Alma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
alina, in locul lui andu, la fel, ai fi ales acel text care s-ar fi potrivit mai bine cu respectivul concurs. adevarat, si mie mi a placut mai mult textul lui vlad iar literar vorbind este mai bun. insa cred ca cel al mayei s-a pliat mai mult pe cerinta lui andu, pe textul lui. de aceea, alegerea lui andu, din acest punct de vedere, mi se pare indreptatita. eu astept de la tine un concurs, la care cu siguranta voi fi prezent
Resturi? Niciodata! Din pacate, in materie de poezie, nu pot posta decat poeme publicate, intrucat m-am axat pe alte genuri acum. O sa ma gandesc la cele spuse. Multumesc de trecere si mesaj. Succes!
parerea mea e ca nu prea vad o dinamica a colajului. mi se pare prea amorf, nu vad poli sau alte structuri. dar desigur, s-ar putea (ca de obicei) sa nu vad eu bine. si in plus mie titlurile astea cu imprecatii catre divinitate mi se par putin cam dezavantajoase artistic. parerea mea
Îl percep ca pe un poem al contrastelor. Elementele suprarealiste au forţa unor adevăruri devenite atât de prezente prin inversarea valorilor, prin răsturnarea situaţiilor. Orasul cu multe feţe are, totusi, monocromia negrului. Remarc finalul:
,, ia, cititorule, ce e de luat din mine,
întinde-mi durerea ta cea mai mare,
să termin şi eu faţa de negru" O parte mai lipsea...celelalte opt părţi de durere erau acolo. Evidenţiez acest poem pentru ingeniozitate si ideatică! Felicitări!
Am recitit azi "Simbolismul lui Ianus" al lui Guenon. Si am dat peste urmatorul citat pe care, la prima citire, il subliniasem: "Din punctul de vedere care leaga simbolismul lui Ianus de timp, trebuie facuta o remarca foarte importanta: intre trecutul care nu mai este si viitorul care nu este inca, adevarata fata a lui Ianus, cea care priveste prezentul, nu e, dupa cum se spune, nici una, nici cealalta dintre cele care se pot vedea. Intr-adevar, aceasta a treia fata este invizibila, pentru ca prezentul, in manifestare temporala, nu este decat o clipa insesizabila (din acelasi motiv anumite limbi, ca ebraica si araba, nu au forma verbala corespunzatoare prezentului); dar, atunci cand ne ridicam deasupra conditiilor acestei manifestari tranzitorii si contingente, prezentul cuprinde, dimpotriva, intreaga realitate". Din nou mi se pare uimitor cum trei sisteme de gandire, bazate pe "instantaneitate" (Budismul, cel al lui Guenon si cel al lui Deleuze - or mai fi si altele) ajung sa fie cladite atat de diferit! Pentru ca, trebuie sa recunosti, Adriana, ca si Guenon vorbeste altfel decat Budismul (privind din alte puncte de vedere "simbolismul" gandirii indiene in ansamblu care, evident, nu se reduce si nu poate fi redusa la Budism). In rest, recitind comentariul tau, gasesc in el tot felul de sugestii la care merita sa ma gandesc. P.S. Ti-am scris si un email prin care te rog sa-mi transmiti din nou numarul tau de mobil (pe care l-am pierdut) deoarece joi s-ar putea sa ajung la Brasov si poate o sa mai putem sta de vorba, face to face.
Este adevărat, se întîmplă și situații ciudate. Uneori, cînd sîntem într-o galerie de artă sau într-un muzeu. Privind un tablou. Sau cînd vedem un chip pe stradă, sau o casă, o culoare, o haină, un animal. Cînd privim un parc sau o revistă veche. Se întîmplă să tresărim. O clipă întrezărim ceva. Ca un déjà vu. Ca și cum cineva ar face o crăpătură în țesătura realității și ar lăsa să se vadă unul din „acele lucruri despre care nu vrem și nu putem să vorbim”. Ca o fisură în scoarța pămîntului în care privești o clipă și simți acel amestec indescriptibil de groază și copleșitoare admirație. Și întorci fața repede. Să nu se știe „că ai văzut”.
pentru el și pentru cum dezvolți ideea textului ai semnul meu de apreciere. anul acesta împlinesc 35 de ani. vârstă la care tu îți spuneai mărturisirea de credință. sper să mi-o pot spune în suflet la fel de frumos ca tine!
să dau un anume sens acestui neînţeles: prea multe întrebări nu duc neapărat la o elucidare a problemei, ci, mai degrabă, la o încâlcire...
ce am înţeles în mod cert, Silviu, este că te pricepi să ticluieşti. iată, asta e viaţa. cea pe care o scriem, ori, mai bine zis, cea care ne scrie pe noi!
un scenariu bine condus. mi-a plăcut mult.
"Dincolo" sună ca o altă dimensiune, "de început" ar fi poate mai potrivit. The return to innocence, înapoi la big bang.
"ne căţărăm în prima maimuţă/şi privim" cred că ai fi putut lăsa simplu: "ne cățărăm și privim" din restul poeziei s-ar fi dedus involuția către maimuță, astfel "ne cățărăm în prima maimuță" mă duce cu gândul la un parazit extern.
Pentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
Mulțumesc și eu pentru feedback, comentatorilor și cititorilor, precum și lui Dorin pentru amabilitate. Se pare că mai e de lucrat, Bianca are dreptate. Voi ține cont de sfaturile voastre.
Percep deja că există două posibilități. Ori ai o xenofobie acerbă împotriva americanilor, fenomen pe care l-am mai observat la unii români care probabil crezînd că scuipînd în americani sînt români mai patrioți decît alții. Deși o privire mai atentă (și mai inteligentă) îți va spune că „manager” este un cuvînt englezesc și nu neaparat american. La fel după cum este și cuvîntul „șerif” de altfel, despre pare pun pariu că 99% din români cred că este cuvînt pur american. Dar evident că dacă simți nevoia să scuipi în americani (cum alții simt nevoia să scuipe în evrei sau în unguri, de exemplu) orice pseudo-argument este justificat. Aceasta este prima posibilitate. A doua posibilitate este că îți dorești să mă ofensezi pe mine care sînt român american. Din nou trebuie să afirm aceasta pentru că „manager” nu este cuvînt neaparat american. Dar probabil că ura împotriva britanicilor este probabil mai puțin la modă astăzi între românii „adevărați”. În orice caz a traduce „manager” cu „director” nu face decît să ne reveleze ignoranța ta, domnule cezar. Pentru că „manager” poate fi eventual tradus cu „gospodar” sau „ispravnic”. Evident însă că oamenii inteligenți din România au preferat un englezism (sau americanism, cum zici tu) unor arhaisme slavone. S-ar putea ca ție însă să îți placă slavonismele. Evident, fiecare cu simpatiile lui. Unii spre occidentul civilizat. Alții spre stepa rusă.
Dar nici cuvîntul „director” nu demonstrează prea mult „patriotism”. Pentru că deși originea lui inițială este latină (de la romanii ăia brutali care ne-au cucerit scumpa noastră Dacie și ne-au violat fetele codane prin Sarmisegetuza), dar, în orice caz, la noi cuvîntul „director”, că despre el făceai vorbire, vine din franceză. Este mai „bună” sau mai „patriotică” franceza decît engleza? Sau are ostilitatea anti-americană subtext politic în timp ce pupincurismul franțuzesc este nobil? Sînt și acestea întrebări care plutesc ca o ceață verzuie peste cămășile țesute în punct românesc ale patrioților români.
Revenind însă la oile noastre. Eu stăruiesc în a considera pocirea limbii române din ignoranță ca fiind o măsură mult mai autentică de nepatriotism decît folosirea cuvîntului „manager”. Parol!
Virgil, s-a incercat o insinuare de furt! tu nu te-ai apara, intr-un caz similar? doar si tu ai fost acuzat vis-a-vis de Nichita si ai cautat sa te explici! atat.
ieri, intamplari din imediata realitate: vizita diavolului. azi, lucrul ne sta impotriva. noi le exploatam. ele sunt the birds -gata sa atace. e starea de nerealitate a lumii, presimtita permanent de poet. e si o fina ironie la apocalipsele noastre si la placerea cea de toate zilele.
Poate ar trebui să desparți prima strofă în două ca să nu se citească dintr-o suflare, cam lungă și deci obositoare. Îmi plac imaginile "undeva într-un ochi spart/ un păianjen își face veacul înfometat", "lumină pâlpâie și lasă umbre în patul meu/ catedrală unde privighetorile nu pot cânta" și finalul. Aș fi vrut să spun "frumos poem, Laurențiu" dar nu mai sunt sigură cui mă adresez de fapt având sub ochi femininul din versul #15.
domnule Gorun. Numai cu dorinţa dumneavoastră mi-aş permite să preiau texte de aici şi să le infiltrez pe modestul meu blog. www.ioanbistriteanul.ro. Ar fi onorant pentru mine. Dacă doriţi acest lucru, o fac. Bineînţeles, cu specificaţia autorului.
mergi pe firul apei înapoi, înspre izvor. un izvor de tristeţe secondat de întrebări. niciodată umanitatea nu va scăpa de întrebări, chiar dacă unele răspunsuri vin de la sine.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mdea, atata l-am rotunjit, pana am ajuns sa redefinim rotundul. Poem de om satul de una, alta...:)
pentru textul : Celălalt Enkidu, sau Enkidu II deAlma, cred că am deviat mult de la subiect. Acum ce facem? Psihanalizăm autorul și copilăria lui, ori îi interzicem să mai scrie în limba română doar pentru că avem impresia că el nu simte ori nu înțelege la fel ca toți ceilalți limba? Sau poate e vorba mai degrabă de un procedeu de înstrăinare a unui autor de ceea ce scrie și simte? Nu ai de unde să știi ce am simțit atunci când am scris un text sau altul, la fel cum nu ai de unde să știi ce copilărie am avut. Accept ideea că unora nu le place ce și cum scriu, la fel cum nici mie anumiți autori, însă, mai bune sau mai rele, sunt textele mele la care accept critici pertinente, dar până la urmă eu ca autor hotărăsc ce și cum, decizia îmi aparține. Eugen.
pentru textul : Mica țigariadă dearanca, glumeam hialin, nu ma plictisi
pentru textul : din viața noastră secretă dealina, in locul lui andu, la fel, ai fi ales acel text care s-ar fi potrivit mai bine cu respectivul concurs. adevarat, si mie mi a placut mai mult textul lui vlad iar literar vorbind este mai bun. insa cred ca cel al mayei s-a pliat mai mult pe cerinta lui andu, pe textul lui. de aceea, alegerea lui andu, din acest punct de vedere, mi se pare indreptatita. eu astept de la tine un concurs, la care cu siguranta voi fi prezent
pentru textul : feng shui în lucernă deerr: Tu in loc de cu (flex)
pentru textul : cinema victoria demulțam Cristina, îmi pare rău că a trebuit să plec și nu am schimbat prea multe vorbe!
mulțam frumos, Alina!
pentru textul : Felicitări, Raluca ! deRegret înțelesurile tâmpite pe care le poate comporta ultimul meu comentariu.
pentru textul : mi-e frică să dorm deResturi? Niciodata! Din pacate, in materie de poezie, nu pot posta decat poeme publicate, intrucat m-am axat pe alte genuri acum. O sa ma gandesc la cele spuse. Multumesc de trecere si mesaj. Succes!
pentru textul : Canibalism liric deparerea mea e ca nu prea vad o dinamica a colajului. mi se pare prea amorf, nu vad poli sau alte structuri. dar desigur, s-ar putea (ca de obicei) sa nu vad eu bine. si in plus mie titlurile astea cu imprecatii catre divinitate mi se par putin cam dezavantajoase artistic. parerea mea
pentru textul : doamne ce încet mă mișc deÎl percep ca pe un poem al contrastelor. Elementele suprarealiste au forţa unor adevăruri devenite atât de prezente prin inversarea valorilor, prin răsturnarea situaţiilor. Orasul cu multe feţe are, totusi, monocromia negrului. Remarc finalul:
pentru textul : Cub rubick de,, ia, cititorule, ce e de luat din mine,
întinde-mi durerea ta cea mai mare,
să termin şi eu faţa de negru" O parte mai lipsea...celelalte opt părţi de durere erau acolo. Evidenţiez acest poem pentru ingeniozitate si ideatică! Felicitări!
Am recitit azi "Simbolismul lui Ianus" al lui Guenon. Si am dat peste urmatorul citat pe care, la prima citire, il subliniasem: "Din punctul de vedere care leaga simbolismul lui Ianus de timp, trebuie facuta o remarca foarte importanta: intre trecutul care nu mai este si viitorul care nu este inca, adevarata fata a lui Ianus, cea care priveste prezentul, nu e, dupa cum se spune, nici una, nici cealalta dintre cele care se pot vedea. Intr-adevar, aceasta a treia fata este invizibila, pentru ca prezentul, in manifestare temporala, nu este decat o clipa insesizabila (din acelasi motiv anumite limbi, ca ebraica si araba, nu au forma verbala corespunzatoare prezentului); dar, atunci cand ne ridicam deasupra conditiilor acestei manifestari tranzitorii si contingente, prezentul cuprinde, dimpotriva, intreaga realitate". Din nou mi se pare uimitor cum trei sisteme de gandire, bazate pe "instantaneitate" (Budismul, cel al lui Guenon si cel al lui Deleuze - or mai fi si altele) ajung sa fie cladite atat de diferit! Pentru ca, trebuie sa recunosti, Adriana, ca si Guenon vorbeste altfel decat Budismul (privind din alte puncte de vedere "simbolismul" gandirii indiene in ansamblu care, evident, nu se reduce si nu poate fi redusa la Budism). In rest, recitind comentariul tau, gasesc in el tot felul de sugestii la care merita sa ma gandesc. P.S. Ti-am scris si un email prin care te rog sa-mi transmiti din nou numarul tau de mobil (pe care l-am pierdut) deoarece joi s-ar putea sa ajung la Brasov si poate o sa mai putem sta de vorba, face to face.
pentru textul : Deleuze: Jocul Ideal dewell, mi-a plăcut pasajul acesta:
Este adevărat, se întîmplă și situații ciudate. Uneori, cînd sîntem într-o galerie de artă sau într-un muzeu. Privind un tablou. Sau cînd vedem un chip pe stradă, sau o casă, o culoare, o haină, un animal. Cînd privim un parc sau o revistă veche. Se întîmplă să tresărim. O clipă întrezărim ceva. Ca un déjà vu. Ca și cum cineva ar face o crăpătură în țesătura realității și ar lăsa să se vadă unul din „acele lucruri despre care nu vrem și nu putem să vorbim”. Ca o fisură în scoarța pămîntului în care privești o clipă și simți acel amestec indescriptibil de groază și copleșitoare admirație. Și întorci fața repede. Să nu se știe „că ai văzut”.
pentru el și pentru cum dezvolți ideea textului ai semnul meu de apreciere. anul acesta împlinesc 35 de ani. vârstă la care tu îți spuneai mărturisirea de credință. sper să mi-o pot spune în suflet la fel de frumos ca tine!
pentru textul : „lucrurile despre care nu vorbim” desă dau un anume sens acestui neînţeles: prea multe întrebări nu duc neapărat la o elucidare a problemei, ci, mai degrabă, la o încâlcire...
pentru textul : Nu înțeleg nimic dece am înţeles în mod cert, Silviu, este că te pricepi să ticluieşti. iată, asta e viaţa. cea pe care o scriem, ori, mai bine zis, cea care ne scrie pe noi!
un scenariu bine condus. mi-a plăcut mult.
"Dincolo" sună ca o altă dimensiune, "de început" ar fi poate mai potrivit. The return to innocence, înapoi la big bang.
"ne căţărăm în prima maimuţă/şi privim" cred că ai fi putut lăsa simplu: "ne cățărăm și privim" din restul poeziei s-ar fi dedus involuția către maimuță, astfel "ne cățărăm în prima maimuță" mă duce cu gândul la un parazit extern.
pentru textul : Capăt de drum depoate îl pune careva la remarcate. nu de alta, dar e păcat ca un autor bun, fie el şi "patrulater frustrat" să fie ignorat:)
pentru textul : scurt tratat de geometrie sentimentală dePentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
pentru textul : Săpînţa, mon amour deMulțumesc și eu pentru feedback, comentatorilor și cititorilor, precum și lui Dorin pentru amabilitate. Se pare că mai e de lucrat, Bianca are dreptate. Voi ține cont de sfaturile voastre.
pentru textul : doamne ce încet mă mișc deAm intrat special aici sa vad ce e pe prima pagina si bate vantul. Probabil ca Panza asta astepta pentru morile de vant.
pentru textul : login demulțumesc pentru perseverența citirii, Cristina. am trecut prin text și am modificat destul de mult după prima ta intervenție. mulțumesc, din nou
pentru textul : dopamine I deasta nu e bine!
dar e bine că ai sesizat. nimicul din suflet!
pentru textul : Dezambiguizare deda .... it makes sense.
si intr-adevar, ultima parte e scrisa ca un deznodamant la ceva care n-are de fapt deznodamant.
pentru textul : De vorbă cu Sylvia Plath dePercep deja că există două posibilități. Ori ai o xenofobie acerbă împotriva americanilor, fenomen pe care l-am mai observat la unii români care probabil crezînd că scuipînd în americani sînt români mai patrioți decît alții. Deși o privire mai atentă (și mai inteligentă) îți va spune că „manager” este un cuvînt englezesc și nu neaparat american. La fel după cum este și cuvîntul „șerif” de altfel, despre pare pun pariu că 99% din români cred că este cuvînt pur american. Dar evident că dacă simți nevoia să scuipi în americani (cum alții simt nevoia să scuipe în evrei sau în unguri, de exemplu) orice pseudo-argument este justificat. Aceasta este prima posibilitate. A doua posibilitate este că îți dorești să mă ofensezi pe mine care sînt român american. Din nou trebuie să afirm aceasta pentru că „manager” nu este cuvînt neaparat american. Dar probabil că ura împotriva britanicilor este probabil mai puțin la modă astăzi între românii „adevărați”. În orice caz a traduce „manager” cu „director” nu face decît să ne reveleze ignoranța ta, domnule cezar. Pentru că „manager” poate fi eventual tradus cu „gospodar” sau „ispravnic”. Evident însă că oamenii inteligenți din România au preferat un englezism (sau americanism, cum zici tu) unor arhaisme slavone. S-ar putea ca ție însă să îți placă slavonismele. Evident, fiecare cu simpatiile lui. Unii spre occidentul civilizat. Alții spre stepa rusă.
pentru textul : Plaiuri bucovinene deDar nici cuvîntul „director” nu demonstrează prea mult „patriotism”. Pentru că deși originea lui inițială este latină (de la romanii ăia brutali care ne-au cucerit scumpa noastră Dacie și ne-au violat fetele codane prin Sarmisegetuza), dar, în orice caz, la noi cuvîntul „director”, că despre el făceai vorbire, vine din franceză. Este mai „bună” sau mai „patriotică” franceza decît engleza? Sau are ostilitatea anti-americană subtext politic în timp ce pupincurismul franțuzesc este nobil? Sînt și acestea întrebări care plutesc ca o ceață verzuie peste cămășile țesute în punct românesc ale patrioților români.
Revenind însă la oile noastre. Eu stăruiesc în a considera pocirea limbii române din ignoranță ca fiind o măsură mult mai autentică de nepatriotism decît folosirea cuvîntului „manager”. Parol!
Vânzătorul de mere, vânzătorul de vise, liniștea se prelinge pe sub piele și ne cresc aripi pe care nu le arătăm, de teamă.... Te mai aștept, tincuța
pentru textul : Vânzătorul de mere deVirgil, s-a incercat o insinuare de furt! tu nu te-ai apara, intr-un caz similar? doar si tu ai fost acuzat vis-a-vis de Nichita si ai cautat sa te explici! atat.
pentru textul : tăceri deieri, intamplari din imediata realitate: vizita diavolului. azi, lucrul ne sta impotriva. noi le exploatam. ele sunt the birds -gata sa atace. e starea de nerealitate a lumii, presimtita permanent de poet. e si o fina ironie la apocalipsele noastre si la placerea cea de toate zilele.
pentru textul : Lucrurile ne privesc cu o ură infinită dePoate ar trebui să desparți prima strofă în două ca să nu se citească dintr-o suflare, cam lungă și deci obositoare. Îmi plac imaginile "undeva într-un ochi spart/ un păianjen își face veacul înfometat", "lumină pâlpâie și lasă umbre în patul meu/ catedrală unde privighetorile nu pot cânta" și finalul. Aș fi vrut să spun "frumos poem, Laurențiu" dar nu mai sunt sigură cui mă adresez de fapt având sub ochi femininul din versul #15.
pentru textul : arabescurile dorului dedomnule Gorun. Numai cu dorinţa dumneavoastră mi-aş permite să preiau texte de aici şi să le infiltrez pe modestul meu blog. www.ioanbistriteanul.ro. Ar fi onorant pentru mine. Dacă doriţi acest lucru, o fac. Bineînţeles, cu specificaţia autorului.
pentru textul : 13 – 14 iunie. Piaţa Universităţii. Remember. Pagini de jurnal - Reloaded demergi pe firul apei înapoi, înspre izvor. un izvor de tristeţe secondat de întrebări. niciodată umanitatea nu va scăpa de întrebări, chiar dacă unele răspunsuri vin de la sine.
pentru textul : Unii spun că viaţa e ca o apă debucură comentariile de sus, au căzut unde e nevoie, merci pentru apreciere paul, Laurenţiu, Adrian.
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare de(am corectat)
Paul, iti multumesc pentru frumoasa ta incursiune in alb-negru. Si pentru penita.
pentru textul : alb-negru dePagini