te iubeam pe vremea cînd leneveau sturionii serii prin ierburi
și mările trezeau retina încleștată spre neuitare
fără semne de trecere grăite
dincolo pietrele inimii luau forma silabelor

închideam ochii așteptînd să mă vinzi
la cina din urmă dintr-un singur sărut
lîngă trupul descheiat de moarte
al celui dinainte plecat

…doar știi cum adorm spre dimineață învelită în mantia lui
ce poartă încă umbre arse de aripi