am produs citeva schimbari. dar am pornit de la imaginea initiala

în DEX-ul din nouășopt scrie așa: VENÍT, -Ă, (1) venituri, s.n., (2) veniți, -te, s.m. și f. 1. S.n. Sumă de bani care revine unei persoane sau firme dintr-o activitate prestată sau din proprietatea deținută, într-o perioadă de timp; câștig, beneficiu. ♢ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de posesorii factorilor de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S.m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ♢ Nou venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. Sursa: DEX '98 | Este o greșeală de tipar? întreb și eu, așa ca românul dezromânizat, cum îi place Bobadilului să mă caracterizeze.... dar întreb. Poate mă luminați. Este oare nevoie totdeauna de liniuța de legătură ca să fie cuvînt de sine stătător?

sunt texte, de genul celor scrise adesea de tine care te fac să crezi că da uite da există poezie şi poate trăi. Scrii viu şi direct fără artificii fără falsităţi chestie care e remarcabilă pentru că nu este foarte frecventă. Felicitări. o scriere foarte faină

Eugen, n-am spus că n-ar avea legătură strofa trei cu restul. În fapt, în general vorbind, autorul o să găsească mereu legături - fie ele logice, metafiice, horoscopice ori clovnice. Am spus că-i dulceagă şi romanţioasă (nu-mi cere să-ţi argumentez evidenţa că ajungem pe la romantici!). Şi mai e şi clişeică până la dumnezeu - să mă smult din braţele tale, să-mi nu ştiu ce cu inima şi să te [verb] cu sânge. Fii serios! Clişeic şi, dpdv expresiv, ucide tot ce-i bun în text.

Repet, faptul că ceva are legătură cu textul, nu-i argument că o parte trebuie păstrată cu orice preţ. Şi nici pentru lungire.

Nu era vorba de peniţă, ci de apreciere. Nu te crampona şi tu de forme.

spre final tinzi sa cazi intr-o banalitate nefireasca, zic eu. discursul este simplu, ingenuu, dar asta nu inseamna ca toata aceasta simplitate trebuie luata ca fiind direct ceva uimitor. civilul isi spune cuvantul iar uzanta, din pazate, si ea.

Să știi că da. Primele două versuri ar trebui schimbate... Simțeam eu că ceva nu e-n ordine... cred că asta.

Un poem-metaforă a răstignirii, aşa îl simt. M-a surprins acest tablou cu maci şi grâu, foarte drag mie (la care mai adaug şi albăstrele :), dar mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aceste simboluri extraordinare...şi doar ştiam de ,,bobul de grâu care trebuie să moară ca să aducă rod"...şi ştiam şi ,,Ce dor frumos, ce rai ne leagă" de C. Ioanid.
Am citit de nenunmărate ori acest poem în zilele pascale...l-am citit şi familiei şi musafirilor :) Încă îi aud ,,agonia" şi sunetul metalic al ,,fier(ului) cenușiu ascuțit". Bine evidenţiat cenuşiul în cadrul galbenului auriu al ,,pâinii" şi al roşului. Remarc şi prezenţa vuietului trenului în contrast cu unduirea şi liniştea unui câmp cu grâu şi maci. E un poem care se adresează tututror simţurilor şi, mai ales, conştiinţei.
Mă ruşinez la gândul că, la prima citire, pe diagonală, am spus că e doar un pastel...
Felicitări şi mulţumiri!

am citit de trei ori anume încet, cu răbdare, acest text, din respect pentru autorul său...
nu mi-a plăcut nimic nici prima oară, nici ultima, nici la început, nici la sfârșit
sunt convins că acest autor nu scrie pe bune, el doar se joacă, având impresia că mânuirea cuvintelor înseamnă ceva
dar nu înseamnă mare lucru, sincer
acest poem este varză
dar varza în mod normal are sens, din varză se pot face sarmale sau varza a-la-cluj
din acest poem însă nu se pot face sarmale, darămite varză-a-la-cluj!
acest poem este o varză din care nu se poate face nimic altceva decât altă varză

mulțumesc Ioana. opiniile și aprecierile tale sînt importante pentru mine.

multumesc Oriana pentru observatii. la rindul 13 (gosh, aproape am avut nevoie de Textpad sa le numerotez. bine ca nu scriu texte mai lungi ca ameteam pina la 113), deci la 13 cred ca ramine asa. mi se pare mai bine asa decit fara. poate si pentru ca in acest caz nu vreau sa echivalez senzatia aceea cu "o sarbatoare a iluziei" ci doar vreau sa ramina o asemanare. la 18 am scos o determinare de timp si am introdus cuvintul "tirziu" la "flori", nu stiu, poate nu am eu o sensibilitate fata de pleonasme azi dar nu ma deranjeaza la 20 am inlocuit cu "precum" (din aceleasi motive ca la 13 nu vreau sa se inteleaga o echivalenta) desi imi dau seama ca "precum" suna relativ "pedagogic" si nu sint neaparat fericit cu alegerea lui

in fapt, daca ar fi sa studiem putin ideea propusa, as putea sa spun mai repede "partir c'est mourir déjà"... nuanta de elegie-disco pe care o imprimi intregului text prin introducerea in cea de-a doua strofa prin rima (voluntara sau involuntara?) "dispare/departare" afecteaza textul. "atunci când pleci iei o parte din mine cu tine" are o tenta chiar mult prea explicita, cazi intr-un fel de manea... incearca sa imprimi textului cota meditativa adecvata, sa surprinzi cititorul prin profunzime. despartirea este o rana profunda, un edem ce treptat afecteaza intreg tesutul celular. incearca, pentru ca insusi titlul te obliga sa nu dai senzatia de a suferi doar de o zgaraietura. dar acesta este doar un punct de vedere.

Am încercat să schimb un pic să văd ce iese. V-aş ruga, dacă se poate să-mi daţi o părere. Cezar

Francisc, ma bucur de comentariul tau si iti multumesc! Atrocitatile au fost mari dintotdeauna, si chiar mai mari, sa ne amintim cruciadele, inchizitia, timpurile antice, dintotdeauna razboaiele au fost si vor fi, ca deh, oameni sunt si ei. Tacerea celorlalti... e alegerea fiecaruia, eu am ales sa nu tac. Statisticile prezentate in filmul de care spui sunt reale si se refera, intr-adevar, la Africa: acolo un copil moare la trei secunde, din cauza lipsei de hrana si de ingrijiri medicale. Nu stiu cat am reusit sa redau emotia in textul de mai sus, insa sper ca dupa lecturarea sa, fie si pe diagonala, cititorii mei sa faca un gest de ajutor catre un copil care cerseste pe strada. Am 8 copii in Iasi. Cand o sa plec in Africa, pun anunt. :-). Si mai e ceva, am observat ca in majoritatea poemelor, se scrie despre sine. Eu, personajul principal al poeziilor mele. Cum ar fi sa fii tu sau el sau ei, nu stiu. Asta vreau sa incerc.

Ai aparut din nou (pauza mea o sa mai dureze). Despre ce sa vorbesc mai intai? Despre concentrare, despre sugestie, despre ritmul prin care linistea se destrama in alta liniste in care ingerul isi deschide aripa in adancul stravaziul al fantanii din tine? Mai bine despre toate astea, ca un intreg.