nu zic că nu: metafora există,
dar parcă vine din cafea târzie,
te speli pe mâini (chiar și de poezie)
și-ți aranjezi cerneala-n toc; fiistă
în verbul tău e o anestezie
a membrului ce face crucea; cristă
ori de-i atee, crucea ta e tristă
și alăptând la sân de fantezie
atât de multe am avut a-ți spune,
mai multe să îți spun nu mă pricep,
năvalitorul punct se cere-a pune.
(mă duc să dau la damingeană cep,
să deșertific verbul meu în dune,
să îl reînfrunzesc apoi să-ncep)
ne plimbăm în fiecare seară pe aici
citim toate scrisorile înainte ca spațiul să ne comprime de tot
oh, dar dragostea nu este reală în jurul nostru
totul e imaginație, construcție
tramvaiul care ne duce acasă, noaptea, în ultima cursă
zdrăngăne își continuă mișcarea pe strada lăpușneanu
ca și cum ar fi viu
înspre gară unde vom privi alte fete care își târîie trolerele
niște suflete micuțe, gingașe
pășesc înspre noi cu grijă si foame printre alte griji si dărâmături
în fiecare dimineață
ne trezim deodată
în locuri diferite
dar știu că amîndoi
încercăm să ne amintim
locul în care ne sînt îngropate
oasele cele mai dragi
apoi ne scuturăm bine
el blana eu epicardul
cînd în sfîrșit cade un scaiete
de ieri de alaltăieri
cine mai știe
pornim mai ușori unul spre altul
eu și cîinele alb
doar pentru a ne spune
din priviri că totul e
șubred
nici nu contează cine a aruncat primul,
cine a îmbrăcat platoșa,
cine a adormit liniștit ori
cine a lăsat să cadă în cana cu ceai de iasomie
efervescența uitării.
de ieri n-ai mai auzit de la mine
"mi-e dor",
azi nu mai auzi
"te iubesc",
de mâine nu vei auzi nici măcar cum doare
"îmi pare rău",
poimâine va răzbate doar un imperceptibil
"alaltăieri eram nimeni".
am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
Comentarii aleatorii