Adriana, Hai să discutăm, dacă ai chef, puțin despre New Age. Am să încerc, cȃt voi putea de scurt (pentru a nu plictisi) să zic cum „văd” eu lucrurile. Plec de la un citat, pentru ca îmi e mai ușor. „… in perioada Hinayana categoriile de substanță si calitate, deși oficial nu au fost admise, întotdeauna ele au tins să reapară pe anumite uși din spate… In primul rând, o «casa de stocare a conștiinței» a fost imaginată. Toate traseele morților anterioare și toți germenii gȃndurilor viitoare au fost stocate in acest receptacol. Aici existȃnd numai instantaneitate și corelare” (traducerea aproximativă îmi aparține cu toate deficiențele ei, din Scherbatski, „Buddhist Logic”, care, deși în primă ediție a apărut prin 1934 – 35, ea a fost reeditata de nu știu cȃte ori, ediția din 2003 continuȃnd să ocupe primul loc al vȃnzarilor de cărți pe domeniu respectiv). Adică, așa cu frumos se spune în Avatamsaka Sutra, cunoscută si sub numele de "Flower Garland Sutra" care conține "The Jeweled Net of Indra". Și care este un model fascinant în care universul este reprezentat ca o rețea complexă, o plasă (infinit dimensională), ale cărei noduri sunt perle ce se reflectă nu numai pe sine sau unele în altele, dar oglindesc în ele întregul Cosmos ad infinitum. La rȃndul său Plotin, care încearcă să-l împace pe Platon cu Aristotel, postulează existența a două ipostaze ale materiei. Una care ar corespunde cu „Lumea Ideilor” platoniciană, însă în care toate acestea se află „împreună” (într-un fel de spațiu adimensional - în matematică astfel de spații sunt modelabile în Topologie și, în prelungire, în Teoria Categoriilor și a Toposurilor) și, mai ales, „simultan” (ceea ce te face să te gȃndești că aici ar cam exista un fel de rudiment de „timp”, adică „instantaneitatea”), deci existȃnd un fel de dinamică heracliteană (vezi „Logosul Divin” al acestuia); iar alta corespunzȃnd Empiricului (Sensibilului) nostru de toate zilele – spațial (euclidian) și temporal (liniar) sau, de la Einstein citire, spațio-temporal, din „Peșterea” platoniciană. Generată de „Lumea Ideilor” (la fel de „reală” ca și „Lumea Ideilor”, dar de o „realitate” secundă. Mai adaug: se pare că însuși Platon, în dialogurile sale tȃrzii, tindea spre un oarecare heraclitism în legătură cu „Lumea Ideilor”). Stop. Acum pot spune cam ce-mi trece mie (se poate spune „de-a dreptul fantezist” sau SF) prin cap. Omul ar avea acces la o astfel de „Lume a Ideilor” – Intelect Cosmic - prin așa numitul „simț intern” – discutat azi pe larg de cei care se ocupă cu filosofia „mentalului” și caută „conștiința” și, mai ales „conștiența” (awareness), a nu se confunda cu „știința cogniției” – simț intern de care vorbește Alchimia (Paracelsus chiar postulează existența unui organ intern special), dar, mai ales, Budismul. Deci, omul ar putea avea acces la acest tip de realitate și, mai mult, ar putea „acționa” pe acolo și astfel, indirect, dar mult mai eficient, în Empiric. Dacă astea sunt „fantezii” (sau nu) ar trebui mers prin Astrofizica contemporană și Fizica Subcuantică, care le susține deocamdată teoretic, dar și pe baza unor „măsurători” (deci „obiective”) indirecte în „Cuantic” (Fizica particulelor elementare). Mărturii ar fi tot soiul de manipulări microelectronice, nanotehnologice, ale ingineriei genetice etc., etc.. Ceea ce poate „mirosi” a un fel de „magie” de tip New Age transferată în tehnologie și inginerie. Cu implicații în Empiric, deocamdată, doar vag și greu de bănuit pentru viitor. Or dacă asemenea „acțiuni” se desfășoară necontrolat și necontrolabil, ele ar putea fi amendate de anumite „Legi” din „Lumea (aia a) Ideilor” (Intelect Cosmic) pe care nu le știm. Asociez toate astea cu ceea ce s-a spus, încă în urmă cu peste 2000 de ani în „Yoga Sutra” a lui Patanjali. Care atrage atenția că, într-un anumit stadiu de evoluție, un yoghin poate ajunge să posede puteri supranaturale. Ceea ce este extrem de periculos în măsura în care yoghinul se oprește la acest stadiu și nu evoluează mai departe. Mai departe, spre ce? Păi, de-a valma: spre UNU-l platonician, VIDUL budist, etc. sau cum s-o mai fi numit în diverse contexte culturale (Shamanii tolteci vorbesc, de exemplu, de ceva absolut incognoscibil care se află dincolo de VULTUR care ne oferă „conștiință” pentru ca noi s-o dezvoltăm și, în final, cȃnd murim, s-o oferim drept hrană „prelucrată” aceluiași VULTUR – ceva gen MATRIX), într-un cuvȃnt, spre SACRALITATE (zic eu). Ori New Age-ul pe care îl acuz eu, este ceva de genul unei „magii negre”, necontrolate, „implementată” azi la nivel „tehnologic”. Departe de mine, ca zis „om de știință”, de a blama tehnologia. Dar trebuie să fii „deasupra ei” ca să o poți „controla” în acord cu „legile” Sacralității. Cum sa ajungi acolo?

Mulțam' Beniamin. Cu "umed" ai deplină dreptate, tot vreau să-l scot, dar dacă spui tu că se înțelege ideea, atunci probabil va ieși. Mai aștept păreri, eventual, ca să fiu sigur. Finalul îmi place așa. Dar cum s-o las fără titlu?

Pentru că, personal, m-am săturat de invectiva mascată în comentariu literar a acestei useriţe şi pseudoautoare de îngrămădiri de litere; m-am săturat să văd cum se fofileşte printre picioarele altora, doar-doar să mai aibă ocazia să mai împroaşte cu gunoi pe cei pe care i s-a pusa pata; m-am săturat de rozătoare subsoliere, şi asta o spun în general.

Oameni buni, e uşor, copilăresc de uşor să mimăm comentariul pe text, dar, de fapt, să atacăm. Apoi, când ni se răspunde la fel, dar asumat si pe faţă, să ne retragem in spatele a "eu am comentat pe text".

Reacţionez destul de repede. Nu sunt genul care întoarce şi celălalt obraz - am rămas de multă vreme fără nici unul. Iar când mă muşcă de bombeu cineva care se pricepe la fenomen, e una, însă când o analfabetă dovedită îşi dă aere de literată şi, printre rânduri, dă cu mine de pământ, e alta. Tac o dată, tac de două ori, ironizez de trei ori... dar cam atât - că văd că domnişoarei îi devin laitmotiv psihotic.

Deci de aia.

Au avut si telefonia intrerupta si cred ca e in continuare. Net tot nu au. La mitingul din Iasi au fost mai mult de 500 persoane.

De corectat "aceea femeie". De la alte considerente, mă abţin. Poate doar marmura rece şi albă să i-o lăsăm totuşi lui Eminescu. El a ştiu s-o sculpteze altfel.

Virgil, nu știu dacă ai reușit să redai ceea ce bănuiesc că ți-ai propus, sau, mai curând, de la ceea ce ai plecat. Îmi pare încărcată poezia (ex: drumul acela de noapte în orașul dizolvat în ploaie, se strâng mănunchi deasupra pământului etc), parcă nu este spațiu de respiro pentru imaginație... ce mi-a plăcut, și de aceea cred că merită să reiei, dacă vei simți cândva necesar: tendința de ieșire din inerție, dansul aproape mistic al sunetelor (de fapt, de-aici încolo parcă e altceva), ca o invocare a unui ce menit să zguduie din temelii conceptele de coșmar - coșmarul nemișcării; imaginația care trasează cercuri plecând din același punct. A, și să nu uit, desigur, arderea din final. Fără flacără, nu?

Credeam că aici este și un text. Ar putea fi. Îl scrii?

Corina, mulțumesc de trecere și pentru semn. Încep cu sfârșitul. Din sugestia ta referitoare la titlu, nu pot deduce decât următoarele:

ori pur și simplu ai citit și interpretat textul în alt fel de cheie,
ori te aflai încă sub influența ultimului tău text pe care l-ai scris și publicat(recunosc, l-am citit ca pe un poem-poveste , care conține mai multă imaginație, decât adevăr)aici și în altă parte,
ori ai căzut victimă unei șarade/dezinformări/bârfe(să sperăm că nu...)

Varianta ta, din păcate, nu-mi surâde, pentru că încerc să evit pe cât posibil inversarea locului părților de vorbire în propoziție. Mai ales când e vorba de verbe. Oricum, mulțumesc pentru efortul depus. Eugen

Şi uite aşa ajung eu să îi cunosc mai bine pe oameni. Belizan a reuşit să mă dezamăgească aşa cum mărturisesc că nu mă aşteptam. Nu îmi imaginam să citesc de la el "pamflete" din acestea de bătăuş şi scandalagiu spărgător de capete. Dar uite că dacă am răbdare cu oamenii arama se dă pe faţă. Numai un om mic şi realmente atacat la zona adevărului s-ar fi înfuriat aşa ca Belizan. Dar asta e. Dacă a vrut să ne convingă că Bobadil avea dreptate, a reuşit. În cel mai bun caz e un păcală care a căzut în plasă. Pentru că numai un om neînţelept se lasă atras în păruieli din astea de cartier. Asta, of course, dacă Bobadil nu a avut dreptate.
În orice caz, deşi Bobadil a fost ofensator cu remarca lui, şi îl avertizez pentru asta, totuşi Belizan a căutat-o cu lumînarea. De fapt mi se pare ipocrit să scrii un text care face trotuarul între erotic şi pornografic şi apoi să scrii într-un comentariu (deşi nu te-a întrebat nimeni - deci o faci absolut deliberat şi intenţionat -) că "am o îndeletnicire atât de plăcută încât nu mă pot desprinde de ea" şi apoi să te ofuschezi că pe unii toată "asocierea" asta i-a dus cu gîndul la masturbare. Asta ca să nu spun că nu văd de ce remarca Cristinei legată de orgasm a fost acceptabilă iar remarca lui Bobadil legată de masturbare este o crimă. Măi Belizane, tu ai auzit de expresia "semeni vînt, culegi furtună"?
De ce nu mă întreabă Bobadil pe mine sau pe altul de masturbare? Şi să nu îmi spui că din frică pentru că numai frică de mine nu are. Tu ai provocat asta pentru că ai urmărit asta. Şi ai urmărit-o pentru că eşti flămînd după atenţie ieftină. Şi să nu crezi că nu se observă asta. Nu ştiu cît te interesează literatura dar eşti obsedat să ţi se dea atenţie ţie şi textelor tale. Lucru care nu este neaparat rău dacă ar naşte calitate. Dar cînd scrii chestii din astea şi apoi ne mai spui şi de "îndeletnicirile tale plăcute" crede-mă că e absurd şi ipocrit să te ofuschezi.
Nu mai vorbesc de mojicia cu care vorbeşti la adresa mea şi a Hermeneia. Nu am pretins că sînt poet şi nici altceva. Ţi-am pus la dispoziţie un spaţiu pe care îl foloseşti pe gratis. Măcar şi din bun simţ şi nu s-ar cădea să vorbeşti astfel. Dar m-ai convins că la tine bunul simţ este inexistent. Şi repet, a fost o surpriză pentru mine. Dar asta e, oamenii au proprietatea de a-şi da arama pe faţă. Mă bucur că te-am cunoscut şi acum ştiu cu cine am de-a face. Te poţi considera şi tu avertizat pentru ce ai scris în comentariul tău despre Bobadil. Despre mine nu are importanţă. De unde nu e (caracter) nici Dumnezeu nu cere. Cu atît mai puţin eu.

o lecție de ură rezonabilă sau de dragoste elegant sufocată, oferită unui el bacovian de trist și terminat, neînstare decît să urască aiurea, bolnav și fără rost. personal aș fi modificat ultimul vers din prima strofă. "ura lui" se subînțelege, doar despre ea e vb. în propoziție, nu? de ex aș fi spus doar : "cea mai frumoasă animală a lui" ...ă? păi nu? final reușit. chiar extra, un fel de generoasă respingere, un ooole magnific și care merită toate ovațiile...:) mai citim maia. deocamdată felicitări. și să aiurim de bine! amiCal, de cursă lungă, minunat de răpciugos, george cel asztalos

mi-a plăcut în mod deosebit finalul, care dă și explicația poemului. extinzându-l, mi-aș permite să cred că suntem într-adevăr ( în limita impusă de spațio-temporalitate și de nou înșine ca ființe mărginite) pulbere de fluturi eterni, "incinerați în somnul de care ne temem." foarte frumos spus. o idee pe care o iau mai departe cu mine.

дякую за статтю. це дуже сумно

Citind acest text, fără să vreau, am început să râd, dar fără să vreau, jur! Mai bine să fiu numită proastă decât să mint. Am urmărit suspansul. Suspansul începe de la "scoase mâna, făcu o crestatură cu cuțitul/supse sângele, legă strâns deasupra/și la spital. Brrr... la naiba, mi-am spus, ceee va urma? ceee? Mi-am ros o unghie, mi-am smuls-o din carne, chiar. AH!, mi-am zis: "A dracului întâmplare, îi zise doctorul." O să scape, doctore? o să scape? Textul este slăbuț:) Silvia

Sapphire, Am recitit prologul încă de aseară. Spun am recitit pentru că îl știam deja, cunoaștem istoria lui. Însă din respect pentru autor, era necesară reînprospătarea memoriei, înainte de a ne aventura într-un comentariu. Cred că prologul a fost gîndit ca o istorisire de sine stătătoare, o replică reușită la acea imagine impusă. Apoi din motive care uneori scapă și autorului, cu atît mai mult cititorului – e ca un dat, o chemare – a apărut dorința de a continua. Lăudabil, spun eu. Doar în ultimul paragraf al prologului „Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul meu vis, prima amintire.”, găsesc țesutul pentru un altoi. Așteptăm simbioza. Și pentru că am luat în calcul încadrarea în timp, nu puteam să ratez asta, scrie negru pe alb « la jumătatea secolului 21 », am întors personajul pe toate fețele, în dorința de a găsi plauzibilă alunecarea lui între cele două stări. Am avut însă doar senzația de cădere. Referitor la ok și la sugestii, firea mea nededulcită la orgolii, nu îmi permite să vin cu variante la textele colegilor mei de site. Însă – iertat să-mi fie- eu aș fi spus - bine, cuvîntul … Referitor la bourbon, firește că am luat în calcul atmosfera din casa Laurei, fireste, am notat că acolo intrau și străini, așadar se justifică ; mă întrebam doar dacă el merge cu nuci etc.Uneori e bine să nu punem toată recuzita în scenă. Știi cum e, realitatea e ca o fată mare de la țară, dacă îi pui pantofi cu toc nu mai crezi în ea. Sigur, acesta e doar un episod, să nu ne grabim încă să tragem concluzii, avem încredere în destinul personajelor. Cu stimă.