Legenda, inserată de Plutarh în „Vieţi paralele” (şi fructificată, la noi, într-o frumoasă baladă), spune că, împotmolit în deşertul persan, Alexandru cel Mare suferea de o sete cumplită, alături de oştile sale. Soarele ardea nemilos, oglindindu-se şi multiplicându-se năucitor în miile de scuturi, buzele erau arse şi crăpate, trupurile oştenilor ameninţau să se prăbuşească, ochii scormoneau zadarnic pustiul aprins. Deodată, din zarea parcă incendiată de flăcări, apar oştenii trimişi după apă, cu burdufurile pline, destinate celor mai însetaţi şi mai slabi. Cu pieptul sfâşiat de ghearele setei, împăratul priveşte la oamenii săi, iar apoi, ameţit, aproape învins, la clătinările apei dintr-un coif pe care ei i-l întind şi-l îndeamnă să bea.
Tanța-i o femeie deosebită.... n-o avantajează prea mult fizicul. Dar altminteri, ce vecină de caracter! Stă la etajul șase. Merge-n vârful picioarelor dupa ora două după-amiaza, bate-n țeavă când e cazul, mai greșește uneori cu mașina de cusut, are una de-aia mecanică, trebuie să dai la pedală, dar asta e! Greșeala este omenească, vorba lu’ Gelu.
Memento mori... ce vorbă să-i spui unui împărat!
Dar nu, când îi văd cum se înfoiază dom’le, cum se împăunează ca niște curcani atunci când îi fluieri, cum au păreri despre tot și despre toate, cum înțeleg orice, cum pot să rezolve cele mai delicate probleme, cum au un răspuns la orice dilemă... nu avem noi suficiente necazuri pentru câte soluții au ei. Unu’ știe cum merge economia mondială. Cum evoluează cursu’. De ce scade nivelul de trai. Altu’ explică de ce mor oamenii de foame. Sau în spitale. Poți găsi foarte ușor pe cineva care să îți arate pe un grafic felul în care va evolua viața ta în, să zicem cel puțin, următorul an și jumătate. Unii știu și cum o să fie vremea în următorii ani.
27 Ianuarie 2010. A murit Jerome David "J. D." Salinger, autorul romanului "The Catcher in the Rye" - 1951, unul dintre cele mai citite, cele mai cenzurate, cele mai provocatoare şi cele mai faimoase romane americane ale secolului 20.
Povestea lui Holden Caulfield (relatată la persoana întîi) devine emblematică pentru o întreaga generaţie de adolescenţi dezamăgiţi, rebeli, revoluţionari sau idealişti. Salinger de fapt a scris un singur roman. Celelalte scrieri, mai degrabă povestiri, sînt publicate pînă în 1964, dată după care faimosul autor devine un fel de eremit, retras şi refuzînd faima de mare scriitor. Prin 1972-73 timp de nouă luni are o furtunoasă poveste de dragoste cu o adolescentă de 18 ani, Joyce Maynard.
Studiu de psihopatologie istorico-literară provincială
Motto:
„Cum la Găeşti, pe vremuri, fu neică sau jupâne...”
(Tudor Arghezi)
I. Premise
a) Că în oraşul Găeşti, udat de apele Potopului şi ale Răstoacei, au trăit câteva personalităţi remarcabile e un adevăr irefutabil. Adică de necontestat. De-ar fi să-i amintim doar pe marii critici literari interbelici Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, şi totul ar fi spus. Nici n-ar mai trebui să menţionăm că în acest târg glodos (dar mândru) s-a născut marele naist şi muzician Gheorghe Zamfir. Sau că tot aici (ori prin comunele învecinate) şi-au avut ori îşi au baştina (cum zic prietenii noştri de la Chişinău) scriitorii Aurel Iordache, Marin Ioniţă, Nicolae Neagu, Mihai Stan şi Dumitru Ungureanu...
Comentarii aleatorii