Mulțumesc, Călin, ai perceput bine și nuanțele și spațio-timpul, și reflecția, și reflectarea. Deși sub preamultul cuvintelor uneori eu mă aștern în secunde. Simplu, să pot păși mai departe.
E destul de clar că, în primul rând, acestui text îi lipseşte ideea. Din cauza asta, lipseşte unitatea discursivă, lipiturile ori secvenţele (să le spunem lirice) sunt evidente.
Se pare că autorul şi-a spus "hai să scriu şi eu ceva prin care sa arăt ce imagini ştiu eu să compun". Şi a început să lălăie, chiar dacă "a lălăi" pare un cuvânt dur, lucrurile chiar aşa stau:
pentru că, debutând cu titlul (unul semănătorist-păşunist, a la Bolintineanu ori Ienăchiță Văcărescu) şi continuând cu "crîmpeiul acesta de an..." (ca să înceapă frumos şi poetic scrierea), "frigul cu degetul dus la buze" (nu simplu - "frigul cu degetul la buze", ci, neapărat, "dus la buze"), ..."îmi spune să tac" (asta ca cititorul să se prindă, idiotul, că de aia frigul are degetul dus la buze... Ce-i aia sugestie?"), "iarna care cerne făina" (asta pentru a susţine imaginea secolului 18 de la început şi, de ce nu, celebrul "a-nceput de ieri să [cadă] cearnă/ câte-un fulg... sau un fulgoi), apoi reporterul care pretinde toate apocalipsele, bineînţeles " toate pe fondul apropiatelor jocuri olimpice" (neapărat apropiate, şi neapărat într-un limbaj gazetăresc-şcolăresc, asta ca nu cumva să avem impresia că citim o poezie), apoi puţin strop sensibil de tată - "tata mi-a lăsat cu limbă de moarte" (ca poetizarea să nu pară, firesc, insensibilă şi fără nuanţă pe limbă de moare ispiresciană), apoi câte ceva despre singurătate, lansări/expoziţii de carte şi, neapărat, ceva cu caracter religios, apoi, inevitabil, ceva sirop de dragoste cu ton existenţial, într-o notă intim-universală, bazată pe motivul măştilor teatrale, apoi, ca finalul supei de cirobă să fie apoteotic, ni se serveşte o superbă alegorie despre totul şi nimic, toate acestea într-un festival toxic de imagini care mai de care mai suspecte şi lipsite de substanţă.
Aşadar, cum spuneam, o lălăială generală despre... lume, cu pretenţii homerice şi instrumente şi mijloace artistice îndoielnice.
Un text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
deja s-a spus ce era de spus. adaug si eu doar cateva observatii care nu stiu cat vor fi de semnificative. acuta nevoie de a apartine si de a fi iubiti duce la aceasta ratacire si perpetua cautare de altii ca noi, intrebarea este daca ii gasim si daca se intampla, oare ii gasim bine? mi-a placut foarte mult imaginea din ultima strofa, esenta din prima si durerea din a treia. cred ca toti simtim la fel cand pierdem pe cineva drag. mai departe nu continui; felicitari autorului!
să fiu sincer nu ştiu dacă timpul s-ar rostogoli în curbele alienării sau noi ne-am rostogoli în curvatura unui complex spaţio-temporal impredictibil. Dar merită riscul. Încerc să scriu.
Ştii bine la ce mă refeream legat de păreri. Vizavi de titlu - mă gândesc câte texte s-or numi "Iarna", ori "Apus de...", ori câte au conjunctie... înţelegi unde bat. Nu la/în titlu se împarte originalitatea. Sunt unii care consideră asta şi încep să trântească titluri în engleză, care nu se justifică neam, sau chestii gen "%^&*$()". Asta 1. Ai spus că titlul este lung şi explicativ, nu doar că l-ai mai întâlnit. Am explicat coerent ce cred despre asta. Asta 2. Nu abuzez de niciun adverb, ci pur şi simplu inventez două, care să-mi încapă sensul. Dacă nu erau consecutive, mai era abuz? Asta 3. Despre metafore - ai spus că-ţi place strofa trei, eu am spus că o consider cea mai slabă, şi am argumetnat legându-mă de densitatea mnetaforei, argument extins până generaliare. Iată legătură. Eu nu prea bat câmpii în comentarii. Şi asta-i 5. Concentreză-te!
RMN (sau IRM) - imagistică prin rezonanţă magnetică. Mă bucur că nu mi-aţi reproşat, ca prin alte părţi, că textul "n-aduce decâţ puţin cu Bacovia", de parcă mi-aş fi propus o pastişă bacoviană, ci nu doar împrumutul unor mecanisme. Mulţumesc de citire şi comentariu!
parcă lipsește ceva în versul doi (ca un drumeț [pașii] pe o potecă). e ciobită cumva comparația aceea. iar versului "rîdeai pentru îmi era teamă de cărăbuși" nu-i inserezi un "că"? îmi place chestia asta a ta cu trenurile. eu cititorul stau într-o gară și aștept să treacă trenul tău cu poezie, sperînd ca și de data asta să nu uiți să ștergi un gemuleț și-apoi să mă ridic nițel pe vîrfuri să privesc înăuntru. (mic ps: caută dead winter days, e primul lucru ce mi-a venit în minte citind poezia ta)
"Dacă te ţin curelele literare, bine, dacă nu, nu mai postezi. Simplu". Comentariul dumneavoastră mă face să mă gândesc la primele zile de şcoală, când aţi învăţat să scrieţi. Garantez că aţi reuşit de prima dată. Sau poate nu a fost nevoie să mergeţi...
E uşor să criticăm de dragul elitismului, dar de ce nu ajutăm?
Peste sute de ani se va vorbi (scrie) despre trecut. Nostalgia este o formă de salvare a individului de problemele cotidianului. Altfel, ar dispărea istoria şi identitatea izvorâtă din trecut. Chiar dacă subiectul este perimat, mai sunt oameni care fac incursiuni în această parte a sufletului.
Paul, cu adevarat interesanta observatia ta referitoare la "inegalitatea burtii (con)textuale"... Uite cum chiar si la un text pe care ziceam ca il cunosc bine, mai gasesc aspecte surprinzatoare datorate unor alte lecturi. Multumesc pentru incondeiere. Bobadil. P.S. Cat despre "dublul" nostru, numai de bine, cum altfel? :-) Ne mai citim pe aici.
Adrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
comentariile trebuiesc făcute în limba română sub textele în limba română. fac excepție scurte expresii în altă limbă dar în principiu un comentariu nu poate fi făcut exclusiv în altă limbă dacă el este sub un text scris în limba română. Matei te rog să scrii traducerea comentariului în limba română.
Dragă Aranca, Ai, firește, dreptate, nu-i nimic nou. Textul, se vede că mai vechi, (dar din păcate și mai actual acum)e scris dintr-o exasperare, aceea a tamburului "caterpilarului ideologic" pe care îl visăm (de ce nu există verb pentru substantivul coșmar?) lângă frunțile noastre. Și care, spre tristețea mea, și sper să nu se supere nimeni, strivește mai ales frunțile tinere, mai crude. Tocmai adevărurile astea vechi și banale, cum că arta e un domeniu al valorii verticale de pildă, sunt anulate. Cum să-ți explici de pildă că un ilustru intelectual care ne tot dă lecții de dincolo de ocean dintr-o universitate americană, este excedat că de ce se fac la noi traduceri din greacă (aluzie "fină" la Septuaginta), că asta-i pierdere de vreme și de bani. Deși probabil că fondurile folosite în America într-un an pentru ediții și studii antice depășesc cu muuuult totalitatea fondurilor pentru cercetare din România în toate domeniile. Iată o țeastă aplatizată. Sau, alt exemplu, suntem cu toții deprimați de valul de manelism care ne îneacă spațiul public și uneori și pe cel intim. Ce să mai crezi atunci de acei intelectuali subțiri, degustători altfel de cele mai subtile experimente estetice, care, în numele aceleeași blestemate ideologii ne conjură să lăsăm manelele în pace, ca pe un drept legitim de exprimare al nu știu cărei minorități oprimate, drept la fel de legitim ca și un concert la Filarmonică? Alte țeste aplatizate. Nu-i mai sincer celebrul Guță decât asemenea oameni cu strălucite studii? De aici a pornit exasperarea mea, tocmai pentru că, așa cum spui foarte bine, arta înseamnă și va însemna desigur cât va mai fi Iluminare. Mulțumesc mult pentru comentariu. P.S. M-am iscălit nu dintr-o vanitate auctorială (chiar râvnesc un "Nou EV MEDIU" cu anonimizarea creatorului) ci doar pentru că fiind novice în astfel de prezențe internautice nu am anticipat modul cum va apărea materialul.
"24. Membrii comunităţii literare Hermeneia au posibilitatea să îşi exprime liber opiniile despre textele
publicate pe site. Comentarea textelor nu este şi nu va putea fi îngrădită."
Prefer să pot spune despre un text: ÎMI PLACE! Partea simplă a lucrurilor! Fără să-l împestriţez cu tot soiul de păreri, citate, culori sau balene. Asta numesc eu pertinent. Pe Agonia găseşti texte ieftine ale administratorilor unde comentariile sunt mai lirice decât poemul. Pentru că noi oamenii suntem nişte pui ai nimicului triumfător, mici calamităţi indestructibile, ducând la desăvârşire "lingerea"!
Doresc să fac cunoscut autorului: că nu a scris degeaba un text, că empatizez cu versul lui, că rezonez cu imaginea creată...DAR ÎN CEL MAI SIMPLU MOD. Nu-mi plac lucrurile foarte uşoare cum ar fi băgatul de vină: e pleonasm dar nu chiar etc.
Dacă 24 din regulament este doar pentru că sună bine...nu mai merită discutat nimic şi poţi închide contul la rugămintea mea.
Domnule Frosin,
Dacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Nu doresc nimic de la d-voastră, vă asigur. Aş fi vrut, ce-i drept, mai mult de la textele pe care le semnaţi, însă e cert că autorul însuşi nu ţinteşte mai sus, aşadar nu prea mai este nimic de spus.
Îmi plac poveștile, Monica. Pe mine acest poem mă trimite cu gîndul la Alchimistul Lui Cohelio. Nota distinctivă o constituie imaginea abea perceptibilă a Podișului Marelui Bazin, pentru că acolo îl văd plasat. Citind am avut impresia spațiilor vaste, nelimitate decît de granița spulberată de vînturile deșertului dintre cele două lumi: ale fetei de preerie și a prințului deșertului.
Caline eu nu am facut un comentariu cu obiectiv literar, ci unul mai degraba omenesc pentru ca de tine, desi nu ne cunoastem, ma leaga o afectiune hai sa o numesc "intuitiva". Apoi nu as depune un efort (considerabil) exegetic in a compara scrierea ta cu cea a lui nichita (ca un exemplu doar). Nu as face asa ceva nu pentru ca nu m-as simti in stare (poate ca sunt, poate ca nu sunt) ci pentru ca mi se pare mai simplu sa-ti spun asa, direct, aici pe Hermeneia ceea ce cred, ti-am spus deja. Si sper ca nu te-am suparat zicandu-ti asta, nicidecum a fost asa ceva in intentia mea. Sa ne citim cu bine. Andu
Mihai, bine faci, sunt texte de calitate și merită publicate, însă cum bine zici, e nevoie să fie periate. Oricum asta n-ar trebui să fie un mare impediment, standardul de calitate este atins și acesta e cel important. În textul de față, ți-aș atrage atenția nu la greșeli gramaticale cât la editarea așezării în pagină. Bănuiesc că tu faci aceste traduceri în Word, când copiezi pe site, aliniază paragrafele, te rog. Sunt 3 astfel de greșeli în text.
foarte fain textul ăsta mi se pare că ai reuşit să redai foarte bine starea de spleen/oboseala/nostalgia. ai un ton calm care prinde. Nu stiu inca despre partea aia cu pijamaua. e o chestiune jucausa care nu da rau dar parca imi pare ca e in disonanţa cu registrul textului. Dar poezia asta este una chiar reuşită.Mersul pe sub pomi cu buzunarele din ce în ce mai pline de bile colorate, excelent. Bravo. Mi-a plăcut sincer
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mulțumesc, Călin, ai perceput bine și nuanțele și spațio-timpul, și reflecția, și reflectarea. Deși sub preamultul cuvintelor uneori eu mă aștern în secunde. Simplu, să pot păși mai departe.
pentru textul : Secunda luminii deE destul de clar că, în primul rând, acestui text îi lipseşte ideea. Din cauza asta, lipseşte unitatea discursivă, lipiturile ori secvenţele (să le spunem lirice) sunt evidente.
Se pare că autorul şi-a spus "hai să scriu şi eu ceva prin care sa arăt ce imagini ştiu eu să compun". Şi a început să lălăie, chiar dacă "a lălăi" pare un cuvânt dur, lucrurile chiar aşa stau:
pentru că, debutând cu titlul (unul semănătorist-păşunist, a la Bolintineanu ori Ienăchiță Văcărescu) şi continuând cu "crîmpeiul acesta de an..." (ca să înceapă frumos şi poetic scrierea), "frigul cu degetul dus la buze" (nu simplu - "frigul cu degetul la buze", ci, neapărat, "dus la buze"), ..."îmi spune să tac" (asta ca cititorul să se prindă, idiotul, că de aia frigul are degetul dus la buze... Ce-i aia sugestie?"), "iarna care cerne făina" (asta pentru a susţine imaginea secolului 18 de la început şi, de ce nu, celebrul "a-nceput de ieri să [cadă] cearnă/ câte-un fulg... sau un fulgoi), apoi reporterul care pretinde toate apocalipsele, bineînţeles " toate pe fondul apropiatelor jocuri olimpice" (neapărat apropiate, şi neapărat într-un limbaj gazetăresc-şcolăresc, asta ca nu cumva să avem impresia că citim o poezie), apoi puţin strop sensibil de tată - "tata mi-a lăsat cu limbă de moarte" (ca poetizarea să nu pară, firesc, insensibilă şi fără nuanţă pe limbă de moare ispiresciană), apoi câte ceva despre singurătate, lansări/expoziţii de carte şi, neapărat, ceva cu caracter religios, apoi, inevitabil, ceva sirop de dragoste cu ton existenţial, într-o notă intim-universală, bazată pe motivul măştilor teatrale, apoi, ca finalul supei de cirobă să fie apoteotic, ni se serveşte o superbă alegorie despre totul şi nimic, toate acestea într-un festival toxic de imagini care mai de care mai suspecte şi lipsite de substanţă.
Aşadar, cum spuneam, o lălăială generală despre... lume, cu pretenţii homerice şi instrumente şi mijloace artistice îndoielnice.
pentru textul : din analele scrisului deUn text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
pentru textul : esență dedeja s-a spus ce era de spus. adaug si eu doar cateva observatii care nu stiu cat vor fi de semnificative. acuta nevoie de a apartine si de a fi iubiti duce la aceasta ratacire si perpetua cautare de altii ca noi, intrebarea este daca ii gasim si daca se intampla, oare ii gasim bine? mi-a placut foarte mult imaginea din ultima strofa, esenta din prima si durerea din a treia. cred ca toti simtim la fel cand pierdem pe cineva drag. mai departe nu continui; felicitari autorului!
pentru textul : Perpetuum robia deRegret înțelesurile tâmpite pe care le poate comporta ultimul meu comentariu.
pentru textul : mi-e frică să dorm desă fiu sincer nu ştiu dacă timpul s-ar rostogoli în curbele alienării sau noi ne-am rostogoli în curvatura unui complex spaţio-temporal impredictibil. Dar merită riscul. Încerc să scriu.
pentru textul : antiplatonice IX deŞtii bine la ce mă refeream legat de păreri. Vizavi de titlu - mă gândesc câte texte s-or numi "Iarna", ori "Apus de...", ori câte au conjunctie... înţelegi unde bat. Nu la/în titlu se împarte originalitatea. Sunt unii care consideră asta şi încep să trântească titluri în engleză, care nu se justifică neam, sau chestii gen "%^&*$()". Asta 1. Ai spus că titlul este lung şi explicativ, nu doar că l-ai mai întâlnit. Am explicat coerent ce cred despre asta. Asta 2. Nu abuzez de niciun adverb, ci pur şi simplu inventez două, care să-mi încapă sensul. Dacă nu erau consecutive, mai era abuz? Asta 3. Despre metafore - ai spus că-ţi place strofa trei, eu am spus că o consider cea mai slabă, şi am argumetnat legându-mă de densitatea mnetaforei, argument extins până generaliare. Iată legătură. Eu nu prea bat câmpii în comentarii. Şi asta-i 5. Concentreză-te!
pentru textul : Tratat despre dragoste, pulovere şi fluturi deRMN (sau IRM) - imagistică prin rezonanţă magnetică. Mă bucur că nu mi-aţi reproşat, ca prin alte părţi, că textul "n-aduce decâţ puţin cu Bacovia", de parcă mi-aş fi propus o pastişă bacoviană, ci nu doar împrumutul unor mecanisme. Mulţumesc de citire şi comentariu!
pentru textul : Bacoviană deparcă lipsește ceva în versul doi (ca un drumeț [pașii] pe o potecă). e ciobită cumva comparația aceea. iar versului "rîdeai pentru îmi era teamă de cărăbuși" nu-i inserezi un "că"? îmi place chestia asta a ta cu trenurile. eu cititorul stau într-o gară și aștept să treacă trenul tău cu poezie, sperînd ca și de data asta să nu uiți să ștergi un gemuleț și-apoi să mă ridic nițel pe vîrfuri să privesc înăuntru. (mic ps: caută dead winter days, e primul lucru ce mi-a venit în minte citind poezia ta)
pentru textul : și ochii închid și ochii deschid dealina, da i penita daca simti ca omu merita.
pentru textul : Cititorul fie-i țărâna ușoară! dete rog sa corectezi greseala din titlu
pentru textul : anotimp interzis demulţumesc pentru comentariu, vă mai aştept!
pentru textul : cu alţi ochi de"Dacă te ţin curelele literare, bine, dacă nu, nu mai postezi. Simplu". Comentariul dumneavoastră mă face să mă gândesc la primele zile de şcoală, când aţi învăţat să scrieţi. Garantez că aţi reuşit de prima dată. Sau poate nu a fost nevoie să mergeţi...
E uşor să criticăm de dragul elitismului, dar de ce nu ajutăm?
Profund recunoscător Ralucăi. :)
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit dePeste sute de ani se va vorbi (scrie) despre trecut. Nostalgia este o formă de salvare a individului de problemele cotidianului. Altfel, ar dispărea istoria şi identitatea izvorâtă din trecut. Chiar dacă subiectul este perimat, mai sunt oameni care fac incursiuni în această parte a sufletului.
pentru textul : Dincolo deNicholas, diminutivul rochiei m-a pierdut printre falduri:)
pentru textul : o singură frază dee o femeie serioasa, ce Dzeu...?! altfel, imi place cum curge poema.
Atenție la redactarea textului: "frunze de potrocal", "Nu-mi trebe"...
pentru textul : De ziua mea... dePaul, cu adevarat interesanta observatia ta referitoare la "inegalitatea burtii (con)textuale"... Uite cum chiar si la un text pe care ziceam ca il cunosc bine, mai gasesc aspecte surprinzatoare datorate unor alte lecturi. Multumesc pentru incondeiere. Bobadil. P.S. Cat despre "dublul" nostru, numai de bine, cum altfel? :-) Ne mai citim pe aici.
pentru textul : querida deAdrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
Vă aştept oricând,
Ottilia Ardeleanu
pentru textul : one way ticket decomentariile trebuiesc făcute în limba română sub textele în limba română. fac excepție scurte expresii în altă limbă dar în principiu un comentariu nu poate fi făcut exclusiv în altă limbă dacă el este sub un text scris în limba română. Matei te rog să scrii traducerea comentariului în limba română.
pentru textul : Renașterea împușcata dePoate l-ai citit pe blog, e posibil. Mulţumesc pentru gândul tău aici!
pentru textul : după douăzeci de ani deDragă Aranca, Ai, firește, dreptate, nu-i nimic nou. Textul, se vede că mai vechi, (dar din păcate și mai actual acum)e scris dintr-o exasperare, aceea a tamburului "caterpilarului ideologic" pe care îl visăm (de ce nu există verb pentru substantivul coșmar?) lângă frunțile noastre. Și care, spre tristețea mea, și sper să nu se supere nimeni, strivește mai ales frunțile tinere, mai crude. Tocmai adevărurile astea vechi și banale, cum că arta e un domeniu al valorii verticale de pildă, sunt anulate. Cum să-ți explici de pildă că un ilustru intelectual care ne tot dă lecții de dincolo de ocean dintr-o universitate americană, este excedat că de ce se fac la noi traduceri din greacă (aluzie "fină" la Septuaginta), că asta-i pierdere de vreme și de bani. Deși probabil că fondurile folosite în America într-un an pentru ediții și studii antice depășesc cu muuuult totalitatea fondurilor pentru cercetare din România în toate domeniile. Iată o țeastă aplatizată. Sau, alt exemplu, suntem cu toții deprimați de valul de manelism care ne îneacă spațiul public și uneori și pe cel intim. Ce să mai crezi atunci de acei intelectuali subțiri, degustători altfel de cele mai subtile experimente estetice, care, în numele aceleeași blestemate ideologii ne conjură să lăsăm manelele în pace, ca pe un drept legitim de exprimare al nu știu cărei minorități oprimate, drept la fel de legitim ca și un concert la Filarmonică? Alte țeste aplatizate. Nu-i mai sincer celebrul Guță decât asemenea oameni cu strălucite studii? De aici a pornit exasperarea mea, tocmai pentru că, așa cum spui foarte bine, arta înseamnă și va însemna desigur cât va mai fi Iluminare. Mulțumesc mult pentru comentariu. P.S. M-am iscălit nu dintr-o vanitate auctorială (chiar râvnesc un "Nou EV MEDIU" cu anonimizarea creatorului) ci doar pentru că fiind novice în astfel de prezențe internautice nu am anticipat modul cum va apărea materialul.
pentru textul : Corectitudinea artistică deErata: "Locuiește tu însuți în ele și reconstruiește această lume ca și cum e singura metaforă în care poți respira."
pentru textul : un pește-arlechin în deșertul-pâlnie de"24. Membrii comunităţii literare Hermeneia au posibilitatea să îşi exprime liber opiniile despre textele
publicate pe site. Comentarea textelor nu este şi nu va putea fi îngrădită."
Prefer să pot spune despre un text: ÎMI PLACE! Partea simplă a lucrurilor! Fără să-l împestriţez cu tot soiul de păreri, citate, culori sau balene. Asta numesc eu pertinent. Pe Agonia găseşti texte ieftine ale administratorilor unde comentariile sunt mai lirice decât poemul. Pentru că noi oamenii suntem nişte pui ai nimicului triumfător, mici calamităţi indestructibile, ducând la desăvârşire "lingerea"!
pentru textul : nupoem deDoresc să fac cunoscut autorului: că nu a scris degeaba un text, că empatizez cu versul lui, că rezonez cu imaginea creată...DAR ÎN CEL MAI SIMPLU MOD. Nu-mi plac lucrurile foarte uşoare cum ar fi băgatul de vină: e pleonasm dar nu chiar etc.
Dacă 24 din regulament este doar pentru că sună bine...nu mai merită discutat nimic şi poţi închide contul la rugămintea mea.
Domnule Frosin,
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deDacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Nu doresc nimic de la d-voastră, vă asigur. Aş fi vrut, ce-i drept, mai mult de la textele pe care le semnaţi, însă e cert că autorul însuşi nu ţinteşte mai sus, aşadar nu prea mai este nimic de spus.
O zi bună!
pentru textul : Dor virtual deÎmi plac poveștile, Monica. Pe mine acest poem mă trimite cu gîndul la Alchimistul Lui Cohelio. Nota distinctivă o constituie imaginea abea perceptibilă a Podișului Marelui Bazin, pentru că acolo îl văd plasat. Citind am avut impresia spațiilor vaste, nelimitate decît de granița spulberată de vînturile deșertului dintre cele două lumi: ale fetei de preerie și a prințului deșertului.
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului deDaniela, Paul, Silvia - se poate să aveţi dreptate vizavi de observaţii. Voi vedea ce şi cum.
Virgil, da, atmosferă. Şi reţinere.
Sixtus, eram cât pe ce să te înţeleg :).
pentru textul : Conjunctiv deCaline eu nu am facut un comentariu cu obiectiv literar, ci unul mai degraba omenesc pentru ca de tine, desi nu ne cunoastem, ma leaga o afectiune hai sa o numesc "intuitiva". Apoi nu as depune un efort (considerabil) exegetic in a compara scrierea ta cu cea a lui nichita (ca un exemplu doar). Nu as face asa ceva nu pentru ca nu m-as simti in stare (poate ca sunt, poate ca nu sunt) ci pentru ca mi se pare mai simplu sa-ti spun asa, direct, aici pe Hermeneia ceea ce cred, ti-am spus deja. Si sper ca nu te-am suparat zicandu-ti asta, nicidecum a fost asa ceva in intentia mea. Sa ne citim cu bine. Andu
pentru textul : Și dacă deMihai, bine faci, sunt texte de calitate și merită publicate, însă cum bine zici, e nevoie să fie periate. Oricum asta n-ar trebui să fie un mare impediment, standardul de calitate este atins și acesta e cel important. În textul de față, ți-aș atrage atenția nu la greșeli gramaticale cât la editarea așezării în pagină. Bănuiesc că tu faci aceste traduceri în Word, când copiezi pe site, aliniază paragrafele, te rog. Sunt 3 astfel de greșeli în text.
pentru textul : Nunta lui Opanas Krokva defoarte fain textul ăsta mi se pare că ai reuşit să redai foarte bine starea de spleen/oboseala/nostalgia. ai un ton calm care prinde. Nu stiu inca despre partea aia cu pijamaua. e o chestiune jucausa care nu da rau dar parca imi pare ca e in disonanţa cu registrul textului. Dar poezia asta este una chiar reuşită.Mersul pe sub pomi cu buzunarele din ce în ce mai pline de bile colorate, excelent. Bravo. Mi-a plăcut sincer
pentru textul : În loc să dorm, scriu dePagini