tot copiii ştiu să împartă mai bine, încă dinainte de a învăţa tabla...
părinţii ştiu doar a divide...

cred că m-ai înţeles greşit. Nu, n-am zis că trebuie excluse, ci doar limpezit discursul. Pe de altă parte, eu nu dau niciodată verdicte, am mai spus-o. Este doar o părere a unui cititor oarecare de poezie, atâta tot.

vă voi ura bun venit, dragii mei, dar... parcă prea teatral se produce această intrare. de ce era nevoie de surle și trâmbițe?! și poate aflăm și noi despre ce ghildă vorbim. aia...?!

numai că, la un moment dat, de prea multă "iubire" şi probabil plictisindu-se, sictirindu-se de atâta veghe, nici ea nu mai poate ignora că o ignorăm!

mulţumesc, Nicholas, pentru vizita aceasta.

deocamdata, pina la realizarea posibilitatii de autoeditare a profilului personal te rog trimiti noua adresa de email la [email protected] tin insa sa sa precizez ca trebuie sa fie o adresa valida si o adresa la care poti fi apelata si in cazul altor situatii. vreau sa subliniez ca nu este nevoie sa primesti notificarile prin email daca nu doresti aceasta.

O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.

de obicei nu imi place ca textul sa imi dea prea mai multe explicatii, ori poezia ta exact asta face. nu ma lasi sa caut eu, ci imi spui "totul" prin ceea ce urmeaza cuvantului "acela" care, de altfel, se repeta de cateva ori si deranjeaza.de asemenea, cred ca exclamatiile patetice gen: "o,...."sunt potrivnice poeziei. aceasta din urma trebuie sa fie echilibrata. ar mai fi cateva cuvinte care scoase vor oferi mai multa eleganta textului, de exemplu: "nici" din penultimul vers, al carui rost nu prea il inteleg.

Domnule proprietar al sitului Hermeneia, Sper ca nu veți considera și aici intervenția mea ca nefiind la subiect. E un comentariu la textul dumneavoastră – și cum nu pot să cred că cineva poate găsi vreo valoare literară acestui text, este evident că ideile lui trebuie discutate. Voi începe prin a vă spune că boierismul nu este ideologia oficială a sitului poezie.ro sau poezie PUNCT ro (în nici un caz poezie „dot” ro). Imperativul de a spune că ești editor nu vine din partea boierismului, ci din partea conducerii sitului - și nu ca o consecință a promovării boierismului de o parte din editorii sitului. Dumneavostră comiteți un sofism crezând altceva, sofismul „post hoc, ergo propter hoc”, adică considerați că dacă A s-a întâmplat după B, înseamnă că s-a întâmplat din cauza lui B. Apoi, comparația pe care o faceți cu vremurile comuniste este aberantă. Se pare că ați uitat vechea vorbă românească cum că „promisiunea dată e datorie curată”. Doar despre asta e vorba, nu despre matricole și cravate de pionieri. În țara libertății, unde fiecare își poate manifesta identitatea, dumneavoastră alegeți să fiți împotriva dreptului altora de a își etala identitatea pe situl dumneavoastră. Fie și așa, dar nu vă mai ascundeți după deget, lăsați apelurile la „bunul simț” deoparte! Comparația cu steaua lui David este și mai absurdă. Aceasta era un simbol al discriminării, pe când emblema „editor poezie.ro” nu este nici pe departe așa ceva. Opinia că soarta romanilor e de a se întoarce mereu în lanț o fi adevărată, dar nu are nici o legătură cu situația care a generat textul dumneavoastră. Libertatea înseamnă dreptul la a opta, iar Dan Mihuț optase să fie editor pe alt site; or, asta presupune niște obligații deontologice, printre care și a-și declina identitatea de editor în orice forma ar publica. Alegerea e simplă: ori ești de acord să faci asta, ori renunți la postura de editor. Nimic mai mult. Însă odată ce ai ales această postură, ești obligat de propriul cuvânt dat să te comporți ca atare. Respectarea unui contract, oral sau scris, nu vă spune nimic? Vreau să vă mai spun că a discredita ceva sau pe cineva prin acuza de „nazism” (sau „legionarism”, uneori) este o practică tipic comunistă și securistă. Dar dumneavoastră probabil că nu ați fost securist, nu? Dumneavoastră doar nu ați înțeles ce a fost nazismul – ce să-i faci, one can only learn so much from the movies ... Nu aveți nici un argument în tot textul, e doar un manifest al resentimentelor față de situl advers, ceea ce, îndrăznesc să spun, nu interesează pe nimeni. P.S. Nu vreau să intru în nici o polemică umorală. Vă rog să-mi răspundeți numai dacă aveți argumente raționale. Eu nu voi continua o discuție cu pereții.

urîţilor,sînteţi atât de frumoşi! Felicitări!

aţi putea să-i numiţi pe toti cei prezenţi ca un fel de notă informatoare?

Masha, am sa iau in considerare sugestiile tale. pentru mine, sa refac un text, e ca si cum l- as scrie din nou. Si uneori nu mă mai opresc din modificat, pana nu mai stiu ce vreau de la el. Mă bucur ca ți-a placut povestea . Si da, cu atâtea ciori in jur, cum sa nu-ți placa? :))

ai dreptate, Oana! acele versuri au tentă suprarealistă, e o românie tristă:). și da, prea multe detalii acolo. am să rectific.
mulțam fain!

...varianta doi, i meant. si mie mi se pare mai ok asa.

Virgil, după cum observi, textul e trecut la cutia cu nisip tocmai din cauză că e construit ca o cascadă. îmi dau seama că nu e cel mai reușit text al meu, dar voiam să văd dacă pot scrie așa, în cascadă. dacă pot prinde cititorul într-un vălmășag al ideilor. nu neapărat să-l amețesc, dar să-l iau cu mine și să uite de unde a plecat. se pare că nu mi-a ieșit... și că nu e o tehnică prea bună. în fine, merci de trecere și pentru că ți-ai făcut timp să arunci o privire atât de atentă textului.

Din textul acesta mi-a placut cel mai mult finalul, pe care-l gasesc deosebit de expresiv. Mai sunt demne de remarcat pasajele "împotriva mea însumi mi-am spus iată", "minarete tatuate de semne" (cu semne nu era mai bine?), "într-o după-amiază culmile au făcut pace fără a se muta din loc". Aici n-am priceput ce ai vrut sa zici: "ființa fără substanță a unui sufi".