Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Dacă ar fi esența cărnii gândul,
Nu m-ar opri distanțele mârșave,
Ci le-aș străbate surâzând ca vântul
Ce-adunce-n portul tău iubit epave;
Nu mi-ar păsa ca între noi pământul
S-a așternut hulpav căci în secunde
Gândurile-mi sprințare,-nconjurându-l,
Te vor găsi oriunde te-ai ascunde.
Dar iată, îmi denunță neputința
Același gând de a-ți urca Olimpul,
Fi'ndcă din lut și apa mi-e ființa
Din ce plamadă ești, de la picioare
Ți se aștern mulțimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Și te nutrești, împrumutându-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ți fi-va pe măsură;
Și-Elena-n pânză chipul de-și arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseții, se coboară
mîinile tale
umbră gîndurilor mele
căușul tremură dor
aripi zvîcnesc fluturi negri
solzi de argint
murmur ascund
freamăt și timp nenăscut
între noi un zid prăbușit
un pod între liniște
și tăcere
***************************************
le tue mani
ombra dei miei pensieri
il cavo della mano trema nostalgia
ali palpitano farfalle nere
squame d'argento
mormorio nascondono
Comentarii aleatorii