume, cu atât mai mult ție. Că sunt "mediocre" e părerea ta, nu e nevoie să mi-o spui tot mereu. Textele mele au avut însă parte și de altă receptare. Nu e nevoie să spun aici și nici nu caut să mă disculp că nu am de ce. Cât despre alte "păreri" privind studiile de exemplu, cred că nu sunt necesare pe acest site pentru că sunt mai nepotrivite decât urările creștinești, despre care n- am crezut că deranjează atât de mult. Dar, dacă ai astfel de păreri, te invit respectuos să nu mi le mai amintești pentru că le- am auzit, le cunosc. Nu te obligă absolut nimeni să mă citești. E destulă lume aici, pe site. Dumnezeu să îți ajute. Mie nu- mi fac absolut nici o plăcere discuțiile în contradictoriu, drept pentru care de acum înainte nu voi mai răspunde comentariilor tale. Cu aceeași considerație, Camelia Silea.
pentru textul : raiul de la marginea potirului deAceeaşi savoare, un meta-discurs care, da, chiar sună a dimineaţă în perini. Mie îmi place "amorţirea" aceea din final, care poartă o mare parte din doza poetică a textului.
Şi încă ceva, apucă-te şi de Go, e mult mai complex şi acolo partidele se termină singure. He-he!
pentru textul : de-a omul deNicoleta, dupa cum vezi, statutul tau pe Hermeneia a suferit o schimbare. Asteptam in continuare texte valoroase si, deasemenea (in masura in care timpul ti permite), comentarii sub textele celorlalti. mult succes.
pentru textul : restanțe deCe să zic? Un text interesant la prima vedere. În care „Anti-oedipiana” schizofrenie e deturnată de la capitalism la re-scrierea istoriei. Are tot tacâmul: dezastru, simulacru badrillardian (vezi şi „Harta şi teritoriul” lui Borges), pseudo-melancolie ironistică şi, mai ales, spermă, o imensă spermă care inundă totul în urma unui futai generalizat al Hazardului deleuzian. Toate acestea dovedind că autorul şi-a însuşit bine lecţia PoMo. Dar totuşi… Totul este pătruns de un aer de plictiseală vetustă a rutinei lipsite de trăire, a unei repetiţii lipsite de „diferenţelele” deleuziene în absenţa cărora nu mai apare nimic nou, şocant ceea ce aruncă, în final, textul în derizoriu lipsindu-i chiar şi germenii „autodistrugerii” gen Derrida prin imposibilitatea unei „interpretări” a subtextului care să te conducă la altă „interpretare” care, la râdul ei să te ducă la alta ş.a.m.d. ad infinitum
pentru textul : melancolie postmodernă deremarc asta "despre fiul meu știu că nu-ți place subiectul dar trebuie să asculți de câte ori mi-am imaginat că fiul meu e în clasa a doua ca și mine nu se pricepe la desenat pielea mea e un desen pe care îl pune la geam un desen cu navete spațiale și roboți peste pielea mea pune o o fâșie de lume înmoaie creionul pe limbă apoi peste lume trasează conturul a tot ceea ce însemn pentru el eu sunt desenul și lumea trebuie să încapă în mine despre cancer de la o vreme am început să mă uit la știri medicale ca de exemplu nu știu dacă ai văzut că cercetătorii au izolat cele patru gene ale cancerului și numai acționând agresiv împotriva celor patru ne putem vindeca ține minte nu te vindeci ne vindecăm dimineața ne întâlnim pe holuri avem de toate sonde pentru urină catetere suntem complet dotați complet umani într-un fel sau altul toți suntem în metastază tu ai să-mi zici să-mi trăiesc viața ca și cum ar fi ultima ar trebui doar să te întrebi ce te-ai face fără mine dacă eu trăiesc veșnic răspunsul ți-l dau tot eu nu-ți fie frică dincolo n-o să mai fie biletul de tren opt sute de mii dincolo o să bem cafea cu jony halliday o să ne îndrăgostim unul de altul unul de altul unul de altul unul de altul până o să facem un lanț antiderapaj dintr-odată sunt gol oameniii au două mâini ca să țină balanța ca să aibă ce împreuna ca să aibă ce pierde dacă aș fi cohen ți-aș spune că mă tragi pe nas doar să-ți aduci aminte cum e să simți iar în nopțile în care nu ai cu cine îți faci curaj la o mie de săruturi adâncime ". acesta este tot poemul. inglobeaza tot ce e mai viabil, mai simtitor, mai sincer. si jonny halliday. aici este un tu si o ea care vibreaza si care spun. e o constientizare si cuvintele care se lovesc si se imabina. frumos si ai reusit sa ma faci sa sed langa tine cu tine si sa ma bucur. adica esential.
pentru textul : schizoid de profesie detrebuie să recunosc faptul că textul de față m-a atras de mai multe ori (sunt atașat de oana pellea oarecum, citindu-i jurnalul, cu dodo, tutu, mârțu, dar și pentru noblețea de care dă dovadă implicându-se în acest caz) și am revenit cuminte la el, l-am recitit, mi-a făcut plăcere și durere să descopăr cotloanele voit încifrate, mi-a adus aminte că sunt om, și că "omenia nu ține nici de etnie nici de religie". pe cât de mult m-a fermecat textul chiar de aici:
mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam
iar oana şi-a amintit
de la nivelul cuţitului mai sus
mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată
mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine
niciodată nu există şi noi am auzit
altfel, tăcerea decolării uşoare
pe atât de mult m-a întristat, dezgustat, și dezamăgit persoana care are în comentariu "risipă de penițe". este cred cea mai copilăroasă abordare a unui text pe un site literar. un simplu: nu îmi place pentru că... era de ajuns. trist! credeam că mai cunosc oamenii... Virgil e un poet bun, Viorel, la mii de km distanță față de tine! și nu în sens fizic! și nu sunt singurul care gândește așa! pentru acest off-topic îmi asum suspendarea. cel puțin nu voi pleca fiind grosier!
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea deIoana, nu mă cataloga ca pe un aplaudac, pentru că textul tău nu are nevoie decât de suflet ca să îl apreciezi! Cu riscul de a te necăji, las semnul meu modest pentru un asemenea poem.
domnule lalin, repetitia nu este involuntara, intr-o oarecare masura are rol de accentua starea de dezgust fata de propriul ego. cat despre text, nu ma pot pronunta ca ar fi cel mai bun din cate am postat, ma bucur ca sunteti insa de aceasta parere. cu stima, Adela
pentru textul : Introspecție deRevin.
Şi finalul foarte mişto. Aşa, personal, şi liniştit si... dureros cumva. Aş tăia "iar e toamnă", pentru că n-aduce absolut nimic în plus trăirii, ba mai mult, strică într-un fel simplitatea the end-ului de pâna atunci.
pentru textul : Stând de veghe demultumesc de trecere si critica vulcanica m-ati convins ,,poetic'' sa scriu sîn nu sân gliastrele sunt pietre care la atingere devin lichide, o materie ce isi schimba starea din solid in lichid dar fara fierbere, nu e gheață ci viață.
pentru textul : the last song of Shéhérazade demi-au plăcut mult comparația din a treia strofă și mai ales întrebarea... hm... eu n-aș ști ce răspuns să dau... :)
în întregime, textul vorbește (sau tu, în acest text...) despre dificultatea oglindirii în celălalt, despre căutare, renunțare, dezolare, dar o face cu seninătate și autocontrol -
la mine așa a ajuns. :)
...ultimul cuvânt nu ar trebui să fie „inexistente” (țări... inexistente)?
pentru textul : corupt de bătrânețea unei idei deaaa... am uitat să spun că titlul m-a tras de mânecă până aici.
apreciez aici logica textului. nu insa titlului. e prea cliseistic.
pentru textul : umbre de castan dePeste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
pentru textul : crochiu VI dePână la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
Văd că nu prea iei în seamă atenționările legate de typo sau alte încălcări ale regulilor gramaticale în vigoare, deși ai mai intrat pe aici după data comentariului. Mă întreb de ce postezi aici... sau de ce mai pierdem noi timpul scriind păreri sub textele tale.
pentru textul : iubește-ți aproapele deDupă corectură, fă click pe butonul „atenție editor” pentru a fi readus pe prima pagină.
Un text superb, cu atmosferă și melancolie. N-am mai fost cu trenul demult, iar poezia asta are de toate, ceva de gară, de străini, de culoarul comun al întâlnirilor întâmplătoare. Finalul îmi place atât de mult încât m-am decis să scriu ceva aici. Biletul de tren devine personaj, trenul însuși abia se reține de la a lansa întrebări. Plictiseală, fum,... și mai ales ploaia aia de fier... e o metonimie foarte reușită și de un efect total.
pentru textul : ...istoria scrumului deAlma, multumesc! Nu citisem, suna intr-adevar... am trecut-o pe lista "must read" :-)) Zici tu s-o las? :-) Bine, ma mobilizez, ma straduiesc, ma apuc de etc etc etc :-) dar de maine! glumesc, multumesc pt incredere. Vladimir, vezi, daca ma iau dupa cititori ca tine, raman numai cu astfel de poeme: pentru ca, daca ai reusit sa descifrezi atat de bine, deja mi se pare ca am spus tot ceea ce se putea spune... Ca subliniere: da, nepoveste trebuie inteles asa, si nu altfel, este de fapt povestea care ar fi trebuit sa fie, care poate s-a nascut si habar nu avem, sau care poate nici macar nu s-a nascut... am facut o asociere cu neverland. Stiu cum ar suna si asa, dar vocile acelea trebuie sa fie aici, nu stiu daca sunt carje, mai curand chei... fara lipsa de precizare din final ar fi un poem, dar ar fi altul, nu acela al unei nepovesti. Si cate povesti posibile in fiecare nepoveste... are dreptate si Alma... Va mai astept, asta este sigur. Si totusi: cine pe cine alege? :-)
pentru textul : Nepoveste deAtenție la atenție. Îmi permit să fac o observație unui comentator. Alma, atenție la "atenție". Deocamdată ești totuși un simplu autor aici pe site. Comentariile și mustrările astea "ex catedra" oricît de justificate ar părea poartă cu sine o atitudine care nu îmi place absolut de loc și nu va fi tolerată pe Hermeneia. Aici nu sîntem profesori și elevi, chiar dacă tu sau alții poate uitați chestia asta. Aici sîntem colegi iar comportamnetul tău, repet chiar dacă o fi justificat în mintea ta, nu este deloc colegial. Îți atrag eu de data asta atenția foarte serios asupra limbajului și pentru că nu e prima dată. Am încrederea că îți vei reveni, vei începe să te autocontrolezi și vei vei dori să trăiești într-o comunitate civilizată. Este posibil ca pînă acum să fi făcut parte dintr-o comunitate în care astfel de abuzuri ale unora care prin poziție sau prin autoimpresie erau permise. Ei bine Hermeneia nu este așa ceva. Aici ne criticăm textele, ne sfătuim, ne apreciem, ne analiză scriitura, putem chiar să o facem harcea parcea DAR AICI NU NE TRAGEM DE URECHI. Chestia asta o fi permisă în altă parte dar nu aici. Repet, sper să fi recepționat corect mesajul meu și tu și oricine vrea să îmi fie coleg pe aici. What I didn't say. Ca de obicei există româneasca posibilitate ca să se citească ce nu scrie sau să se pună cuvinte în gura omului. Nu am spus că textul lui Madim e bun (de fapt nici nu l-am citit pentru că nu am vrut să o fac), nu am vrut să îi iau cavalerește apărarea lui Madim, nu am vrut să o înfrunt pe Alma, nu am spus că Madim nu ar trebui să fie mai atentă cu ce postează (la urma urmei e vorba de prestigiul ei ca autor). Nimic din toate acestea. Ci ceea ce am vrut să spun am spus mai sus. Ca și proprietar al acestui site mă interesează ca oamenii care se gîndesc să se înscrie aici să fie relaxați și convinși că vor fi tratați cu respect. Vreau să mai precizez ceva. Ca să nu fiu acuzat de inconsecvență. Acum ceva vreme într-un aparent conflict între Vladimir și Daniel Bratu am luat oarecum partea criticului și nu a criticatului. Motivul a fost faptul că în acea situație în ciuda aparențelor și la o citire atentă nu a existat atac la persoană și nici măcar intenție. Sper să fi clarificat aceste lucruri și să fi potolit moara de bîrfe. Un conflict este un lucru extraordinar dacă odată ce ieși din el înveți ceva. Sper ca fiecare dintre noi să fi învățat ceva și să continuăm să avem curajul să scriem și să criticăm
pentru textul : Labirint depărerea mea e că primele două strofe sînt ok ultima e prea "soft"
pentru textul : magnolii în iarnă dePenitele oferite de mine nu au fost/nu sint aleatorii. Multe din textele lui Emilian Pal meritau astfel de mentiuni dar am asteptat o evolutie a lor, un progres real ceea ce s-a si intimplat. Penitele acestea sint de altfel, o formalitate, o propunere a site-ului de a diferentia calitativ creatiile autorilor. In realitate, nu avem nevoie in viata de toate zilele de ele, sint chiar inofensive. Un simplu instrument de evidentiere a unui text. In general sint adepta unei critici dure, directe, asemanatoare unor operatii inevitabile pentru salvarea vietii (literar-artistice), bineinteles cu conditia expresa ca autorul sa nu fie inecat deja in propriul sau orgoliu. Nu ofer nici tratamente postoperatorii si nici solutii preventive. Nu am pretentia de a fi un supervizor literar. Literatura ma preocupa tangential. In fine, revenind la textele literare si autorii lor pot afirma ca Totul tine de talent. Talentul insa se educa. Asa cum este o vorba romaneasca : «Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in traista.» Textul lui Emilian Pal nu este nici jurnal, nici scrisoare. Este un mod de a trai in afara conventiilor prestabilite prin proiectarea emotiilor, sentimentelor intr-un Imaginariu propriu ca alternativa la realitatea rigida, lipsita de multe ori de repere estetice si morale. A reusi acest lucru cu un instrumentar simplificat, este o calitate literara evidenta a autorului. Deosebite mi se par rindurile : mi-ai spus că un om ca mine n-ar trebui să existe. imaginează-ți atunci că joci într-un film cu inadaptați iar eu sunt prietenul tău imaginar care face de toate. în filme cînd vine vremea să te desparți prietenul imaginar dispare după ce te îmbrățișează cu dragoste desăvîrșită. In fapt, asa cum ar spune un avocat al apararii (talentului autorului si il rog pe Emilian Pal sa isi reaminteasca aceasta afirmatie intr-o zi din viitorul apropiat) textul nu este un simplu poem in proza ci haina de toate zilele a lui Emilian Pal. P.S. Aceasta completare (insuficienta, partiala) a fost realizata la solicitarea expresa a celorlalti din staff.
pentru textul : scrisoare deDa, un poem reusit in nota moderna, la categoria daca nu era, ar fi trebuit inventat de urgenta. Cu prozodia nu ma prea impac, dar beau o singura bere si imi trece, deci nu e grav. Felicitari celui asztalos, Andu
pentru textul : Poem intravilan deȘocant punct de vedere. Asta ai intenționat? Un experiment? Ai un typo în ultima strofă.
pentru textul : Viol consimțit deEu am fost sărit de răspuns pentru că sunt cel mai urât đintre urâţi...
pentru textul : Urâții - lansare de carte deEh, uite ca aici m-ai rapus cu glontul tau de argint Gorune! Tocmai cand speram ca nu mi se mai vede rictusul specific pozitiei rigor mortis bobadilus recens iata ca... mi se vede dom'le, mi se vede! Chiar si asa, cu un final cat de cat reusit... Ce sa mai zic? Touche! Andu
pentru textul : Legea 61 deElia, pentru a ocoli puțin primejdia unui început care să nu spună mare lucru, aș sugera modificarea doar puțin, ceva de genul "nu pot să (mă) adun // împrăștiate/ legate de drumuri / inimi / tac precum ceasuri stătute ș.a.m.d." Sau poți tu să găsești altceva, ideea era că îmi pare un început prea slab pentru imaginile care urmează. Bine ai revenit.
pentru textul : Tahicardie deVirgil,
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deEu nu te întreb dacă în SUA fiecare scrie cum vrea, pentru că ştiu că şi acolo, ca în orice ţară civilizată (şi, mai ales, ca în ţările europene, care au o civilizaţie mult mai veche - căci ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul"? Existau ei? Iaca, nu!) există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia. Iar aceste instituţii sunt Academiile, ale căror decizii trebuie să aibă putere de lege. Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei. La noi, în 1860, s-a trecut, prin lege, la scrierea cu caractere latine. Legea a fost semnată de primul-ministru, pe numele lui Ion Ghica! Asta, ca să răspund insinuării tale privind datoria guvernelor de a se implica în problemele de limbă.
Dar să lăsăm asta! Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"? Păi dacă ar face aşa, ar fi depunctaţi la examene, poate chiar le-ar pierde! Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei? Dincolo de faptul că ar lua note mici, nu te-ai teme că unii l-ar eticheta drept agramat? Ca pe Elena Băsescu, care a devenit proverbială prin pluralul "succesuri"? (Legat de asta - un detaliu amuzant! Când fata Preşedintelui a dat pe gură acest plural, s-a găsit un individ care s-o apere, spunând că, de fapt, ea a folosit o formă care, pe vremea lui Alecsandri, era corectă! Poftim mistificaţie linguşitoare, mai ceva decât orice mistificaţie de pe vremea Cârmaciului! Păi biata fată nici nu ştie bine cine a fost Alecsandri şi cam prin ce cluburi de fiţe umbla!!!).
Să-ţi povestesc o întâmplare. Eram student în anul al doilea la Filologie şi am avut un examen scris cu celebrul profesor Dimitrie Macrea, autor al unui la fel de celebru "Dicţionar al limbii române moderne". Cine lua minimum 8 la scris, putea să nu se mai prezinte la oral. M-am pomenit cu 8. Dar, fiind eu cel mai bun student din grupă la gramatica istorică şi ştiind ce ştiu, am protestat (susţinut şi de asistentă) şi am intrat la oral, ca să-mi măresc nota. Profesorul m-a ascultat, a ascultat şi ce zice asistenta despre mine, dar nu mi-a dat decât 9, atrăgându-mi atenţia că fac greşeli de ortografie. Am încercat să-i demonstrez că nu e adevărat, susţinând că e mai corect cum am scris eu sintagmele cu pricina (care, după un timp, s-au şi scris cum susţineam eu). Profesorul (care în anul următor mi-a dat zece, amintindu-şi, cu un zâmbet, de incidentul anterior) mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat nici azi: "Niciodată să nu ai idei personale în domeniul ortografiei, pentru că poţi fi luat de incult; chiar dacă publici un studiu în care susţii o anume idee, n-ai voie s-o pui în practică decât atunci când ea a fost validată de Academie, printr-un nou îndrumar ortografic). Eu am înţeles, astfel că şi atunci când nu sunt de acord cu anumite norme (cum ar fi, de pildă, variantele libre "cireşe"-"cireşi", de care râde până şi nea Gică, un ţăran care are grijă de casa mea de la ţară atunci când eu sunt la oraş), le respect. Cum aş putea să depunctez un elev care scrie "Am cumpărat un kg de cireşi"? M-ar reclama şi ar câştiga, ba chiar ar putea să reiasă că eu n-am habar care e forma corectă (sau care sunt formele corecte).
Prin urmare, vorba maghiarului francofil: "A bon entendeur salut!" (cu un accent grav pe A!).
oare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
pentru textul : Spoiler deda, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
corectează textul te rog.
pentru textul : Friday, 13 deÎmi place mult motto. În text, remarc ludicul și fragmentul despre copilărie. Bancul nu îmi place, e prelucrat. Despre "S" invariabil nu știu ce să zic.
pentru textul : pornind de la tandretea ideilor dede la Neagoe Basarab citire-Dumnezeu nu se arată celui care este îndîrjit. dar mai încercați. cine știe!
pentru textul : downloadez poezii II dedraga noastra marchiza, (la bunica marchiza era un fel de veranda - nu stiu cum de a ajuns asa in limba romana din anii '60), anyway, sa iti raspund - la punctul 1. - in momentul de fata exista sectiunile de articol si polemica la categoria de proza. fiind sectiuni nu au link-uri specifice. pe viitor intentionez sa restructurez categoriile si si sectiunile. de exemplu vreau sa comasez categoriile de bilingv, traduceri si limbi straine intr-o singura categorie "lingua". de asemeni imi propun sa creez o categorie separata de "gazeta" care sa includa numai sectiuni specifice precum articol, polemica sau interviu. nu stiu daca va exista un link dedicat pentru articole dar e posibil ca vizibilitatea fiecaror sectiuni sa fie mai mare de acum pe prima pagina. poate si prin linkuri. este drept, unele texte "mor" ingropate in spatele primei pagini dupa postare. de aceea acum de exemplu ultimul text postat la un moment dat apare (pentru atit timp cit are aceasta calitate) in prima pagina (partial). asta si pentru a-i oferi o "vizibilitate" mai mare dar si pentru a incuraja activitatea de publicare. la punctul 2. - noi nu avem recomandate pe hermeneia. nu inteleg ce vrei sa spui prin "fluenta". nu inteleg nici a doua parte a punctului. poate explici mai bine ce vrei sa spui sau sa propui. la punctul 3. - te rog sa explici mai clar ce vrei sa propui. ce este acel "articol special"? daca mai ai de spus, by all means, spune...
pentru textul : Noutăți în pagina de profil dePagini