Ioana, multumesc pentru stropul de culoare aurie... totul e sa mi se vorbeasca frumos, ma obosesc vorbele aruncate cu toporul...

am tinut cont de sfaturile voastre Adrian Otilia si Sebi va multumesc pentru citire

Stii ce e ciudat Andrei? Că nu știi să îți păstrezi sfaturile de genul „Eu în locul tău... pe viitor..” pentru tine. Asta așa,... ca de la inginer la inginer. Sfaturile de genul ăsta. așa... militante (mai ales cu sintagma „pe viitor”) îmi aduc prea mult aminte de proletcultism. Și de certitudinile lui. De fapt mi se pare aberant, daca nu oarecum incorect (ca sa nu spun altfel) să mă apostrofezi pe mine pentru siguranța cu care fac o afirmație în timp ce tu te proțăpești pe (filozofic vorbind) o mentalitate a certitudinilor despre ce e și ce nu e. Mi se pare interesantă și justificarea ta extrem de populistă (sau argumentul tau populist justificat) cum că „nimeni altcineva in afara ta nu considera”. Deci care va să zică e musai ca să avem majoritatea de partea noastră. Altfel nu avem dreptate. Ei bine, Andrei, eu te las pe tine să ai mulțimile de partea ta, glaoata aceea zgomotoasă care îți va susține (în accepțiunea ta) opinia. Eu rămîn cu minoritatea asta mai puțin pricepută în ale literaturii și continui să susțin ce am scris și mai sus, și anume că acesta este unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit pe Hermeneia. Și te asigur că probabil am citit mai mult ca toți ce se postează pe aici. Obligație profesională, deh. În ce privește bobul de neghină nu prea înțeleg ce vrei să spui. Probabil că te repezi prea tare să spui ce vrei să spui și le gîndești mai puțin. Ultima dată eu încercam să deosebesc grîul de neghină.

Paul, mulţumesc mult. Iată că ai reuşit să descoperită povestea ascunsă bine după cuvinte dragi, simboluri ale unei legături de suflet. Aprecierile tale mă încurajează şi mă responsabilizează. Mulţumesc frumos şi te mai aştept cu tot dragul.

Cristina, da, ai dreptate. Poemul era ca un pom de Crăciun :) plin de metafore şi simboluri. Le-am păstrat pe acelea care am simţit că îmi eliberează eul liric. Toate sfaturile mă ajută la cum voi scrie de acum în colo. Multumesc mult pentru incurajarea ta plină de tact pedagogic: ,,ce vreau sa spun e ca stiu ca vei gasi echilibrul acela si desigur, voi citi." Te mai astept cu drag.

da emil, mi a scapat viata, multam ecaterina

imi vine sa zimbesc citind ultimul comentariu. probabil ca brusca ta lipsa de imaginatie va fi numai trecatoare. ai dreptate aleksandar, si eu sint tentat sa afirm ca acea apropiere poate fi calificata drept un "weak link" in text. dar am mai practicat-o. nu neaparat din lipsa de vocabular sau imaginatie ci mai degraba dintr-o stranie nevoie/dorinta de a sugera "mecanic" vulnerabilitatea unei imagini. cumva ca si cum pe pinza unui tablou/crochiu ai murdari un colt pentru a stirnii emotii de revolta/ dezamagire/respingere(?) in cei ce il privesc. evident, un critic "normal" va considera ca "tensiunea" creata de acel lucru concentreza mult prea multa atentie si anuleaza ideea de creatie artistica per se. dar uneori am senzatia ca am devenit aproape anasteziati prin "cursivitatea artei". iar asta ma enerveaza. aproape ca pleznesc cu pensula pe canvas ca sa te enervez pe tine, cel care privesti. evident, poate ca "mediocritatea artistica" este la mine.

multumesc pentru comparatia cu Pan si inca unul blagian!... demult nu mi s/a mai spus ceea ce mi/ai scris tu aici. cred ca ai dreptate in ceea ce priveste felul in care scriu. nu pot fi modern si nici contemporan. sufar de idei bune prost exprimate. iti multumesc de incurajatoarea si concreta trecere! te astept la fel de constructiv.

sincer și elegant... pasăre înalt cuvântătoare, faină melancolia ta, Eugen.

Textul îmi amintește de Blandiana, nu în sensul de contaminare ideatică, dar în acela, mai plăcut, de creare a unei atmosfere vagi, cețoase, de stări obnubilate de angoase, asezonate cu reminiscențele unui periplu lăuntric prin anotimpurile sufletului: tiparele de greieri, carnea ninsă, sămânța fricii. Regăsesc aceeași maturitate lirică strunită de la început în metaforele tale de debut șarjând obscurul, neprecizatul, muzicalitatea sugestiei: "cvadrige de ceață", insule topindu-se, etc. Mă miră că, deși ai atâtea expoziții, publici atât de puțin pe hârtie. Aș citi ceva S.F. din creația ta, sunt curios cum se descătușează liricul tău pe domeniile imaginației eliberate de daturi ontologice. Unde pot citi poezie sau proză S.F. scrisă de tine? Mă gândesc că trebuie să îți placă Ray Bradbury, cel mai liric scriitor de S.F. din istorie, poetul fantasticului modern. Am dreptate sau nu? :)

cutremure si cutremure pe lumea asta, Viorel...

apoi, nu stiu daca merit sau imi doresc sa am "fani", ma multumesc si cu cititori atenti si obiectivi :)

carevasăzică, moncher, nu esti de acord.
de-aia, vorbind serios, nu ţi-am dat nici eu peniţă la urîţii. că nici nu mi-a plăcut slalomul tău printre carevasăzică.

Imi place in mod deosebit ultima parte a poemului, dar intreg ansamblul are ceva special de transmis. Lumina ce razbate din versurile tale impresioneaza retina pentru multa vreme.

Noaptea toate pisicile sunt albastre, pare a ne spune autoarea. Dacă în exasperare, petecul de gunoi are mirosul acelei cenuşi colorate, mă face să cred că suferinţa nu este decât un prilej de sublimare a durerii. Iar dacă noaptea stelele fierb, înţelegem de ce răsăritul poate părea un coşmar, o intrare bruscă într-o eră glaciară.

Ca un mic-dejun dintr-o dimineaţă în care abia îţi vine să te târăşti până la frigider.

Referitor la ceea ce ar trebui să nu existe pe site, comentariul anterior al domnului supranumit „actaeon” deține anvergura unui exemplu evident. Între „Iti voi vinde un secret” și „cei care aleg sa-si vanda micimea sufletului pe aici” nu există oponență, ci dezvăluiri turbulente ale firii, ale inconștientului, drapat în impresii, imprecații, neargumentări și retorism: - „Ma declar inca o data uimit de ceea ce imi este dat sa vad...” – pregătirea discursului, prolog ce emite scenic aglomerarea declarativă a conținutului; - „Iti voi vinde un secret” – nuanță mercantilă și frivolă sub masca familiarismului sfătos; - „...in mod normal analiza unui text ... impune un efort de intelegere a continutului materialului si nu numai o citire pe diagonala... Dumneata ai realizat toate acestea?” – „clamatul efort de ințelegere” al unui anume text a avut drept rezultat, în cazul acestui comentator rămas uimit și cu semne de întrebare inutile, o singură referință privind textul în cauză, și anume că e „o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea” – adică „Ana are mere”? - și mai ce are Ana? - nu știm, că a plecat să le mănânce, lângă „colaceii din cuptor". Ne va spune după ce își va desăvârși digestia, despre ce și cum. - „Sau prezenta sub acest text tine doar de orgoliu si narcisism...?” - deja o anumită poziționare demiurgică, deși cu livrea, cea a autorizării „prezenței” sub text (adică: „tu ce cauți, mă, pe aici, ai bilet?”); - „...bati campii acum si nici macar nu o faci cu gratie.” – „baterea câmpiilor” nu e susținută, aici, nu e argumentată (desigur, ne-am obișnuit), iar grația care, într-o confruntare literară, e dată de eleganța de stil, trebuie contorizată neutru, asupra acesteia neputându-se pronunța, în mod obiectiv, niciunul dintre cei implicați; paradoxal, „grația” e "abuzată" chiar de către cel ale cărui „grații” sunt rezumate fundamental și cacofonic - atrag atenția că expresia „bati campii si nici macar nu o faci cu gratie” e cunoscută, ea fiind preluată, fără ghilimelele de rigoare (meteahnă veche, proverbială aproape), din vocabularul specific unui alt comentator, de pe „agonia” (I.P.); „...dumneata ramai sclavul aparentelor, al intelesului comun, literal...” – iarăși inducerea unor simple impresii personale, pentru că nuanțele interpretative, dezvăluite în detaliu, anterior, au rămas la fel de străine comentatorului sau sunt eludate până la punctele semnelor de întrebare „și/sau” din comentariul meu precedent; ”...hai sa nu prostituam in asa fel cuvintele incat sa ne limitam la un limbaj sarac ci mai degraba sa tindem spre imbogatirea acestuia asa cum este si firesc intr-o lume civilizata” – domnul comentator setează ilogic sensurile și pare a nu avea cunoștință de faptul că „prostituarea cuvintelor” înseamnă, în primul rând, utilizarea lor nerațională, în construcții semantice ambigue; trebuie precizat că „îmbogățirea limbajului”, în accepția acestui comentator, constă în „saltimbanc” sau în „copil maturizat prea devreme”, precum și în construcții cacofonice puerile, exemplificate deja („critica considerand”); - „Problema grava este insa alta... te invit sa faci un efort mental si sa te intrebi:” – incercări de largă respirație cerebrală, decisă, a problemelor proprii, a uimirilor, permutate către preopinent – da, aici intervin „problemele grave”, ale eludărilor, improvizațiilor personale cu alura oneroasă, întrucât: 1. Pe acest site nu am făcut decât un singur comentariu, care este o analiză neconvențională și neutră, dar precisă, legată strict de textul în cauză. Se poate verifica. Așa că toate retorismele grosiere ale comentatorului referitoare la modul meu de a comenta pe „hermeneia.com” sunt standardizate teatral, au fond mimetic inclus, cu ochii înălțați, rugător, spre divinitate și gradul de salubritate tinzând, asimptotic, către 0, dinspre minus. 2. Comentatorul se miră, iarăși, riscând să rămână astfel incomod poziționat, de faptul că nu au existat „reacții” asemănătoare, dar uită să precizeze dacă la alte texte a postat același comentariu sau nu. Și, până la urmă, de ce să nu-l fi postat? Cele 4 rânduri și jumătate având, în lipsă de altceva, măcar calitatea de necontestat a interschimbabilității: „E pana la urma felul tau de a expune viata ca aporie, contorsionand limbajul pentru a reda sensuri pe o multitudine de nivele hermeneutice... un fel de reprezentatie a unui saltimbanc care descopera viata cu profunzimea unui copil, maturizat prea devreme de o iarna deloc blanda... o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea.”- actaeon Rog frumos ca, solidar din punct de vedere literar, autorul care a mai zărit acest comentariu sub textul său să îmi explice de ce nu a „reacționat” asemănător mie. 3. Indiferent dacă acel comentariu a fost elogios sau denigrator, intențional sau nu, el este de neacceptat din cauza: neargumentării, banalității, simultaneității sensuale aproape grotești, fapt explicat pe larg anterior. E de preferat o critică aspră, dar pe text, cu argumente, nu cu impresii și etalări de măști friabile. - „E caraghios ca nu constientizezi ca genul acesta de comentarii de care esti atat de atasat incalca tocmai punctele 2, 4, 7 si 8 din "programul" enuntat de tine.” – „caraghios” e de ce comentatorul a sărit din enumerare celelalte puncte, putând susține, la fel de veridic, „încălcarea punctelor 1-10”; - „Lasa domnule la o parte accesele astea de orgoliu aiurit” – încă un model de exprimare confuză: nu se spune clar ale cui sunt „accesele astea de orgoliu aiurit”- putem presupune că e o autocritică luminată (s-ar traduce în „lasă-mă, domnule, în pace, așa sunt eu, orgolios și aiurit, mai tinerel și fără experiență, trebuie să fiu înțeles”), exprimată îmbucurător, chiar dacă tardiv; - „genul de exprimari tendentioase (sa le zicem pe nume... barfe, stifturi, fitile)” – are loc aici o aplicare de etichete și perdele de fum, comentatorul în cauză, cunoscut în domeniul specificat, dând deja probe dublu veleitare, de exprimare: autoritară (chiar amuzant-amenințătoare – cea cu oponetul „micimii sufletești”) sau săritor-îndatoritoare (a se urmări și celelalte intervenții ale dumisale); exemplu de prezentare a meritelor, de captare a „bunăvoințelor”: „Celor pe care i-am invitat sa scrie pe hermeneia.com le-am spus ca aici exista un spatiu deschis...” – deci a făcut reclamă – omul ăsta chiar merită un sincer bravo din partea colectivității și nu numai... - „Te rog din suflet nu te mai fa de rusine cu o astfel de atitudine, macar pentru faptul ca pana una alta reprezinti comunitatea din Iasi.” – mod de exprimare patetic și fals, jenant pentru un adult; - „daca vei avea vreodata de ales intre mine si Dedal considera ca eu cedez toate potentialele demnitati de acest gen in favoarea sa” – același mod de prezentare, falsă, a pretinsei generozități, în condițiile în care e clar: autorul știe că așa numitul „Dedal” nu va ajunge niciodată în situația din enunț, din motive diverse (unul dintre ele este că „Dedal” n-are timpul necesar disponibilității spre această activitate, iar domnul „actaeon” este foarte bine...informat, și în această privință). Dacă „interesul” său pe „hermeneia.com” ar fi fost numai cel al scrierii, atunci „actaeon” ar fi putut exprima renunțarea la demnitățile editoriale, fără impunerea singuranțelor condiționale, așa după cum „Dedal” s-a exprimat deja. Propunerile cuprinse în „idee” sunt grile și grilaje irelevante, cu ascunzișuri subiective, ale cuiva care nu prea pare a avea alte griji (sau, dacă le are, ele sunt foarte mici, comparativ) ele s-au mai spus și cu alte prilejuri (ar fi trebuit ca buna cuviință a autorului – actaeon - să îl determine menționarea măcar a acestui fapt). Un singur amendament s-ar cuveni, la propunerea nr.1. Ca același termen de „neintervenție”, de 24 de ore de la postare, să fie aplicat, în primul rând, eventualilor comentatori, astfel încât aceștia să posede cel puțin premizele temporale ale citirii, înțelegerii, documentării și analizei argumentate pentru textul în cauză. Și e clar de ce o spun și va fi clar pentru toți cei care vor trece de acum încolo prin situații „de genul celei traite de mine pe hermeneia.com”. Vor fi din ce în ce mai mulți, dacă nu va avea loc acea „educare”, absolut necesară, după cum s-a văzut, a comentatorilor (mai ales a celor de genul „închipuit-cultur`nic`”). În concluzie, deși cu pretenții exhaustive, comentariul precedent al numitului „actaeon”, adresat, cel puțin neprincipial, nu autorului sub textul căruia s-a așezat sau „agorei”, ci altui comentator, păcătuiește prin patetism, exprimare condensată și arțăgoasă a frustrărilor, colaj hilar de servitute și autoritarism, falsitate, lipsă de echilibru și argumente, alternând zonele de protuberanțe nervoase gen filipică în derivă, cu cele de prefăcută cuvioșenie, are imanențe scolastice, dar și burlești, involuntare. E un exemplu de comentariu fără stil, majoritar grosier, de joasă ținută, cu haos al structurii, trădând grave dezordini interioare, un comentariu care poate face de râs nu numai pe autorul lui, ci și comunitățile în care își găsește loc sub impresia de auto-clamată autoritate. Atrag atenția, poate e cineva care nu observă, că m-am referit strict la comentariul anterior și nu la autorul său, „actaeon”. La mulți ani!