Totul începe cu o pocnitură scurtă și un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studențesc.
Urlu a neputință de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecați.
Departures.Ceasurile se măresc se fac niște căpățîni de brocolli. Cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas de parcă ar fi ultima spovedanie.
Pe ostropel nu l-am văzut demult. Și-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băț de metal dacă te uiți la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Și din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le știe mai bine. Nu-l cheamă ostropel așa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărțit o caserolă de ostropel.
Vă rog îndrăzniți.
Intrați cu mine in sala de aștepatre.
Primăria are un ceas care la fiecare oră sună. Par a fi clopote. Aș vrea să stau aici întruna să fie ora două dimineața și să fie pustiu. La intervale de timp mai apar și alții. Oameni beți. Și eu sunt beată.
dimineața orașul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din școlile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraș cu două artere principale una care duce spre inimă și alta care străbate tot trupul. și în fiecare dimineață organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel și-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă și fumul se înalță nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăcești. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eșuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de pușcoacele vînătorilor.
să simți fiecare gând al său diferențiat în fibra chakrelor, și pulsația gândurilor să îți răscolească pântecul și inima și să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aștepți la și eu ce ar trebui să răspund
să îi spui, niciodată să nu te porți imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... și el să îți spună, și morala
să îl dorești până la înduioșare, fără orgolii, fără neliniști, ci pur și simplu să îți țâșnească lacrimile din ochi și să ți se pară firesc să plângi și el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină
să îți împarți dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginația, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini și picioare lungi de lumină, și să nu știe nimeni, nimeni
te-aş recunoaşte oriunde sub orice formă ţi-ai ascunde firea o domnul meu atât de puternic îndurând minciuna spectacolul unor naturi ce doar primind gândirea au căzut în puţul fără de sfârşit al pierderii de sine prea mici la suflet în spaţiu atât de mare găsit-au rezolvare în a distruge puţin câte puţin din toate căci universul de prea plin trezeşte viciul
sau poate altul e motivul unei lungi îndurări nedrepte eu doar ştiu cum tu profesore ai stat să mă înveţi a fi-ul meu a-l contura din piatră a-l face foc până răsare chipul apoi pe rând şi vânt şi apă azi simt vorbesc din ce în ce mai bine încă nu-s eu ce pot ce vreau în libertatea de mişcare cu greu şi cu eforturi mari de tine obţinută pentru mine
Comentarii aleatorii