experimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
Cristina Ştefan, am impresia că nu vezi pădurea din cauza copacilor. Spui că ce-ul este o formă neromânească ( ceea ce îmi pare o gogomănie) pentru că ar fi fost folosit de traducătorii români proaspăt veniţi de la Paris în sec. 19. Pe acest principiu ar trebui condamnaţi că au adus francezul ”cravate” în loc de gâtlegău şi toate cuvintele care au fost asimilate din franceză în acea perioadă care au dus la modernizarea limbii române.
Noi ce să îţi facem că scrii româneşte fără diacritice şi la sfârşitul comm-ului trânteşti un “sorry” de yankeu ca francofona doamna Chiriţa?
Apoi nu înţeleg cum acest “ce” te-a împiedicat să-ţi dai cu părerea despre poem în sine?
Să înţeleg că bietul Eminescu care îl folosea frecvent n-o să aibă parte de hermeneutica ta?
Cel mai mult m-a amuzat tonul superior cu care m-ai îndemnat să mă documentez, să citesc despre acest „ce” de parcă nu era posibilă şi varianta asumării lui.
De ce "hai-hui"? Stiam ca se scrie legat. Trecerea de la "in cercul sotronului"/"semnul trunchiului" e greoaie, poate succesiunea de genitive nu creaza un efect pozitiv.
Cred ca se pierde ideea pe parcurs intre inimile care colinda haihui si final. Partea cu cioburile as asocia-o mai mult ludicului, e greu de definit iubirea prin intermediul ei.
Nu doar poetic, dar schimba mult perspectiva si detensioneaza parca spatiul acela...Multumesc mult de sugestie, imi place si am sa tin cont de ea; realitatea e ca am inceput subiectiv tare, adica exact de acolo de unde erau crucile, in suflet:(
da, şi pe mine m-a surprins acest rezultat. L-am văzut abia după ce am făcut vizibili autorii pariurilor. Nu poţi să spui că există oameni care au fler la a simţi aceste lucruri. Şi o spun convins fiind că la data la care a introdus Matei pariul era absolut imposibil ca cineva să cunoască rezultatul juriului. Nu pot să spun decît felicitări şi că Matei s-a pricopsit cu posibilitatea de a fi membru în juriul următorului concurs poziţie în care va avea toate şansele să primească în cap ouă stricate din partea unor personaje precum Cristina Ştefan. Dar, deh, chestiile astea vin odată cu teritoriul, Matei.
Interesant margot. Nu te contrazic. Eu am auzit de cuvîntul mînăstire dar cînd am citit undeva prima dată cuvîntul „lavră” scria că erau niște grote săpate în stîncă de unii pustnici (mai fanatici) și în care abia încapeau să stea culcați și își lăsau doar o mică gaură la intrare în care putea să intre aer și să li se dea o coajă de pîine. Era vorba de un fel de autoizolare și auto-mortificare bazată pe o anumită interpretare a unor texte biblice, evident dusă într-o zonă ceva mai asiatic-fanatică a concepției de creștinism. De fapt Rusia a fost plină de tot felul de astfel de fenomene bizare de monasticism și misticism. La urma urmei și Rasputin a fost călugăr ortodox, și încă mulți alții care reprezentau o faună de multe ori eretic-exotică a satului rus.
da, textul este mirific si este poezie. si chiar se ridica la nivelul unui text aurit dupa parerea mea. pentru simplul motiv ca uiti ca citesti si ca nu este de fapt acolo. dar mai putin ultimul vers care e cam aiurea.
Multă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!
texte care au ”darul” de a te binedispune dis de dimineață. foaie verde și-o dungă, altceva nu e hidoșenia asta de text. ar mai fi mers un grupaj:
”foaie verde, foi de puțe/fi-vom, Doamne, iar mainmuțe?”
intre fotografii si text introduce un - pentru spatiu; si scrie: de exemplu: Gherasim Luca, 19... foto sursa etc. de dragul legii dreptului de autor . mai revin: sa caut accente si altele...
Djamal, cred ca ai mai putea lucra un pic la acest poem. Ai o repetiție a cuvântului "parcă" înspre final. Nu l-aș folosi, oricum. Orice afirmație e mai puternică expresiv fără el. Și nu se înțelege cine este el din versul "parcă-l văd" în condițiile în care două versuri mai sus ai scris "parcă zăresc în el" el fiind zidul. Pari să vorbești fie de zid fie de copilul ce ai fost. Apoi cuvintele "sunt niște" sunt inutile. Uite ce îți propun eu: în fața mea scaune mari și goale mândre de pielea lor de trupurile ce li s-au așezat în brațe sprijinite de zid alb atât de alb încât zăresc în el palme mici de copil îl/mă văd întinzând mâinile spre mine Sigur, aceste versuri pornesc de la supoziția ca în final mâinile aparțin copilului ce-ai fost și nu zidului. Modifică tu așa cum ai intenționat.
"Am învăţat de Lenin şi apoi de dispariţia lui şi faptul că avusesem o rudă poreclită aşa nu mai era la fel de amuzant.". Topica folosita nu este sanatoasa, iar interpretarile pot face ravagii. Nu inteleg de ce exprimarea nu poate fi clara ca o apa de izvor:
" Am invatat despre Lenin, apoi despre disparitia lui, iar faptul ca avusesem o ruda poreclita asa nu mai era amuzant."
"De pildă nu cred că trebuie mereu virgula între substantiv şi atributul său începând cu pronumele "care". Nu trebuie mereu. Ai si exemple unde nu exista si nici nu trebuia.
" bunicul meu vorbea despre oameni care au fost" - nu trebuie.
"despre Ciontolag, care se spânzurase în şură" - trebuie, pentru ca urmeaza o explicativa.
Nu trebuie sa fim nici unul de acord cu virgulele. Trebuie sa fie doar normele academice.
Un efort deosebit pentru a promova fapte și acte de cultură la un nivel cît mai înalt și care merită a fi salutat. În privința recidivei aș avea unele obiecțiuni: - în primul rînd, aș face o distincție între personjul malefic Aranca și distinsa doamnă Marina Nicolaev; - în al doilea rînd, aș avea în vedere faptul că atunci cînd sînt supuși unui efort prelungit terminațiile nervoase ale unui artist se întîmplă să se lungească, și artiștii au fibre mai sensibile decît orice altă categorie, să zicem așa, socială; - în al treilea rînd, aș avea o obiecțiune de natură absolută subiectivă (acuma nu că Aranca ar fi prietena mea cea mai bună) dar fără dumneaei, n-are niciun farmec!
Poate pare ciudat acest articol. Nu, nu explic poemul, ci vreau sa arat ca un haiku trebuie sa fie o chintesenta. Fiecare vers, fiecare cuvant are povestea lui astfel incat ele devin un simbol pentru autor. Multumesc Miha pentru semnul lecturii.
Cu mult drag, Mariana.
eram decis să nu intervin, însă nu îmi dai alte alternative. tu de câte ori îți sare țandăra generalizezi. sari de la mine la întregul site. nu că m-ar jigni această abordare, dimpotrivă, dar nu e fair. când mi te adresezi redu, te rog, acuzele la persoana mea. astfel, voi primi o avertizare, dacă e cazul și lucrurile vor decurge conform regulamentului site-ului. de asta fii sigură.
acum despre reacția ta. e una copilăroasă.
1. nu am spus că scriu de dragul unei zile obositoare... dar da, am scris în urma uneia și (se pare) ți-a plăcut.
2. nu îți înțeleg frustrarea referitoare la patalamale.
3. un scriitor, conducător de cenaclu sau așa ceva, are mai mare grijă la ce exprimă și cum o face, pretenție pe care o aveam de la tine, ce-i drept. de aici dezamăgirea mea la acest oarecare comentariu. însă eu sunt de vină. am așteptări nefondate, ca să le zic așa, cel puțin de la anumite persoane. e probabil faptul că am greșit în ce te privește. și pentru că spui voi nu faceți comentarii la texte ci la persoane vin la ultima ta poezie (aici nu am cum, observi) și vedem ce se poate comenta.
Un text revoltat frumos, chiar încantator (literar vorbind), care cam încurcă, totuși, lucrurile. Francezii rostesc sintagma din titlu pentru a denumi un meniu (sau altceva) conceput pe loc. Ce te supara, oare, Virgil? Faptul că ai absentat o bună parte din acești 20 de ani din România, unde noi, cei rămași (ca să stingem lumina, la sfârșit, după cum îmi preciza, la plecarea sa în Canada, fiul meu, care, între timp, deși n-a clacat pe-acolo, și-a mai revizuit opiniile), ne-am mâncat amarul și ne-am hrănit iluziile? Dar am și încercat să supraviețuim și să luptăm (din păcate, fără sorți de izbândă) contra celor care au deturnat totul? Ceea ce sugerează textul tău (cam confuz, iartă-mă...) ar fi că am ratat ceea ce părea a ni se fi oferit în acel decembrie tulburător. Pe care, probabil, tu l-ai trăit ca și mine. Ca și fiul meu, care putea fi ucis la Sibiu. Să-ți spun eu care a fost rezultatul (mi se pare că ți-am mai spus): cel puțin șaptezeci de miliarde de euro datorie; bani care n-au devenit nici uzine, nici autostrăzi, nici edificii gen Casa Poporului, nici chiar blocuri din tipul așa de ironizat, dar bine vândut, nici căi ferate, ci palate de potentați ai zilei sau conturi secrete prin băncile străine. Mă solidarizez, Virgil, cu revolta ta haotică, pentru că haosul nu poate genera revolte coerente.
Îţi scrisesem că a spera cu mine nu sună româneşte, chiar dacă ar fi licenţă poetică, tot nu merge. A spera împreună cu mine. Şi oricum, sună mult mai bine, chiar şi poetic: au sperat împreună cu mine, pentru că dă finalului forţa pe care nu o are, acum, prin cuvinte paucisilabice.
Eu aş da o lege: orice scriitor să fie obligat să înveţe armonie şi un instrument muzical. Sau măcar să ştie să fluiere :).
Adriana, un gind bun sau mai degraba un buchet de ginduri bune si de la mine! Daca exista un ISBN sau un loc anume on line de unde se poate cumpara cartea te rog, nu-l tine secret, ca aflam noi:P.
Multe multe felicitari!
...si imi pare rau ca sint departe si de data asta..
Sixtus, nu am pornit de la hieroglife ci de la glife și am mers paralel, intr-o alta dimensiune a trancendenței, aceea a scrierii cu sânge, a hemo-semnelor, în lumea marcată de o anumită religie, unde, nu de mult, râsul era o blasfemie, în anumite cercuri... Iar dacă ai găsit o fărâmă de poezie, e mai bine decât nimic. Mulțumesc.
Katya, degeaba arunci cu dictionarele in mine si te rog sa nu ma acuzi de rautate,,, mai bine un "rau" decat un "fatarnic". Exprimarea ta in acest poem are lacune serioase. Eu am pretentii in ceea ce te priveste si de aceea te rog sa te astepti cand postezi texte prin preajma mea ca eu sa ti le analizez cu lupa si cu acul. Cred ca nu ar trebui sa te frustreze o asemenea privire facuta fara niciun fel de rautate cum insinuezi tu jignindu-ma inutil si total lipsit de gratie. Sa ne citim cu bine si cu cat mai putine greseli de exprimare. Andu
Inca cateva cuvinte despre Fondane ( Barbu Fundoianu) nascut la Iasi in 1898 si executat la Birkenau in 1944. A plecat la Paris in 1923 unde scrie eseuri, scenarii si poezii. E descoperit de Ilarie Voronca si Tzara cu care schimba cateva scrisori. Desi esential oniric si indraznet nu se alatura grupului Andre Breton ci prefera miscarea " Le Grand Jeu" (1927-1932) care abunda in incercari simpliste dar si experimente intuitive, spontane. Prin anii 40 Fondane se dedica filozofiei dar viata ii este curmata de deportare si executie. In Ierusalim, institul Yad va Shem care se ocupa cu studiul si istoria holocaustului a ales cuvintele lui Fondane gravate la iesirea din cutremuratorul muzeu al tragediei poporului evreu: "... amintiti-va doar ca am fost nevinovat si ca, intocmai ca si voi, muritorii acelor zile am avut si eu o fatza brazdata de manie, de mila si de bucurie, o fata de om, pur si simplu !" B. Fondane
Avem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
Dacă începi să-mi vorbeşti cu "dumneavoastră", după ce ne-am tutuit amical sau polemic, înseamnă că ai ceva cu mine! Amical, te rog să îndrepţi greşeala de ortografie din comentariul tău (sper că, tehnic, se poate).
Acum, despre disputa cu CFR. Nu eu am început (deşi aşa s-ar părea). El a transportat aici, pe hermeneia, un război care ar fi trebuit să aibă loc în presa scrisă. Dacă-mi trimitea textul postat, fără jignirile de la început, la revista Litere, i l-aş fi publicat. Oricum, nu l-ar fi crezut mai nimeni în România, te asigur. Dar eu cred că bine a făcut că a postat textul lui injurios aici, asociindu-şi la injurii şi nişte pretinşi (dar dacă sunt fictivi?) autori francezi, care ştiu, ei, foarte bine, de pildă, că poezia lui Frosin e superioară poeziei mele. Ar râde şi curcile de această susţinere. Dar eu sunt dispus să admit orice, numai să fie susţinut în cunoştinţă de cauză. De unde ştie francezul ăla, care habar nu are de limba română, cum scriu eu? M-a tradus Frosin în limba lui Voltaire? Sigur nu. M-a tradus doar George Anca, dar în engleză.
În sfârşit, nu vreau să reiau aici toată discuţia. Trebuie să precizez, însă, că tot ce am afirmat cu privire la traducerile din Eminescu postate aici nu reprezintă, cum afirmi, o polemică joasă sau o reglare de conturi. E purul adevăr (poate subiectiv, dar mă îndoiesc): traducerile sunt foarte slabe. Dar mi se pare că avem pe site un specialist, care ar putea să se pronunţe. Sau mă înşel eu şi l-am găsit pe alt site. Ştiu că i-am acordat o peniţă (dar poate altceva - nu spun ce, ca să nu zici că fac reclamă mascată unui alt site, cum mi-ai spus când am anunţat apariţia numărului pe ianuarie al revistei Litere, determinându-mă să şterg anunţul). Specialistul acesta s-ar putea pronunţa si el cu privire la calitatea traducerilor din Eminescu. Dar lucrul ăsta e evident şi pentru un elev de liceu de nivel mediu, care studiază franceza, dar îl înţelege şi pe autorul "Luceafărului".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ce inseamna "Referinţe: www.wikipedia.org"???
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare deexperimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
pentru textul : Adio deCristina Ştefan, am impresia că nu vezi pădurea din cauza copacilor. Spui că ce-ul este o formă neromânească ( ceea ce îmi pare o gogomănie) pentru că ar fi fost folosit de traducătorii români proaspăt veniţi de la Paris în sec. 19. Pe acest principiu ar trebui condamnaţi că au adus francezul ”cravate” în loc de gâtlegău şi toate cuvintele care au fost asimilate din franceză în acea perioadă care au dus la modernizarea limbii române.
Noi ce să îţi facem că scrii româneşte fără diacritice şi la sfârşitul comm-ului trânteşti un “sorry” de yankeu ca francofona doamna Chiriţa?
Apoi nu înţeleg cum acest “ce” te-a împiedicat să-ţi dai cu părerea despre poem în sine?
Să înţeleg că bietul Eminescu care îl folosea frecvent n-o să aibă parte de hermeneutica ta?
Cel mai mult m-a amuzat tonul superior cu care m-ai îndemnat să mă documentez, să citesc despre acest „ce” de parcă nu era posibilă şi varianta asumării lui.
Cristina, ai înţeles mesajul?
Cu stimă
pentru textul : stampe în cer deDe ce "hai-hui"? Stiam ca se scrie legat. Trecerea de la "in cercul sotronului"/"semnul trunchiului" e greoaie, poate succesiunea de genitive nu creaza un efect pozitiv.
Cred ca se pierde ideea pe parcurs intre inimile care colinda haihui si final. Partea cu cioburile as asocia-o mai mult ludicului, e greu de definit iubirea prin intermediul ei.
pentru textul : Nu există iubire perfectă deNu doar poetic, dar schimba mult perspectiva si detensioneaza parca spatiul acela...Multumesc mult de sugestie, imi place si am sa tin cont de ea; realitatea e ca am inceput subiectiv tare, adica exact de acolo de unde erau crucile, in suflet:(
pentru textul : cine deElena,
pentru textul : ,,Femeia-Mac" de Elena Albu Istrati, lansare de carte la Brăila demă bucur să te revăd mai ales în această ipostază. felicitări și la mai multe.
multumesc mult pt apreciere si sugestii, sarbatori fericit iti doresc alaturi de cei dragi si multa inspiratie.
cu prietenie
pentru textul : Delir2 deda, şi pe mine m-a surprins acest rezultat. L-am văzut abia după ce am făcut vizibili autorii pariurilor. Nu poţi să spui că există oameni care au fler la a simţi aceste lucruri. Şi o spun convins fiind că la data la care a introdus Matei pariul era absolut imposibil ca cineva să cunoască rezultatul juriului. Nu pot să spun decît felicitări şi că Matei s-a pricopsit cu posibilitatea de a fi membru în juriul următorului concurs poziţie în care va avea toate şansele să primească în cap ouă stricate din partea unor personaje precum Cristina Ştefan. Dar, deh, chestiile astea vin odată cu teritoriul, Matei.
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" deInteresant margot. Nu te contrazic. Eu am auzit de cuvîntul mînăstire dar cînd am citit undeva prima dată cuvîntul „lavră” scria că erau niște grote săpate în stîncă de unii pustnici (mai fanatici) și în care abia încapeau să stea culcați și își lăsau doar o mică gaură la intrare în care putea să intre aer și să li se dea o coajă de pîine. Era vorba de un fel de autoizolare și auto-mortificare bazată pe o anumită interpretare a unor texte biblice, evident dusă într-o zonă ceva mai asiatic-fanatică a concepției de creștinism. De fapt Rusia a fost plină de tot felul de astfel de fenomene bizare de monasticism și misticism. La urma urmei și Rasputin a fost călugăr ortodox, și încă mulți alții care reprezentau o faună de multe ori eretic-exotică a satului rus.
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deda, textul este mirific si este poezie. si chiar se ridica la nivelul unui text aurit dupa parerea mea. pentru simplul motiv ca uiti ca citesti si ca nu este de fapt acolo. dar mai putin ultimul vers care e cam aiurea.
pentru textul : prințesa oarbă, ariciul și colivia de aur deMultă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!
pentru textul : vârtelnița de aur detexte care au ”darul” de a te binedispune dis de dimineață. foaie verde și-o dungă, altceva nu e hidoșenia asta de text. ar mai fi mers un grupaj:
pentru textul : Flori de nuferi flori de tei unde s-au dus anii mei de”foaie verde, foi de puțe/fi-vom, Doamne, iar mainmuțe?”
intre fotografii si text introduce un
pentru textul : Un Poet Român la Paris de- pentru spatiu; si scrie: de exemplu: Gherasim Luca, 19... foto sursa etc. de dragul legii dreptului de autor . mai revin: sa caut accente si altele...
Djamal, cred ca ai mai putea lucra un pic la acest poem. Ai o repetiție a cuvântului "parcă" înspre final. Nu l-aș folosi, oricum. Orice afirmație e mai puternică expresiv fără el. Și nu se înțelege cine este el din versul "parcă-l văd" în condițiile în care două versuri mai sus ai scris "parcă zăresc în el" el fiind zidul. Pari să vorbești fie de zid fie de copilul ce ai fost. Apoi cuvintele "sunt niște" sunt inutile. Uite ce îți propun eu: în fața mea scaune mari și goale mândre de pielea lor de trupurile ce li s-au așezat în brațe sprijinite de zid alb atât de alb încât zăresc în el palme mici de copil îl/mă văd întinzând mâinile spre mine Sigur, aceste versuri pornesc de la supoziția ca în final mâinile aparțin copilului ce-ai fost și nu zidului. Modifică tu așa cum ai intenționat.
pentru textul : Scaune de"Am învăţat de Lenin şi apoi de dispariţia lui şi faptul că avusesem o rudă poreclită aşa nu mai era la fel de amuzant.". Topica folosita nu este sanatoasa, iar interpretarile pot face ravagii. Nu inteleg de ce exprimarea nu poate fi clara ca o apa de izvor:
" Am invatat despre Lenin, apoi despre disparitia lui, iar faptul ca avusesem o ruda poreclita asa nu mai era amuzant."
"De pildă nu cred că trebuie mereu virgula între substantiv şi atributul său începând cu pronumele "care". Nu trebuie mereu. Ai si exemple unde nu exista si nici nu trebuia.
" bunicul meu vorbea despre oameni care au fost" - nu trebuie.
"despre Ciontolag, care se spânzurase în şură" - trebuie, pentru ca urmeaza o explicativa.
Nu trebuie sa fim nici unul de acord cu virgulele. Trebuie sa fie doar normele academice.
pentru textul : X şi Y deDeși observ unele imagini care pot forma nuclee pentru poezie, încercarea asta de a circumscrie forma în rime mi se pare neinspirată și nefolositoare
pentru textul : Poem muzical deUn efort deosebit pentru a promova fapte și acte de cultură la un nivel cît mai înalt și care merită a fi salutat. În privința recidivei aș avea unele obiecțiuni: - în primul rînd, aș face o distincție între personjul malefic Aranca și distinsa doamnă Marina Nicolaev; - în al doilea rînd, aș avea în vedere faptul că atunci cînd sînt supuși unui efort prelungit terminațiile nervoase ale unui artist se întîmplă să se lungească, și artiștii au fibre mai sensibile decît orice altă categorie, să zicem așa, socială; - în al treilea rînd, aș avea o obiecțiune de natură absolută subiectivă (acuma nu că Aranca ar fi prietena mea cea mai bună) dar fără dumneaei, n-are niciun farmec!
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels dePoate pare ciudat acest articol. Nu, nu explic poemul, ci vreau sa arat ca un haiku trebuie sa fie o chintesenta. Fiecare vers, fiecare cuvant are povestea lui astfel incat ele devin un simbol pentru autor. Multumesc Miha pentru semnul lecturii.
pentru textul : Cum s-a născut un haiku deCu mult drag, Mariana.
Paul, iti multumesc pt distinctie, ma onoreaza aprecierea ta.
pentru textul : Albe&reci deeram decis să nu intervin, însă nu îmi dai alte alternative. tu de câte ori îți sare țandăra generalizezi. sari de la mine la întregul site. nu că m-ar jigni această abordare, dimpotrivă, dar nu e fair. când mi te adresezi redu, te rog, acuzele la persoana mea. astfel, voi primi o avertizare, dacă e cazul și lucrurile vor decurge conform regulamentului site-ului. de asta fii sigură.
pentru textul : într-o dimineață cu lună deacum despre reacția ta. e una copilăroasă.
1. nu am spus că scriu de dragul unei zile obositoare... dar da, am scris în urma uneia și (se pare) ți-a plăcut.
2. nu îți înțeleg frustrarea referitoare la patalamale.
3. un scriitor, conducător de cenaclu sau așa ceva, are mai mare grijă la ce exprimă și cum o face, pretenție pe care o aveam de la tine, ce-i drept. de aici dezamăgirea mea la acest oarecare comentariu. însă eu sunt de vină. am așteptări nefondate, ca să le zic așa, cel puțin de la anumite persoane. e probabil faptul că am greșit în ce te privește. și pentru că spui voi nu faceți comentarii la texte ci la persoane vin la ultima ta poezie (aici nu am cum, observi) și vedem ce se poate comenta.
Un text revoltat frumos, chiar încantator (literar vorbind), care cam încurcă, totuși, lucrurile. Francezii rostesc sintagma din titlu pentru a denumi un meniu (sau altceva) conceput pe loc. Ce te supara, oare, Virgil? Faptul că ai absentat o bună parte din acești 20 de ani din România, unde noi, cei rămași (ca să stingem lumina, la sfârșit, după cum îmi preciza, la plecarea sa în Canada, fiul meu, care, între timp, deși n-a clacat pe-acolo, și-a mai revizuit opiniile), ne-am mâncat amarul și ne-am hrănit iluziile? Dar am și încercat să supraviețuim și să luptăm (din păcate, fără sorți de izbândă) contra celor care au deturnat totul? Ceea ce sugerează textul tău (cam confuz, iartă-mă...) ar fi că am ratat ceea ce părea a ni se fi oferit în acel decembrie tulburător. Pe care, probabil, tu l-ai trăit ca și mine. Ca și fiul meu, care putea fi ucis la Sibiu. Să-ți spun eu care a fost rezultatul (mi se pare că ți-am mai spus): cel puțin șaptezeci de miliarde de euro datorie; bani care n-au devenit nici uzine, nici autostrăzi, nici edificii gen Casa Poporului, nici chiar blocuri din tipul așa de ironizat, dar bine vândut, nici căi ferate, ci palate de potentați ai zilei sau conturi secrete prin băncile străine. Mă solidarizez, Virgil, cu revolta ta haotică, pentru că haosul nu poate genera revolte coerente.
pentru textul : după douăzeci de ani (V) deÎţi scrisesem că a spera cu mine nu sună româneşte, chiar dacă ar fi licenţă poetică, tot nu merge. A spera împreună cu mine. Şi oricum, sună mult mai bine, chiar şi poetic: au sperat împreună cu mine, pentru că dă finalului forţa pe care nu o are, acum, prin cuvinte paucisilabice.
Eu aş da o lege: orice scriitor să fie obligat să înveţe armonie şi un instrument muzical. Sau măcar să ştie să fluiere :).
pentru textul : Suspect de poezie deAdriana, un gind bun sau mai degraba un buchet de ginduri bune si de la mine! Daca exista un ISBN sau un loc anume on line de unde se poate cumpara cartea te rog, nu-l tine secret, ca aflam noi:P.
Multe multe felicitari!
...si imi pare rau ca sint departe si de data asta..
Corina
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" deFelicitari Virgil Titarenco! Pentru perseverenta talent si daruire! Pentru site! Pentru ce va fi! Sarbatori fericite tuturor!
pentru textul : The State of Hermeneia delibertatea si pierderea ei, posibile prin sintaxa poetica, imi ridica totusi o intrebare: aceasta curgere, de ce este, aici, o prabusire?
pentru textul : Păianjenul sintaxei deSixtus, nu am pornit de la hieroglife ci de la glife și am mers paralel, intr-o alta dimensiune a trancendenței, aceea a scrierii cu sânge, a hemo-semnelor, în lumea marcată de o anumită religie, unde, nu de mult, râsul era o blasfemie, în anumite cercuri... Iar dacă ai găsit o fărâmă de poezie, e mai bine decât nimic. Mulțumesc.
pentru textul : Hemoglife. Numele patrafirului deKatya, degeaba arunci cu dictionarele in mine si te rog sa nu ma acuzi de rautate,,, mai bine un "rau" decat un "fatarnic". Exprimarea ta in acest poem are lacune serioase. Eu am pretentii in ceea ce te priveste si de aceea te rog sa te astepti cand postezi texte prin preajma mea ca eu sa ti le analizez cu lupa si cu acul. Cred ca nu ar trebui sa te frustreze o asemenea privire facuta fara niciun fel de rautate cum insinuezi tu jignindu-ma inutil si total lipsit de gratie. Sa ne citim cu bine si cu cat mai putine greseli de exprimare. Andu
pentru textul : humnezei deInca cateva cuvinte despre Fondane ( Barbu Fundoianu) nascut la Iasi in 1898 si executat la Birkenau in 1944. A plecat la Paris in 1923 unde scrie eseuri, scenarii si poezii. E descoperit de Ilarie Voronca si Tzara cu care schimba cateva scrisori. Desi esential oniric si indraznet nu se alatura grupului Andre Breton ci prefera miscarea " Le Grand Jeu" (1927-1932) care abunda in incercari simpliste dar si experimente intuitive, spontane. Prin anii 40 Fondane se dedica filozofiei dar viata ii este curmata de deportare si executie. In Ierusalim, institul Yad va Shem care se ocupa cu studiul si istoria holocaustului a ales cuvintele lui Fondane gravate la iesirea din cutremuratorul muzeu al tragediei poporului evreu: "... amintiti-va doar ca am fost nevinovat si ca, intocmai ca si voi, muritorii acelor zile am avut si eu o fatza brazdata de manie, de mila si de bucurie, o fata de om, pur si simplu !" B. Fondane
pentru textul : Prix international de littérature francophone « Benjamin Fondane » deAvem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
pentru textul : pre-simțire deDacă începi să-mi vorbeşti cu "dumneavoastră", după ce ne-am tutuit amical sau polemic, înseamnă că ai ceva cu mine! Amical, te rog să îndrepţi greşeala de ortografie din comentariul tău (sper că, tehnic, se poate).
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deAcum, despre disputa cu CFR. Nu eu am început (deşi aşa s-ar părea). El a transportat aici, pe hermeneia, un război care ar fi trebuit să aibă loc în presa scrisă. Dacă-mi trimitea textul postat, fără jignirile de la început, la revista Litere, i l-aş fi publicat. Oricum, nu l-ar fi crezut mai nimeni în România, te asigur. Dar eu cred că bine a făcut că a postat textul lui injurios aici, asociindu-şi la injurii şi nişte pretinşi (dar dacă sunt fictivi?) autori francezi, care ştiu, ei, foarte bine, de pildă, că poezia lui Frosin e superioară poeziei mele. Ar râde şi curcile de această susţinere. Dar eu sunt dispus să admit orice, numai să fie susţinut în cunoştinţă de cauză. De unde ştie francezul ăla, care habar nu are de limba română, cum scriu eu? M-a tradus Frosin în limba lui Voltaire? Sigur nu. M-a tradus doar George Anca, dar în engleză.
În sfârşit, nu vreau să reiau aici toată discuţia. Trebuie să precizez, însă, că tot ce am afirmat cu privire la traducerile din Eminescu postate aici nu reprezintă, cum afirmi, o polemică joasă sau o reglare de conturi. E purul adevăr (poate subiectiv, dar mă îndoiesc): traducerile sunt foarte slabe. Dar mi se pare că avem pe site un specialist, care ar putea să se pronunţe. Sau mă înşel eu şi l-am găsit pe alt site. Ştiu că i-am acordat o peniţă (dar poate altceva - nu spun ce, ca să nu zici că fac reclamă mascată unui alt site, cum mi-ai spus când am anunţat apariţia numărului pe ianuarie al revistei Litere, determinându-mă să şterg anunţul). Specialistul acesta s-ar putea pronunţa si el cu privire la calitatea traducerilor din Eminescu. Dar lucrul ăsta e evident şi pentru un elev de liceu de nivel mediu, care studiază franceza, dar îl înţelege şi pe autorul "Luceafărului".
Pagini