A! Azi-noapte am uitat un lucru important. Consider că gestul meu este argumentat prin comentariul anterior. Mulțumesc, Dorin, că nu mă mănânci :))

Pentru că Virgil a avut bunăvoința de a face această problemă cât de transparentă se face, (și consider aceasta o politică extrem de corectă), voi încerca să îmi expun în câteva cuvinte părerea despre această revenire. Ceea ce încearcă Virgil să facă nu este să inventeze roata și nici să se dea pe după deget, botezând lucrurile altfel ca să-i vină lui apa la moara. Nu, instituția "recursului", fie el și extraordinar, ca acesta, nu a inventat-o el, așa că până aici mi se pare fair. Oricine ar trebui să aibă dreptul (și subliniez oricine, pentru că argumentele lui Dorin nu sunt nici ele apă de ploaie, ci sunt justificate) la o revenire și eventual comutare a unei sancțiuni... atâta vreme cât au intervenit circumstanțe care justifică schimbarea de atitudine. Dar aici, cred eu, intervin cele două anomalii, dintre care una este, după părerea mea, insurmontabilă fără riscuri. În toata situațiile pe care le cunosc eu, instituția "pardonării" să-i spunem este strâns legată de ideea inexistenței oricărei legături între "instanța" care a hotărât sancțiunea inițial și aceea care admite "recursul extraordinar", cea care "revocă" hotărârea primei instanțe. Nu reușesc să văd principial rezolvarea acestei probleme, deși practic este clar că nimic nu te oprește. Numai că nenumăratele probleme la nivel de conștiință pe care ar trebui să le ridice sunt, cel puțin pentru mine, copleșitoare. Poate că singura soluție pe care aș fi văzut-o ar fi fost dacă Virgil nu ar fi votat pentru suspendare, și dacă el și-ar păstra dreptul de a ace astfel de reveniri. Desigur, există riscuri grămadă și aici, iar el este clar că dorește pe cât posibil să nu ia decizii de unul singur. Dar, repet, să votez tot eu împotriva a ceea ce am votat cu ceva timp în urmă mie mi se pare o problemă de conștiință foarte grea. Cea de-a doua anomalie este aceea remarcată și de către Dorin: aparentul discreționar în această "pardonare". Ce anume trebuie să se schimbe pentru a se reveni asupra unei astfel de decizii? Care sunt elementele care îi pot asigura pe membrii hermeneia că plagiatul este tratat cu cea mai mare seriozitate și că un astfel de gest este și rămâne în esența lui unul "extraordinar"? L-aș mai ruga pe Virgil să mai facă o precizare, din spiritul de dreptate care știu că îl caracterizează, referitor la autorul primului text de la info prin care s-a semnalat plagiatului lui Bobadil. Aceasta pentru a răspunde acestuia din urmă, desigur, care afirmă: "Si cand am spus ca reactia a fost un pic exagerata, nu m-am referit la desfiintarea contului meu (masura pe deplin justificata) ci la publicitatea inutila si daunatoare pe care mi-au facut-o cei care au publicat la sectiunea "info" primul anunt "incident de plagiat pe hermeneia" in care s-a folosit numele meu adevarat (si nu cel cu care sunt inregistrat pe site), lucru care m-a prejudiciat destul de mult . Atat si multumesc inca o data pentru intelegere." Altfel, gesturile frumoase îi onorează pe aceia care le fac, și ar trebui să se reflecte dublu în atitudinea acelora cărora le sunt adresate. Să sperăm că așa se va întâmpla și în acest caz.

Emil, ai sesizat bine şi mă bucur.

l-am trecut si eu la profilul subsemnatului

Erika, textul scris la comentariu nu e slab, mai renunță la patetisme și o să fie mai bine pentru poezie. Chiar sincer cred că poate fi cel mai bun text al tău de până acum. Dacă a fost șters acum o lună jumătate și nu l-ai mai postat de atunci și dacă ții tu să îl postezi, postează-l peste două săptămâni, timp în care vei avea destulă vreme să îl lucrezi.

stii, acum stau si ma gandesc care sunt acele obsesii din boschete!...

Ai dreptate ,cuvântul a devenit usor peiorativ dupa ce au început sa-l foloseasca toti neavenitii.Voi fi doar atent si obiectiv,desi recunosc ca simpatia mea pentru tine merge putin si dincolo de poezie...:)).E voie,nu?

Scuze, am atins cumva tastatura și nu am terminat ce aveam de spus. Vorbeam despre cele două lumi, despre cele două culturi. Fiecare din ele are ceva al ei, Monica. A încerca să le modifici este o mare eroare. Arabii și efemeritatea...O civilizație veche de mii de ani de la care mai avem totuși cîte ceva de învățat. Nu trebuie să ne fie teamă că deveni siripoși atunci cînd încercăm să exprimăm într-un fel ceea ce simțim. Altfel ne transformăm în cinici, stresați, ne facem urîți Monica și noi am fost creați după chipul și asemănarea și nu avem voie. Cît despre posibilitatea crearării uni forum, tocmai voiam să-i sugerez aceasta dlui. Titarenco. Mi- a luat vorba.Acest forum ar degaja textele de comentarii offtopic

poemul e frumos, obiceiul de a-i canta un "cantec de leagan" singuratatii, nu e un obicei frivol, caci daca tristetea nu are nici o energie, singuratatea da.
mi-a placut "forta" din spatele negatiilor: "nu poți săruta cu buzele altuia"...
"nu te mai lipi de alt trup/de o altă speranță", o forta care aminteste de o lectie de viata invatata parca pe propria piele,
de o singuratate care nu mai apasa, care doar intregeste un spirit mai puternic cu fiecare anotimp, cu fiecare pustiu...
bine spunea Schopenhauer ca: "singuratatea e soarta spiritelor superioare".
fiecare se simte poet in felul lui, dar tu cred ca esti tipul poetului "autentic", care nu fabrica poezie, o scrie cu sufletul in palma... care are forta de a transforma o stare, intr-o poetica ce atrage prin empatie.
te citesc cu drag

Un text clar, cu mesaj.
Remarc:
câteodată somnul devine proeminent
îmi apasă ochii
și sparge cumințenia viselor

Această lectură m-a încântat, mulţumesc.

P.S. Am observat, dintr-un com. al tău, ca, probabil, ai preluat si tu de la mine (cred că ți-a plăcut) chestia aia cu „punctul de asamblare” al vrăjitorilor tolteci. Deoarece o presupunere insidioasa si neavenită mă face sa bănui ca dintre toate cărțile lui Castaneda, nu ai ajuns, așa, din întȃmplare, tocmai la aia în care se vorbește de așa ceva. Nu-i bai. Si eu am preluat de la tine tot soiul de chestii. Și o să-ți mai ofer și altele cȃnd o să ajung de la Zen la Sufi. Și apoi la magia aia de care s-au ocupat unii și alții prin europenica noastră. Tu ce-mi vei oferi în schimb? Cele de mai sus îmi aduc aminte de unu de-i zicea Pixi (și Georgescu) de la Institutul în care, cȃndva, am lucrat. Si care, dacă auzea de ceva nou în Inteligența Artificială (de exemplu), scria cate un raport (de cercetare) fără să înțeleagă despre ce era vorba . Și apoi, cum îndrăznea altul să vorbească despre același lucru, îi sărea țandăra și afirma textual „nu permit să vorbească altcineva despre termenul de…., pentru că eu am fost primul care l-am lansat” (uita să adauge „în Institut” ca și cȃnd el l-ar fi inventat primul pe plan mondial, ba chiar național). Așa și cu mine cu „punctul de asamblare”. Ce să-i faci, prostia – se pare – e molipsitoare (ca sa fiu autocritic). Asta, pentru că veni, printre altele, vorba și de „morala” aia de care ne împiedicăm mereu. Si nici eu nu sunt mai breaz decȃt alții. Dar acum să știi că chiar (ce cacofonie mișto mi-a ieșit!) m-am distrat de ambidextri – scuzați, uitasem ca tu ești ambistȃnd, că nu știu cum să-zic altfel – o fi „ambilevogir”, sau „ambisinistru” [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng]. Și m-am bine dispus în dimineața asta. Chiar dacă îți voi crea „o ușoară impresie de dislalie”. Și presimt că nu vei deveni, doamne ferește, vreunul dintre „prozeliții” mei precum Potra și alții. Cine știe? Poate rămȃn eu printre cei ai tăi. Hai, pa! Și amical (fiule), Gorun

Aranca, Comentariul dumneavoastră intuiește exact sensurile poemului. Am încercat să sugerez, printr-o formulă cumulativă, violența lumii în care trăim, dar și faptul că întreaga tensiune existențială se descarcă în cele din urmă, eliberându-ne în moarte. În ceea ce privește "brendul Șandru", cred că exagerați. În orice caz, încerc să scriu o poezie mai aspră și mă feresc cât pot de imagistica lină și de calofilie. Mulțumesc pentru comentariu și pentru peniță.

strange face of the rain..........

apreciez empatia cu care ai comentat. Şi da, titlul trebuie interpretat aşa cum ai făcut-o în prima frază. Cel puţin asta am intenţionat. Mulţumesc pentru semn.