există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
Draga mea,
să ştii că sufletul a aruncat cu firimituri în urmă,
de granit, ascuţite, mute, dar a aruncat firimituri.
Şi când iulie a născut gemeni de soare cârnos,
când alb pe-a-ntregul eram şi-n fustă de colibri electrici erai,
când palmele noastre au resuscitat primul pilot,
când trupurile au privit la chip cioplit,
când, cu buzele, căram minerilor din plămâni lumina verde din ochii tăi,
când te rugam să-mi spui ceva ce nu mai ştie nimeni
şi te pedepseam înghiţindu-ţi gura,
sufletul arunca cu firimituri pe drum.
Comentarii aleatorii