Cerul vînăt înghețase. Căscă o vreme gura Milică se gîndi că cerul ăsta seamănă cu bărbatu lu tanti Sîia. Tot așa era vînăt pe catafalc și cînd l-au suit în basculantă să-l ducă la cimitir se holba înghețat la babele care-l boceau de formă.
De după nori se rostogolea fără zgomot un bulgăre roșu. Milică își aduse aminte de bolovanii pe care îi aruncau duminica în geamurile de la căminul cultural cînd în loc să dea nea Ciobanu filme chinezești era concert de varietăți și muzică populară.
Se urni cu greu.
Două scînduri îndoite la capăt pe mijloc două curele din piele tare de porc prin care își băga ghetele. De două zile împielițatul mergea ca un împărat la derdeluș cu schiurile pe care i le făcuse tovarășul inginer.
Am prins, trenul de noapte. Ăla ploios.
El a luat cu mine, înapoi și frigul și ploaia. Acum e senin, dar tot departe. Mi-au înghețat picioarele și le las așa.
Poate câteva poze făcute la un geam pătat și ud o să-mi arate ceva mai frumos decât este afară. Cu căștile în urechi fac trafic cu țigări și dau mită câteva pachete. Apoi îmi aprind unul întreg. Sunt curios cât de frig este și acolo... Cel mai probabil o să vină cu mine frigul. Nici o problemă! Găsesc eu câteva haine care să mă încălzească. Și o umbrelă care să mă poarte undeva.
Cred că a venit iarna...peste tot.
Nu pot sta o zi fără acea străduță îngustă deși fără capăt aproape, și încerc să înțeleg de ce, ce se întâmplă acolo, între zidurile acelea pitice, în nuanțe de alb , pe jumătate vechi, pe jumătate peticite, peste care lumina cade în miraj la orice oră din zi, treptat treptat de pe o parte pe alta, aterizată parcă dintr-un univers rătăcitor,undeva unde s-au stocat informațiile copilăriei mele cu sunete, gesturi, chipuri, flashuri, cu mirosuri precum cel de zahăr ars plutind mângâietor printr-un aer ușor ondulat de vânt, un vânt ca o zvâcneală gri gălbuie de toamnă mediteraneană...Desi sunt
roman
mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic.
se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ.
pașcani
frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion.
Comentarii aleatorii