am să încep cu sfîrșitul meu
un continent
despre care nu știu nimic
pietrele mirositoare
lapte
un trup de litere
noroi amestecat cu umbre
o mulțime de fapte
vin
concertul de harpă în la
și întrebările
ioannanice:
și plânge asfințitul
prin trupuri de păsări uriașe și îmbătrânite
de un dor nebun de mare
care suspină la piciorul meu
știu cine ești/ai venit să mă scoți să mă vânturi/ai bici și glasul tău lovește arcada/ ai să răstorni măruntaiele/pe tarabă/ pește proaspăt avocado măsline rinichi fudulii/ sub eucalypt degetele tale lungi în orbitele craniul meu lustruit/ pătrund/ de
incarne un papillon sauvage et vis ta vie
loin de mes Anges aux ailes bleues there are some new things from time to time
I wonder if they could tell us
impur prăfărelniță criblură sâc/cum mângâi tu
cuvintele în cuștile lor negricioase
o paragină măruntă abstractă
pe care o înalți
sub forma unor simboluri asdw(mi-au scăpat
pur și simplu degetele-n taste)
caut cuvinte să le pun pe lângă mine
să nu mă simt atât de otrăvită-n propria mea carne
Despre ceea ce nu se poate [vorbi, desena, cânta, etc.] trebuie să se tacă («whereof one cannot speak» Wittgenstein; or „whereof one can speak by means of sounds of silence” G.M.)
Comentarii aleatorii