povestire

imaginea utilizatorului Mihaylo

Unchiul Fedea (25)

Rabinul, bancnota și unchiul Fedea

Afară ploua de puteai să-ți bagi degetele-n ochi. Nu că asta cu degetele e din aia cu întunericul. Atunci ce rămâne de făcut?... Reluăm:
Afară ploua cu găleata (așa e bine!). Unchiul Fedea, cu desaga pe umăr, de parcă l-ar fi încovoiat patru draci, alerga de rupea pământul spre mica haltă de la marginea orașului, ce avea și o sală de așteptare. Înăuntru nu se afla suflet de creștin, doar un evreu cu o pălărie mare, neagră pe cap, îmbrăcat într-un costum negru, cămașă albă cu cravată tot neagră, cu niște ochi mici și iuți, ce parcă încercau să se ascundă în spatele ochelarilor mici și rotunzi cu niște lentile foarte groase. Ce îl miră pe unchiul Fedea erau părul lung, creț de culoarea mătăsii de porumb, când porumbul încă are dinți de lapte și perciunii extrem de mari.

Proză: 
imaginea utilizatorului aalizeei

Simion

poem în proză

Simion are capacul lui de canal, în parcul din fața Gării de Nord, pe aleea principală. Locuiește central, cum s-ar spune. Capacul e unul cu ștaif, din fontă, cu înscrisuri emboss - Uzinele Comunale București, 1929. Unii au aplecare către capacele astea noi, cu marcajul – sînt beton!nu mă fura - dar Simion îndrăgește fierul, are o rezonanță aparte.
Noaptea, cînd pune capul jos, își aude inima, poc poc poc !, parcă Domnul îi bate caiele de argint în tîmple, să nu i se tocească simțurile.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

din viața lui Niky Șpaclu

statul

Niki Șpaclu - zis Stupido- stătea. Nici el nu știa de ce dar stătea. Îi plăcea să audă cum timpul trece peste el ca un nisip fin. Iar el era calcanul. Așa se imagina. Iar statul era bun. Nu se încurca în sine cînd trebuia să înțeleagă ce se petrece în jur. Nu că ar fi înțeles ceva dar astfel nu era deranjat de propriile-i gînduri ca de niște tentacule uriașe încolăcindu-se peste creier. Avea imaginație, nu glumă. Așa îi spusese cineva odată. Și crezuse. Îi picase așa de bine încît crezuse pe loc. Și de atunci era fericit. Credința asta îl făcea fericit. Mai ales cînd nu mai trebuia să întrebe pe nimeni dacă era adevărat sau nu. Pentru că dacă ar fi întrebat atunci ar fi însemnat că nu crede. Iar credința era vitală. Așa că nu își tulbura propriile ape cu alte tentacule neavenite.

Proză: 
imaginea utilizatorului E.Manatu

Ion Creangă și Fasolă

Motto
Se dedică domnului poet, prozator și critic literar Tudor Cristea
Cu modestie, Radu Părpuță

Ion Creangă avea un cucoșel pe care îl chema Fasolă. Tare mult mai ținea povestitorul la el! Îl păzea ca pe ochii din cap să nu-l mănânce mâțele, că erau vreo cincisprezece și nu prea avea ce să le dea de mâncare. Acest cucoșel i-a slujit povestitorului drept prototip literar al cucoșului năzdrăvan din povestea Punguța cu doi bani.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire