Mai ieri, într-un supermarket, o fătucă se agita nevoie mare să facă promoţie la nu ştiu ce cremă de faţă. Nevastă-mea, care socializează unde vrei şi, mai ales, unde nu vrei o întreabă de viaţă, cum o duce, de ce o duce cum o duce şi de ce aşa şi pe dincolo… Răspunsul: „Până nu scăpăm de Cioru’ numai prost o s-o ducem!”
Cu cât înaintez în vârstă, mă întorc mai des în trecut, unde regăsesc imagini surprinzător de vii. Iată-mă descinzând, la cinci ani, într-un sat de pe malul Argeşului, adoptat de ceata de copii de pe uliţă, cei mai mulţi certaţi cu şcoala, dar foarte buni prieteni cu mingea. Şi iată cum, din ceaţa uşoară, se desprinde imaginea unui lungan de vreo optsprezece ani, un uriaş blajin, cu voce ciudată şi, în chip vizibil, sărac cu duhul. Eram deja, cred, în primul sau chiar în al doilea an de liceu, iar ceata (aceeaşi!) cu care mergeam la râu mi l-a prezentat aşteptând cu interes ceea ce avea să se întâmple. Pentru că tânărul acela din satul vecin, care nu avea nici patru clase şi abia cunoştea literele, făcuse o pasiune cu totul ciudată: cărţile.
Sunt parlamentarul Porculeanu Nimuruc şi vin în faţa dumneavoastră cu o gravă problemă existenţială, în ceea ce mă priveşte. Nici nu ştiu cum am putut să trăiesc atâta amar de vreme cu această povară apăsându-mi spinarea şi încreţindu-mi costumul Armani. Zile întregi am stat în biroul meu din provincie, fără să mă deranjeze cineva. Am stat, am gândit, cu încetinitorul, cu viteza a şasea. Am întors problema pe toate feţele, cunoscute şi necunoscute şi am ajuns la concluzia că nu mă mai regăsesc în Partidul care m-a născut şi m-a făcut om respectabil şi cu dare de mână pe la toate sindrofiile colegilor.
îmi amintesc de orăşelul meu aruncat între vii. din străbuni a fost locuit de oameni de treabă, dar mai rămăseseră prin absurd câţiva pitecantropi, mai ales între tătari, ataturci şi machedoni. fabrica de cretă înfiptă într-o muchie de deal, fabrica de vin, crama, încuscrită cu gurile uscate şi mari cât un sac fără fund la o aruncătură de băţ de şoseaua care duce la mare. canalul nu era pe-atunci. nu ştiu care dintre eminescu, porumbescu, grigorescu sau enescu şi-a uitat numele pe acolo, că o întreagă armată de "eşti" a ieşit după el (ei) ca ciupercile după ploaie. mutulescu, vasilescu, ionescu, dumitrescu, popescu, avramescu, zărnescu, săndulescu, brănescu, petrescu, siminescu, stănescu, rusănescu, georgescu, păulescu, filipescu, albulescu, bărbulescu, vătăşescu, băsescu.
Solicitat de toate întâmplările acestei veri buimace, aţâţate la nebunie de câteva moderatoare de televiziune, care vor mereu sânge, dar obţin totdeauna vopsea, solicitat, zic (şi nu mai sfârşesc fraza asta), de înfruntările din coaliţia de guvernământ, de cazul Ridzi sau de cazul Udrea, de cazul Nemirschi, de cazul Oprescu, de cazul Băsescu, de cazul Geoană, de cazul Crin, cazul Duda, de (ne)cazul “Spiru Haret” şi de cazul Andronescu Ecaterina (cunoscută, dintr-o altă împrejurare similară, drept Bramburica şi schimbîndu-şi acum porecla în renume), de cazul Miclea, ministru rebutat care face legi şi de alte şi alte necazuri, cum ar fi succesul general al candidaţilor noştri la bacalaureat, examen la care elevii problemă, scăpaţi cu chiu cu vai de repetenţie sau de exmatriculare, obţin in c
Comentarii aleatorii