Asta chiar ai nimerit-o. Iar Dihania nu are dreptate, tocmai finalul este ce trebuie. Spre deosebire de :
“un deget lipit de nas
un memento mori
discursive”.
Deşi prezentul text nu este tocmai geni(t)al, peniţa o merită. Ca dovadă că ştiu să fac diferenţa între scârna de lingău şi ceea ce scrii bine, din păcate extreme de rar.
Asta nu mă scuteşte să te invit la continuarea pamfletărelii pe care abject ai început-o cu mine, dar şi cu alţii şi care personal chiar mă distrează. Să văd acolo cât te ţin curelele. Pentru că, de la Arghezi încoace, pamfletul îşi merită existenţa în măsura în care este făcut cu imaginaţie (chiar scabroasă, dar nu cu înjurături gen “HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.”). Hai, eşti în stare?
Andule, eu nu scriu capodopere, iar acest text, după cum sesizezi tu subtil, nu îmi este reprezentativ. Totuși el are un rost! Aș spune primăvara, astenia de primăvară în nici un caz:)! Bianca, ești de o eleganță demnă de admirat la un moderator. Ce frumos îl trimiți tu pe Andu și la alte pagini de pe hermeneia:)! Apreciez!:) cordial,(adicătealea dinspre cord) paul
mulţumesc pentru comentarii.
cred că un act de creaţie presupune şi o doză de aluzie/iluzie. uneori trimiterea este clară alteori este posibil ca autorul să sugereze involuntar anumite sensuri.
concursul de poezie "astenie de primăvară" a fost un eveniment deosebit cu ingrediente pe măsură (multe poezii înscrise/ implicare emoţională/ controverse) şi a punctat în premieră cu o transmisie live.
aşadar de ce nu un alt concurs avînd în vedere şi faptul că pe H sînt autori noi care promit?
Virgil, e ok (nu "ieșirile" caracterizează un om, iar noi, cei de pe hermeneia, știm asta). Marina, Nicole, mulțumesc. (Nicole, am postat traducerea ta, pentru a nu deruta vorbitorii de limbă franceză, mulțumesc)
Raspunsuri: Medeea, in mare parte ai dreptate, poemul poate sa inceapa de acolo, cel mai probabil pentru faptul ca prima parte e un fel de preambul, mie imi place sa-l numesc antet oficial pe care am trecut numele si adresa, asa cum se cade unei scrisori oficiale. Ioana, e incarcat, probabil greseala mea a fost ca l-am postat la poezie, insa, pentru mine nu e chiar atit de importanta incadrarea. Incerc sa alternez doar in privinta acesteia, vocea insa ramine acceasi. Finalul este voit naiv, pentru ca, asa suntem noi cei credibili si cei de zi cu zi. Nu e nevoie de multe filozofii pentru a spune ceva complicat. Ai dreptate si in ceea ce priveste incarcarea excesiva, insa, personal am supralicitat, am optat pentru suprasaturarea simturilor. Marina, multumesc de corectura. Si da, exact melodia respectiva facea din cafea un moment unic al zilei. Multumesc tuturor de lectura.
Emilian, discuţia despre vulgaritate, în genereal şi-n literatură, e lungă, anevoioasă şi destul de sensibilă. Aceasta este politica Hermeneia - nu acceptă vulgaritatea explicită, dacă pot să mă exprim aşa. Cu alte vorbe, cuvântul, şi buretele :).
La mine e cu televizor Venus, Pinochio şi Nils Holgersson. Mă va urmări toată viaţa melodia din Nils. La fel momentul când deşteapta de soră-mea a pus o vază cu flori pe Tv, aceasta s-a vărsat şi au bubuit lămpile. Am pierdut episodul din Nils şi am fost la un pas de crimă :). Am rămas pentru o vreme în radio, în "Noapte bună, copii". Eh, amintiri. Sau mai mult decât amintiri.
îmi place cum dezinvoltura se pliază pe discurs și o face atât de feminin, încât nuanțele grave ale cuvintelor sunt ca un fum amintitor. un poem frumos pe care îl trec la preferate. am o singură reținere, la versul cu hibernarea, eu l-aș scoate, zic și eu...
anyway, congrat! cum zice cel mai deștept fiu al lui David:)
Mi-a placut acest text, imbibat de eros si lirism. Frumoasa si poezia de la final, in dulcele stil clasic. Cumva, citind acestea, mi-am adus aminte de proza si poezia regretatului Valeriu Cusner, din romanul Timpul Zero. Este de gasit si pe Internet, via Google. Sunt doar cateva mici greseli de typo care se pot corecta cu usurinta.
ascultând poemul tău în gând, în franceză, dansul acesta îmi pare ca în grădinile Versailles, într-o duminică de Paște, spre apus. Când lumina deja își capătă sfințenia prin amploarea trăirii și când percepțiile noastre devin mai clare, spre a cuprinde nuanțele infinite. Nu știu cum ar fi dansul lor prin întuneric, dar știu că atunci întunericul ar căpăta sensul vieții. Prima strofă este preferata mea, fiindcă, iată-le, orbite, ele, luminile... ca oamenii, ca noi, oamenii. Frumoasă stingere.
Eu cred că granița de care vorbești dintre zborurile dinafară și dinăuntru este modul în care fiecare percepe o față sau alta a realității. Subtitlul mă duce însă cu gândul că iubirea, despre care vorbești în final, e totuși aceea care ne face să sângerăm, noi, "caiși înfloriți". Splendid final. Și totuși, poate mă lămurește Paul ce nu e bine, din punctul lui de vedere, cu genitiv- dativele. Nu de alta dar și eu le folosesc și nu știu de ce ar deranja atât? Tot cu gânduri bune, Cami
ai spus o vorbă mare Alina. "vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost". Dacă nu vom reveni acolo vom deveni la fel de oribili ca si criticii astia de arta cu aere de paleontolog
Francisce! 1. Cunoașterea deschide mai multe piste (inclusiv pârtia de schi ce mă așteaptă - asta-i paranteză în stilul tău. Sau nu.) 2. Zic: mă nasc "pe ploaie", nu "din ploaie", că nu voi să fiu fiul ploii. 3. marginile lucrurilor sunt incerte pen' că "așa cum este, nu este", și pen' că nimic nu este ceea ce pare. ps: fără
Titlul ne duce într-un sens giratoriu cu multe direcţii, însă abia spre finalul poemului, observăm care a fost direcţia bună şi, ,,uneori, numai uneori” :) (mi-a plăcut accentuarea din poem), suntem nevoiţi să ne întoarcem din drum. Poemul are o voce interioară, şi ca să fiu în ton cu primul enunţ, o să o asemăn cu vocea de la GPS :) (sper să nu banalizez că nu m-aş ierta), care îmi dă nişte indicii în primele două strofe că se vrea o pledoarie lirică pentru omul OM, pentru adevăratele valori, pentru ,,esenţele tari ţinute în sticluţe mici”… ,,o întoarcere la lucrurile mici”. Aceste indicii sunt: ,, puţinii noştri oameni” şi ,, ne privim bănuitori o clipă/ şi mergem mai departe”. Epitetul ,,puţinii” în contrast cu miliardele arată clar cât de rari sunt adevăraţii oameni, cei care sunt surprinşi în următoarele strofe. De aici încolo o să tac, cu degetul la tâmplă, întrebându-mă cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Apreciez tot poemul, însă aş evidenţia câteva expresii: ,,
,, tâmplarii cioplesc mese în tâmple” ( şi trag cu ochiul şi la ,,întâmplare”, o aparentă familie de cuvinte ); ,,toamna începe să usture galben”, ,,viile norilor ne toarnă mov în ochi” ( foarte bine alese culorile galben şi mov, culori complementare, specifice toamnei şi cu bună sugestie a unor stări interioare); ,, cineva întârzie pe loc, cu umerii deschişi”, ,, zâmbind ceaţă, ultimul aduce apă”.
Şi, evident, finalul, după care chiar tac:
,, Şi acolo, împreună,
aprinzând focul cu tăcerea noastră,
aşteptăm cu toţii alţi tâmplari
şi aceeaşi întrebare.”
cred că în acest vers autorul a inserat, la fel ca marii regizori care apăreau într-o scenă secretă, doar de ei știută, chintesența acestui poem și citez
'mă derulez ca o melodie fără refren'
cu nimic mai prejos este versul
'am să mă întorc în patru labe lăsând urme în aer' - probabil de la compresia pe abdomen
Am mai spus-o acest autor se pierde într-o emfază caracteristică pubertății literare ('din palme mi se jupesc trupuri străine
din călcâie ţâşnesc suflete colibri')... dar mai este timp, autorul este încă foarte tânăr, lipsit de exepriență și nimic nu este pierdut cât încă el își face practic autocritica în aproape orice poem.
Undeva în subconștientul său probabil că realizează că nu asta ar trebui să facă și că, la un moment dat toate astea o să treacă, așa, ca o amigdalită
genial mini-textu' asta! e o bomba, mai ales ca e scris de tine:) ce scriu acu nu e un comentariu. e doar un anunt ca il voi comenta candva. ca e noapte si dorm pe mine. sunt atatea directii in care poti porni de aici! cel putin asa il vad eu. dar cum spuneam... (daca ar fi fost sa il scriu eu, l-as fi scris inainte de "fistula". sau poate ca...) plec, altfel ma contrazic:) numa' de bine!
M-a înviorat :) Un titlu potrivit. Imagini care vin în avalanșă, dar fără a sufoca. Realismul induce empatia și confortul spiritual al lectorului. Mi-a plăcut așa cum îmi plac toate diminețile senine în care se împlinește un vis dorit :)
N-aș deconspira interlocutorul prin ultimele două versuri. Am încercat să citesc fără.
(ramă și coșciug - după DOOM 2)
Eu zic, dle GD Toma, că dumneavoastră bateţi niţeluş câmpii, de vreme ce-i puneţi în aceeaşi oală pe N. Manolescu şi Alex Ştefănescu, importanţi critici, cu Ionuţ Ţenea. Şi tot aşa, când consideraţi că între "România literară" şi "Constelaţii diamantine" n-ar fi nicio diferenţă...Las la o parte originalităţile dvs. ortografice - cum ar fi "aşazis"!!!
Foarte frumos poem, delicat, tandru, fin ca o mănușă din dantelă, pentru o mână subțire... Dedicația îmi amintește de vremurile când primeam scrisorele pe hârtie... pe unele scria "pt." (pe acelea le citeam amuzată... iată cineva care a vrut în subconștient să scape mai repede, cu prescurtare), pe altele scria "ptr." (pe acelea adăugam cu pixul roșu încă un t și le trimiteam înapoi). Rareori s-a întâmplat să fie "pentru": pe acelea le respectam, pentru că și ele dădeau dovadă de respect pentru mine.
Luana, eu încă sper că moartea poate fi trasă pe sfoară. Îți mulțumesc pentru că te-ai îngrijit de soarta unor copii cu astfel de probleme. Și dă-mi voie să scriu o poezie despre Svetlana. Știu că nu înseamnă nimic, dar așa poate o vom ține minte mai mulți. Și poate se va mai dispersa durerea.
Marga, mulțumesc dar te rog să mi te mai adresezi la persoana a doua plural. Never.
Și da, oricît de patetic ar suna, m-am gîndit la „marea noastră românească”. Ce să îi faci, uneori mi se face dor. Mulțumesc și pentru corectură. Eu nu îmi doresc blocarea niciunui cont pe Hermeneia. Și mă bucură revenirea ta.
E discutabil dacă textul acesta merită peniță dar nu am să caut eu calul de dar în dinți.
Te mai aștept.
Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ultima unitate este remarcabilă (cu reproşurile subiective pe care nu am starea necesară să le-nşir). Ai un stil pe gustul meu.
pentru textul : Oarecum definitiv deMaimuţică,
Asta chiar ai nimerit-o. Iar Dihania nu are dreptate, tocmai finalul este ce trebuie. Spre deosebire de :
“un deget lipit de nas
un memento mori
discursive”.
Deşi prezentul text nu este tocmai geni(t)al, peniţa o merită. Ca dovadă că ştiu să fac diferenţa între scârna de lingău şi ceea ce scrii bine, din păcate extreme de rar.
pentru textul : octopus deAsta nu mă scuteşte să te invit la continuarea pamfletărelii pe care abject ai început-o cu mine, dar şi cu alţii şi care personal chiar mă distrează. Să văd acolo cât te ţin curelele. Pentru că, de la Arghezi încoace, pamfletul îşi merită existenţa în măsura în care este făcut cu imaginaţie (chiar scabroasă, dar nu cu înjurături gen “HUO domnule gorun țara moare și baba și moșu se piaptănă. E drept, văd că ai babă mult mai tânără.”). Hai, eşti în stare?
Interesant, felicitari
pentru textul : Virtualia 7 deAndule, eu nu scriu capodopere, iar acest text, după cum sesizezi tu subtil, nu îmi este reprezentativ. Totuși el are un rost! Aș spune primăvara, astenia de primăvară în nici un caz:)! Bianca, ești de o eleganță demnă de admirat la un moderator. Ce frumos îl trimiți tu pe Andu și la alte pagini de pe hermeneia:)! Apreciez!:) cordial,(adicătealea dinspre cord) paul
pentru textul : Dansează! demulţumesc pentru comentarii.
pentru textul : cromatic ps decred că un act de creaţie presupune şi o doză de aluzie/iluzie. uneori trimiterea este clară alteori este posibil ca autorul să sugereze involuntar anumite sensuri.
concursul de poezie "astenie de primăvară" a fost un eveniment deosebit cu ingrediente pe măsură (multe poezii înscrise/ implicare emoţională/ controverse) şi a punctat în premieră cu o transmisie live.
aşadar de ce nu un alt concurs avînd în vedere şi faptul că pe H sînt autori noi care promit?
nu e neaparat prost dar inca mai are locuri comune si vrea sa termine prea previzibil
pentru textul : Alegoria propriului eu deVirgil, e ok (nu "ieșirile" caracterizează un om, iar noi, cei de pe hermeneia, știm asta). Marina, Nicole, mulțumesc. (Nicole, am postat traducerea ta, pentru a nu deruta vorbitorii de limbă franceză, mulțumesc)
pentru textul : ...I'm growing like spells... deai dreptate, Nicodem, îmi asum vina și mustrarea.:)
pentru textul : ieşită din context dedoar că vreo două zile s-a lucrat pe-aici și n-am putut interveni.
Raspunsuri: Medeea, in mare parte ai dreptate, poemul poate sa inceapa de acolo, cel mai probabil pentru faptul ca prima parte e un fel de preambul, mie imi place sa-l numesc antet oficial pe care am trecut numele si adresa, asa cum se cade unei scrisori oficiale. Ioana, e incarcat, probabil greseala mea a fost ca l-am postat la poezie, insa, pentru mine nu e chiar atit de importanta incadrarea. Incerc sa alternez doar in privinta acesteia, vocea insa ramine acceasi. Finalul este voit naiv, pentru ca, asa suntem noi cei credibili si cei de zi cu zi. Nu e nevoie de multe filozofii pentru a spune ceva complicat. Ai dreptate si in ceea ce priveste incarcarea excesiva, insa, personal am supralicitat, am optat pentru suprasaturarea simturilor. Marina, multumesc de corectura. Si da, exact melodia respectiva facea din cafea un moment unic al zilei. Multumesc tuturor de lectura.
pentru textul : schizoid de profesie deEmilian, discuţia despre vulgaritate, în genereal şi-n literatură, e lungă, anevoioasă şi destul de sensibilă. Aceasta este politica Hermeneia - nu acceptă vulgaritatea explicită, dacă pot să mă exprim aşa. Cu alte vorbe, cuvântul, şi buretele :).
La mine e cu televizor Venus, Pinochio şi Nils Holgersson. Mă va urmări toată viaţa melodia din Nils. La fel momentul când deşteapta de soră-mea a pus o vază cu flori pe Tv, aceasta s-a vărsat şi au bubuit lămpile. Am pierdut episodul din Nils şi am fost la un pas de crimă :). Am rămas pentru o vreme în radio, în "Noapte bună, copii". Eh, amintiri. Sau mai mult decât amintiri.
pentru textul : Noapte bună, copii dele-am șters pe ultimele două. nici mie nu îmi plăceau. mulțumesc pentru opinie.
pentru textul : mă uit la oamenii care scriu poezii deîmi place cum dezinvoltura se pliază pe discurs și o face atât de feminin, încât nuanțele grave ale cuvintelor sunt ca un fum amintitor. un poem frumos pe care îl trec la preferate. am o singură reținere, la versul cu hibernarea, eu l-aș scoate, zic și eu...
pentru textul : Fără cuvinte deanyway, congrat! cum zice cel mai deștept fiu al lui David:)
Mi-a placut acest text, imbibat de eros si lirism. Frumoasa si poezia de la final, in dulcele stil clasic. Cumva, citind acestea, mi-am adus aminte de proza si poezia regretatului Valeriu Cusner, din romanul Timpul Zero. Este de gasit si pe Internet, via Google. Sunt doar cateva mici greseli de typo care se pot corecta cu usurinta.
pentru textul : Întâmplare deascultând poemul tău în gând, în franceză, dansul acesta îmi pare ca în grădinile Versailles, într-o duminică de Paște, spre apus. Când lumina deja își capătă sfințenia prin amploarea trăirii și când percepțiile noastre devin mai clare, spre a cuprinde nuanțele infinite. Nu știu cum ar fi dansul lor prin întuneric, dar știu că atunci întunericul ar căpăta sensul vieții. Prima strofă este preferata mea, fiindcă, iată-le, orbite, ele, luminile... ca oamenii, ca noi, oamenii. Frumoasă stingere.
pentru textul : Dansând, culorile, până se sting deEu cred că granița de care vorbești dintre zborurile dinafară și dinăuntru este modul în care fiecare percepe o față sau alta a realității. Subtitlul mă duce însă cu gândul că iubirea, despre care vorbești în final, e totuși aceea care ne face să sângerăm, noi, "caiși înfloriți". Splendid final. Și totuși, poate mă lămurește Paul ce nu e bine, din punctul lui de vedere, cu genitiv- dativele. Nu de alta dar și eu le folosesc și nu știu de ce ar deranja atât? Tot cu gânduri bune, Cami
pentru textul : Graniță de culoarea sângelui deVă mulțumesc pentru comentarii, voi lua în considerație sugestiile primite, atât cât va fi necesar.
pentru textul : all the way home deai spus o vorbă mare Alina. "vremurile cand poezia ne ocupa tot timpul, oriunde am fi fost". Dacă nu vom reveni acolo vom deveni la fel de oribili ca si criticii astia de arta cu aere de paleontolog
pentru textul : text cu oameni care nu mă surprind deFrancisce! 1. Cunoașterea deschide mai multe piste (inclusiv pârtia de schi ce mă așteaptă - asta-i paranteză în stilul tău. Sau nu.) 2. Zic: mă nasc "pe ploaie", nu "din ploaie", că nu voi să fiu fiul ploii. 3. marginile lucrurilor sunt incerte pen' că "așa cum este, nu este", și pen' că nimic nu este ceea ce pare. ps: fără
pentru textul : Cunoaștere deai un titlu ca un poem, maricica. fain!
pentru textul : îmbătrânesc pe malul unui poem deTitlul ne duce într-un sens giratoriu cu multe direcţii, însă abia spre finalul poemului, observăm care a fost direcţia bună şi, ,,uneori, numai uneori” :) (mi-a plăcut accentuarea din poem), suntem nevoiţi să ne întoarcem din drum. Poemul are o voce interioară, şi ca să fiu în ton cu primul enunţ, o să o asemăn cu vocea de la GPS :) (sper să nu banalizez că nu m-aş ierta), care îmi dă nişte indicii în primele două strofe că se vrea o pledoarie lirică pentru omul OM, pentru adevăratele valori, pentru ,,esenţele tari ţinute în sticluţe mici”… ,,o întoarcere la lucrurile mici”. Aceste indicii sunt: ,, puţinii noştri oameni” şi ,, ne privim bănuitori o clipă/ şi mergem mai departe”. Epitetul ,,puţinii” în contrast cu miliardele arată clar cât de rari sunt adevăraţii oameni, cei care sunt surprinşi în următoarele strofe. De aici încolo o să tac, cu degetul la tâmplă, întrebându-mă cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Apreciez tot poemul, însă aş evidenţia câteva expresii: ,,
,, tâmplarii cioplesc mese în tâmple” ( şi trag cu ochiul şi la ,,întâmplare”, o aparentă familie de cuvinte ); ,,toamna începe să usture galben”, ,,viile norilor ne toarnă mov în ochi” ( foarte bine alese culorile galben şi mov, culori complementare, specifice toamnei şi cu bună sugestie a unor stări interioare); ,, cineva întârzie pe loc, cu umerii deschişi”, ,, zâmbind ceaţă, ultimul aduce apă”.
Şi, evident, finalul, după care chiar tac:
,, Şi acolo, împreună,
aprinzând focul cu tăcerea noastră,
aşteptăm cu toţii alţi tâmplari
şi aceeaşi întrebare.”
Peniţa de aur e la tine!
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici decred că în acest vers autorul a inserat, la fel ca marii regizori care apăreau într-o scenă secretă, doar de ei știută, chintesența acestui poem și citez
pentru textul : Zugzwang de'mă derulez ca o melodie fără refren'
cu nimic mai prejos este versul
'am să mă întorc în patru labe lăsând urme în aer' - probabil de la compresia pe abdomen
Am mai spus-o acest autor se pierde într-o emfază caracteristică pubertății literare ('din palme mi se jupesc trupuri străine
din călcâie ţâşnesc suflete colibri')... dar mai este timp, autorul este încă foarte tânăr, lipsit de exepriență și nimic nu este pierdut cât încă el își face practic autocritica în aproape orice poem.
Undeva în subconștientul său probabil că realizează că nu asta ar trebui să facă și că, la un moment dat toate astea o să treacă, așa, ca o amigdalită
genial mini-textu' asta! e o bomba, mai ales ca e scris de tine:) ce scriu acu nu e un comentariu. e doar un anunt ca il voi comenta candva. ca e noapte si dorm pe mine. sunt atatea directii in care poti porni de aici! cel putin asa il vad eu. dar cum spuneam... (daca ar fi fost sa il scriu eu, l-as fi scris inainte de "fistula". sau poate ca...) plec, altfel ma contrazic:) numa' de bine!
pentru textul : Oamenilor mei deM-a înviorat :) Un titlu potrivit. Imagini care vin în avalanșă, dar fără a sufoca. Realismul induce empatia și confortul spiritual al lectorului. Mi-a plăcut așa cum îmi plac toate diminețile senine în care se împlinește un vis dorit :)
pentru textul : a.m. deN-aș deconspira interlocutorul prin ultimele două versuri. Am încercat să citesc fără.
(ramă și coșciug - după DOOM 2)
Eu zic, dle GD Toma, că dumneavoastră bateţi niţeluş câmpii, de vreme ce-i puneţi în aceeaşi oală pe N. Manolescu şi Alex Ştefănescu, importanţi critici, cu Ionuţ Ţenea. Şi tot aşa, când consideraţi că între "România literară" şi "Constelaţii diamantine" n-ar fi nicio diferenţă...Las la o parte originalităţile dvs. ortografice - cum ar fi "aşazis"!!!
pentru textul : Stupidităţi...aniversare deFoarte frumos poem, delicat, tandru, fin ca o mănușă din dantelă, pentru o mână subțire... Dedicația îmi amintește de vremurile când primeam scrisorele pe hârtie... pe unele scria "pt." (pe acelea le citeam amuzată... iată cineva care a vrut în subconștient să scape mai repede, cu prescurtare), pe altele scria "ptr." (pe acelea adăugam cu pixul roșu încă un t și le trimiteam înapoi). Rareori s-a întâmplat să fie "pentru": pe acelea le respectam, pentru că și ele dădeau dovadă de respect pentru mine.
pentru textul : Facerea lumii deLuana, eu încă sper că moartea poate fi trasă pe sfoară. Îți mulțumesc pentru că te-ai îngrijit de soarta unor copii cu astfel de probleme. Și dă-mi voie să scriu o poezie despre Svetlana. Știu că nu înseamnă nimic, dar așa poate o vom ține minte mai mulți. Și poate se va mai dispersa durerea.
pentru textul : atașatul meu sexual demânuite cu atâta uşurinţă
pentru textul : fiul risipitor deremarc:,, bătăile nopţii taie ninsoarea,,
poemul conferă o imagine amplă, auditivă, plastică
Marga, mulțumesc dar te rog să mi te mai adresezi la persoana a doua plural. Never.
pentru textul : singurătate deȘi da, oricît de patetic ar suna, m-am gîndit la „marea noastră românească”. Ce să îi faci, uneori mi se face dor. Mulțumesc și pentru corectură. Eu nu îmi doresc blocarea niciunui cont pe Hermeneia. Și mă bucură revenirea ta.
E discutabil dacă textul acesta merită peniță dar nu am să caut eu calul de dar în dinți.
Te mai aștept.
Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
Cu stimă, I:P.V.
pentru textul : Despre trădare demie poemul imi pare matemeatic. fix. totul se petrece intre puncte ipotetice ce isi asteapta formulelele. simt ca poarta in sine un fel de orgoliu.
pentru textul : tattoos dePagini