Asfințește... E seară...
Mireasma clipelor trecute
plutește în aer...
Inima le-a strâns pe toate
măsurând veșnicia
ca un orologiu
vechi
dintr-o casă bătrână
și uitată, de țară,
un orologiu grav
și melancolic,
pe care se aștern
an de an,
rând pe rând,
amintirile vieții...
alb
obrazul ceasului
lăcrimează cifre romane
pe umerii tăi
întorc privirea
un gînd trecător
ca un painajen
secundele
se îngrămădesc
de atîta frig
apoi adorm
adînc
în noi
white
clock's face weeping
roman numbers
over your shoulders
a passing thought
like a spider
so cold
time is falling asleep
inside us
Le soir, sur la colline, le buccin se lamente,
Les troupeaux remontent, les étoiles brillent par la sente,
Les eaux sanglotent, prenant clairement leur source aux puits ;
Sous un acacia, tu es là qui m’attends, chérie.
La lune traverse le ciel, sacro-sainte et notoire,
Tes grands yeux ont l’air de scruter les feuilles bien rares,
scot cap precaut pe fereastră
cum tragi de sertarul cu morți de la morgă
deasupra alt sertar
și capul vecinului de la trei
printre begonii/ viespi și mușcate
și scrum de țigară
aruncat normal peste mine
scoate rotocoale de fum
ca niște cearcăne de mucegai pe tomată
din cenușa zilei de ieri
îmi salvez inima
are și oglinjoară/ na/
să te vezi mai bine !
Comentarii aleatorii