M-am gîndit să las gluma lui Vlad să continue mai departe. Așa că, în respectabila tradiție a despoților luminați, ofer un edict de amnistie între 12 decembrie și 24 decembrie. Există mai mulți foști membri Hermeneia (se știu ei cine sînt) cărora pentru diferite motive li s-a anulat dreptul de a mai fi membri. Dacă doresc să fie reprimiți, pînă pe 24 decembrie, acest an, au posibilitatea să trimită cererea lor pe adresa de email a oficiului site-ului și vor fi reprimiți. Bineînțeles ar fi de dorit să nu mai recidiveze. Noi le dorim numai bine.
Acum cîteva zile Hermeneia a împlinit cinci ani de la apariția ei ca și eSocietate și eZine de Literatură și Arte. Mai precis pe data de 21 decembrie. Povesteam cuiva zilele acestea cum am creionat toată ideea pe o masă din bucătărie într-o seară și cum apoi David a realizat-o tehnic. Însă motorul care a energizat totul a fost reprezentat de entuziasmul acelor cîțiva prieteni care am vrut în decembrie 2005 să încercăm altceva și mai ales să inițiem un altfel de spațiu virtual în care arbitrarul administrativ să aibă cît mai puțin impact asupra aprecierii critice. Un loc în care să ne publicăm liber poeziile și textele de proză și să avem curajul să ne criticăm reciproc fără tot felul de mașinațiuni de culise.
Anul trecut, pe data de 6 iulie, scriam „Cred că a venit vremea să iau o decizie cu privire la existența site-ului Hermeneia.com. Nu-mi voi ascunde sarcasmul și am să recunosc că sînt unii care cred că decizia asta ar fi trebuit luată mai demult. Deci pînă la sfîrșitul acestei veri Hermeneia, așa cum o știți acum nu va mai exista.” Iată un exemplu care mă învață, dacă mai era nevoie, să fiu și mai circumspect atunci cînd așez ceva în scris. Pentru că a trecut vara și Hermeneia nu a dispărut.
Când am venit pe hermeneia, plecasem dintr-un loc nu pentru ceva ce mi se întâmplase mie, ci pentru ce vedeam că se întâmplă celor din jur. Am plecat, cu alte cuvinte, în numele unor „principii”. Spuneți-le cum vreți, dacă nu credeți în așa ceva. Dar eu sunt de părere că nimic din ceea ce las să se întâmple unuia de lângă mine astăzi, nu e garantat că mă va ocoli pe mine la nesfârșit. Nu te poți eschiva, în nici un fel de comunitate, spunând „nu știu, eu n-am participat, eu n-am nici o vină, am stat în banca mea”. Mă consider la fel de vinovată dacă tac și fac parte din acea comunitate în care alții, necunoscuți mie, suferă vreo nedreptate.
Premiile Concursului de Poezie „Astenie de primăvară” - Hermeneia 2014
Juriul Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2014” s-a pronunțat. Astfel, Consiliul Hermeneia are onoarea să acorde următoarele premii:
Comentarii aleatorii