Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! Nici nu mai ştiu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulţumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că şi-au scos legumele şi fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc şi eu, deşi, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva.
În vara aceea, frații Chiriacuț au terminat amundoi deodată profesionala. Arcade și Manole nu erau nicidecum gemeni, ba chiar între ei era o diferență de aproape doi ani, numai că așa hotărîseră ai lor, să-i dea împreună în clasa întîia. Acum, proaspăt “unși” în meseria de vagonar (absolvind specialitatea “lăcătuși reparații vagoane” a singurului grupului școlar CFR din Moldova), au trebuit să aleagă, pentru a intra în cîmpul muncii, între gara din Brașov și cea din Constanța. Doar acestea mai aveau posturi neocupate, pe cele din super-populatul nord al țării bătîndu-se alții cu ani înainte. Bineînțeles, mirajul Litoralului – despre care doar auziseră (ei, care erau șapte frați la părinți, nepermițându-și nimic mai mult) -, i-a făcut să opteze pentru Constanța.
Sopot de tropot
Cai mici pe masa mea de lucru
Calisto, destin 3/4 cambrat
Distructivism - ctitorul era mut
Modificarea tensiunii virtuale pe cîmpul de păpădii uscate
Geamăt de libelule torturate
Miramar, buimacă în diminețile de joi
Eu necăutînd, tu obosită?
Sub far la Amalfi, lumina oblică
Mai am țigări? Oare fumez?
Lupi tineri mușcîndu-mă de glezne
Să nu o uit pe Chloé..
Să nu o uit pe Chloé
-------------------------------
știi, cînd eram copil voiam să dorm în pat cu femei
Cãlugãrul Sofronie bate toaca, la Mãnãstire. Începe rar, abia auzit, ca o prevestire. Ritmul și intensitatea cresc pe nesimțite (printre sunete se cerne amurgul). Rar, blând întâi. Apoi, crescendo. Ca sã devinã , încet, încet, sãlbaticã, insuportabilã aceastã creștere. Ca o pedeapsã. Ca o pedeapsã inexorabilã….Mângâiere apoi când ritmul și intensitatea descresc iar nuanțat. Nuanțându-se cu pauzele și intensitatea Liniștii. Nuanțe de Liniște…Nuanțe de Luminã Neagrã. Nuanțe ale unui incendiu în care Negrul izbucnește și se stinge. Se stinge și izbucnește. Se potențeazã Spațiul și Timpul. Spațiu și Timp se actualizeazã. Încremenește Timpul și aleargã Spațiul. Încremenește Spațiul și aleargã Timpul. Încremenește, o clipã, Albul și aleargã, atunci, Negrul.
Muribunzii nu se gândesc la nimic importat, la nimic măreț. Nu li se relevă nici un adevăr esențial și nu-și cartografiază toată viața într-o expediție fulgerătoare prin memorie. Mai ales când moartea se lasă așteptată, întârzie pe culoare, promite și nu se ține de promisiuni… Pierdut în așternuturi, înjumătățit de boală și de bătrânețe, Ulm simțise de câteva ori adierea rece a morții. Frisonul pornea din piept spre extremități, iar el nu reușea decât să se roage să nu-l prindă cu vezica plină. “Am vezica slabă. Dacă mă scap?” Apoi încercase, într-un efort conștient, să recupereze imagini din trecut pe care să le ia cu el. Nimic. Lucrase douăzeci de ani într-un magazin de sticlărie iar acum avea aceeași senzație ca atunci când trebuia să facă inventarul.
Comentarii aleatorii