Am corectat versul 10.Mulțumesc pentru observație.

Ionut, fragmentul de variantă propus îmi place. Am postat forma foarte apropiată de cea inițială, publicată în altă parte, pentru a vedea reacții față de un text mai vechi. Pe de altă parte rima interioară nu mi-e străină, așa că numai bine să o revăd aici. Dacă vă place ideea poemului, variantele sunt binevenite. Nu mă cred posesoarea absolută a cuvântului... :-) Mulțumesc de propunere.

Mulțumesc, Marina, mă voi gândi cum le-aș putea schimba.

in fata unui abandon constant al ego-ului. primul vers, fiindca la el ma refer, este acea parte lucida a interdependentei noastre... si raman iar surprins placut de inteligenta emotionala pe care o indragesc de mult la time, Mariana. Multumesc mult... !

... da Marina, este un citat pe care l-am descoperit în cartea prietenului a. g. secară , pare-mi-se că și Adi cita la rândul său, nu mai știu autorul, dar mi-a rămas ideea transmisă. mulțumesc de trecere și de semn, contează.

Ştiu textul, Virgil, l-am şi comentat.

Ok, Raluca, ne-am jucat puţin, am obosit, acum fii cuminte şi fă nani.

Iată efectul ploii care nu se mai oprește: un poem bun în care apar alte efecte ale ploii „de-un secol”.
Interesant că, deși apa înseamnă viață, atunci când abundă, aduce moartea, dezintegrarea. E ceva bacovian aici, dar nu prea mult. Apar elemente noi care sugerează că pământul e ca un bazin cu apă, ca un imens ocean: barca, ancora, peștele.
„Creanga cu gesturi senine” îmi amintește de ramura de măslin pe care o ținea în cioc porumbelul venit pe corabia lui Noe după potop.
Apreciez muzicalitatea poemului (are ritmul ploii torențiale, în rafale, dată de alternanța dintre rimele masculine și cele feminine). Rimele „loc/deloc” și „redă/dă” mi se par facile, deși nu prea văd ce ai fi putut folosi altceva, mai ales la „redă/dă” :)
Sunt foarte multe imagini reușite care îmi plac. De exemplu:

„acvile, himere şi fapte
duc cerul în spate înot”

„lumina, cu pletele tunse”

„iar eu, ca o ancoră şchioapă,
ţin barca cu solzi într-un loc”.

Aș fi pus punct la finalul unor strofe.
Un poem plăcut la citit și la disecat :)

Am uitat să bifez.

Incep cu titlul, care mi-a atentia de la inceput. Apoi e o stare aici curata, bine definita si surprinsa. Usorul patetism din prima parte mi se pare bine contrabalansat de partea finala, acolo unde sunt imaginile care mi- au placut cel mai mult. Mici obiectii, / pe unde intra acvile/ in loc de /de unde/ si hm, in primul vers.. Nu stiu ce sa zic de femeia goala la 30. Parca nu vad legatura, desi suna bine. Recitind totul, nu ma pot abtine sa nu dau o penita. Frumos. Si finalul, f. Fain.

Români suntem cu toții. Despre un NOI este vorba.
Aceia dintre noi care au / am votat Johannis, am reacționat - în cea mai mare parte - la abuzurile comunistoide ale lui Ponta și ale guvernului și partidului său. Nici o taină. Mai fură voturi negative. Încet-încet, Santa Klaus valorifică frumos votul primit. Nu mă reped să-mi savurez exacerbat mândria. E nevoie de un guvern competent, de un parlament simplificat și „curat”, de legi clare și aplicabile, de o justiție care să continue a fi independentă, de o societate civilă neparazitată și consecventă, de munca fiecăruia dintre noi. Toate acestea împreună îmi vor aduce mie mândria autentică de a fi român.

O inteligenta poetica remarcabila. Probabil ca Adriana a uitat penita. O dau eu.

1.î în loc de â este alegerea mea(subiectivă); încă mai sînt dezbateri pe această temă(emisiuni TV, reviste, etc.); 2.PRELÚN//G ~gã (~gi, ~ge) 1) Care este alungit; prelunge, alegerea mea; 3."încît s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia:...Rahila plîngîndu-și pe fiii..." 4.-Despre despãrtirea din ceasul mortii, Pãrintele vorbea totdeauna cu nãdejde. El adesea spunea: “Sã faci, Doamne, cu mine ce vrai, numa-n iad sã nu mã dai!”.-(text preluat din Epifania, nr. 5 / 1999) sau:"Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor."(George Bacovia - Nihil)

Aranca, îți mulțumesc pentru comentariu. Nu cred că știu ce înseamnă factor mecanic în acest text. Colajul vizual a fost postat la cererea unor cititori. Aici va rămâne așa. În volum va fi altfel.

Nostalgic, mă gândesc la acest simbol al păsărilor întâlnit la autor sub diverse forme și în alte poeme,(ca de exemplu "acolo am văzut pentru prima oară/spaima lua forma unor păsări alb-negre"); o tușă poetică misterioasă cu tente stranii de sfârșit de lume, margine de lume, ce amintesc de atmosfera lui Alfred Hitchcock și "Păsările" lui... Versurile au o intensitate lirică menită să înghită personajele în țeasta anotimpurilor până devin doar niște germeni mărunți, inutili... Nu numai finalul obținut printr-o gradație insesizabilă aproape, are forță ci și alte pasaje: "și de atunci animale bolnave ne ocupă trupurile" sau "privind la ciudatele traiectorii desenate de oameni pe străzile aproape desprinse dintr-un tablou" sau "e o toamnă prea simplă și nu știm dacă iarna asta va ninge dar pornim la drum către munți cu speranță și teamă" Ca un pictor nordic pierdut între fiordurile iluziilor, autorul decorează cadru după cadru tridimensionalul scenografic menit propriului spleen inevitabil, cronicizat în metastaza târzie a unei civilizații căreia nu-i aparține...