Dorin Cozan, sa-ti fie de bine Apocalipsa, caci de Potop se ocupa alte persoane cu siguranta. Lansare lina, sau, ma rog, cum ii place la domnitor. Silvia
prietenia, pentru mine, inseamna cel putin la fel de mult ca iubirea. incredere si adevar. altfel, cine vrea cu tot dinadinsul sa intre in sufletul tau ar fi bine macar sa se scuture pe picioare. reminiscente cavaleresti...
Ioan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.
Un instant reusit intr-un real ...fascinat. Finalul e putin ambiguu din cauza cuvintului "aceasta", folosit pentru a desemna pe cine? Poate corect este forma "acestea"? Oricum, nu strica farmecul ... ambiental al poemului.
O fi ziua banală, dar tu, Paul, ai ,,debanalizat-o" :) într-un poem în care reusesti să induci stări de o sensibilitate rară:
,,stau în parc
cum se stă după înhumare"
,,sunt liturghie fadă
prohod lângă un mormânt"
,,să pui în ele o cană de ceai
cum pui un bebeluș la somn"
din alte timpuri"
,,lichidul frige
odată cu grija ta fermecătoare"
Finalul este relaxant, usor aforistic în ultima rostire, si mi-e tare drag ,,Visele nu pot fi grăbite" Un poem de jar si o alunecare tandră. Felicitări!
PS. Felicit antecomentatorii pentru o atmosferă cu totul specială.Si vă mulţumesc. Mi-e bine.
Eu am avut mari, foarte mari probleme cu cifra patru. Atît de mari încît și astăzi am o indispoziție cînd mă gîndesc. Cîte dupa-amiezi pierdute scriind la nesfîrșit cifra patru în loc să fiu afară la joacă. Și asta cu atît mai mult cu cît în școala mea am început direct cu stiloul și niciodată cu creionul așa cum făceau alte școli. (Pentru mai tinerii mei cititori și care nu știu ce este acela un stilou, el este un instrument subțire și ascuțit care se folosea în anii '60 în clasele primare la tortura și supliciul școlarilor.) Cu timpul însă am ajuns să depășesc și să rezolv problema asta a scrierii cifrei patru. Citind expresia “mulți morți” în “povestea uitată a regilor stepei” continui să nu văd nici o problemă. Iar dacă există una cu siguranță că, așa cum am spus, nu se ridică dincolo de pretenții de gust, ceea ce este, nu-i așa, relativ. Și acum hai să răspund (la provocare): 1- nu, nu se referea doar la cititorii care aduc laude și mă uimește că Aalizei se face că nu vede cuvîntul magic acolo, cuvîntul „eventual”. În plus, a afirma că aceasta înseamnă că eu scriu „pentru anumiți cititori” este, cum spun englezii, „preposterous”. Mi se pare evident (trebuie să spun asta) răuvoitor sau cel puțin suspect faptul că Aalizei trece sub tăcere sau ignoră următoarea frază din răspunsul dat de mine lui Sapphire „Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta.”. Oare nu spune asta că și dacă aș vrea (ceea ce nu este cazul) nu aș putea să scriu „la comandă publică”? Nu cred că există cineva care să poată spune că am scris ceva în mod expres pentru că m-a rugat sau pentru a satisface preferințele acelei persoane. De asemeni, a folosi expresia mea pentru a susține că de fapt eu ignor sau resping pe cei care nu mă laudă sau mă critică aspru este absolut nejustificat. Aș minți dacă aș spune că tresalt de bucurie cînd cineva îmi critică aspru și îmi „face praf” un text. Dar asta nu a însemnat și nu înseamnă că i-aș ignora sau nu aș căuta să înțeleg punctul lor de vedere. O astfel de interpretare a cuvintelor mele este o răstălmăcire neprietenă cu adevărul. 2- faptul că „împart cititorii” mi se pare ceva absolut nevinovat. Împărțirea este o operațiune matematică obiectivă proprie gîndirii umane. Adică nu există nimic inerent rău cu ea. Toți o facem. Împărțim la doi, la trei, la nouăzeci și trei. E dreptul nostru de ființe raționale (cu partea stîngă a creierului întreagă) să o facem, nu? Problema se pune doar cu ceea ce facem cu rezultatul împărțirii noastre. Now, a spune că eu savurez doar observațiile celor contemplativ-romantici și ignor sau resping pe cei sarcastic-ludici este din nou o concluzie eminamente greșită. Evident Aalizei nu a citit prea mult din textele mele inclusiv din cele care au apărut în volumul meu pentru a vedea că am o deosebită aplecare pentru ludic și chiar sarcastic. Cei care sînt mai familiari cu scriitura mea știu că așa este cazul. În cazul de față însă eu nu m-am jucat și nu am gîndit textul la modul ludic. Dar nici nu am interzis nimănui, cu atît mai putin lui Aalizei să o facă. Expresia mea a fost „Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.” De unde și pînă unde a înțeles Aalizei că prin aceasta eu îi resping abordarea va rămîne un mister pentru mine. Iar generalizarea concluziei lui nu face decît să mă uimească și dezamăgească în continuare. Dar asta nu mă face să nu sper că așa cum am reușit eu pînă la urmă să scriu cifra patru, tot așa cu timpul cred că și Aalizei va ajunge să înțeleagă și eventual să guste „povestea uitată a regilor stepei”.
"Uneori mă doare că mă doare" nicodeme, fii un bun crestin si nu raspandi durerile tare inaprehensibile celor care nu vor si nu le pot purta. e o chestie de carantina, dupa cum o vad eu...
păi ești fericit! deja ai găsit ce-ai vrut, vezi? :)
iar înaintea lui Brumaru nu mă pot face de râs, așa că o să invit un alt... „clasic”, ceva mai tocit, e-adevărat, dar poate i se va ierta.
pe Nicolaus Cusanus.
care spune
„non est nisi religion una in rituum varierare”.
înlocuiește aici „riturile” cu „expresia”. pentru că ele nici nu sunt altceva. și „religia” cu poezia. pentru că asta ar trebui să fie ea, poezia, pentru cel care scrie. nu o luptă pentru supremație, nu un campionat de originalitate.
Asemenea Virgile, ne amintim, ca doua valuri batrane care-si amesteca spuma... omule de la ocean. Undeva, in inima mea au ramas acele clipe de lectura si Dana Point. Bobadil
Să presupunem următorul scenariu: Un membru Hermeneia face referire la un scriitor intrat în patrimoniul cultural universal și pentru a fi sugestiv vine cu citate din opera respectivului autor. Ei bine, dacă ele, citatele conțin un limbaj ușor deocheat – atenție! nu pornografic – cel care a postat o să fie amendat? Dacă nu, aveți o problemă cu regulamentul. Dacă da, la fel. Hai să vedem unde ajungem prin ricoșeu! Afirm cu sfială că de data asta nu aveți dreptate; poate e necesară o nuanțare a punctului 16.4 și nu pentru plăcerea mea. Respect regulamentele dar nu îmi plac constrîngerile. Apropo: sula în coastă unde se încadrează?
in dragoste, desi ma vei contrazice, poate, conteaza scenografia clipei. poti spune "te iubesc" dar conteaza marea, plaja, ultimii pescarusi etc. sau, asa sint eu. nu "functionez" in orice conditii. prietenii stiu de ce:)
Text-imagine de departe ce decupează neliniștea sub formele ei stranii, ireale, atemporale: "în toamna asta ies corăbii pe ascuns din piepturile bărbatilor un steag le dă senzatia de aer cînd se sufocă" Iluzia se materializează, prinde conturul a ceva intangibil, devine "primagdalena cea fără de cirese amare". Dintr-o singură respirație a spațiului dilatat, inospitalier, metamorfozat la fiecare mișcare, rotație a microuniversului, totul devine pământ și apă nesfârșită, lagunele inexplorabile ale necunoscutului se contractă convulsiv..."si nicăieri nici un ocean" și nicăieri decât tentația celor pierduți pentru încă o viață în alt pseudo-Eden: "pentru mai tîrziu doar un pumn de cirese amare"...
Eu le-am vizualizat ca pe trei tablouri separate, ca pe trei poeme. Pledez pentru un spaţiu suficient în jurul fiecăruia pentru fi admirat precum tablourile pictate, realizat astfel: fie distanţă mai mare, fie steluţe, fie postări separate....cea din urmă fiind preferată. Aşa după cum am scris şi la poemul Adrianei Lisandru, ,,Arămie" şi aici văd ,,poeme într-un vers" excepţionale.
Alma, da, caut ceva mai potrivit pentru final. voi completa pentru echilibru cînd voi fi sigură că mă pot opri definitoriu asupra unei variante. nu cred că am înțeles pînă la capăt întrebarea ta. mulțumesc de popas și sugestie.
Francisc, ma bucur de comentariul tau si iti multumesc! Atrocitatile au fost mari dintotdeauna, si chiar mai mari, sa ne amintim cruciadele, inchizitia, timpurile antice, dintotdeauna razboaiele au fost si vor fi, ca deh, oameni sunt si ei. Tacerea celorlalti... e alegerea fiecaruia, eu am ales sa nu tac. Statisticile prezentate in filmul de care spui sunt reale si se refera, intr-adevar, la Africa: acolo un copil moare la trei secunde, din cauza lipsei de hrana si de ingrijiri medicale. Nu stiu cat am reusit sa redau emotia in textul de mai sus, insa sper ca dupa lecturarea sa, fie si pe diagonala, cititorii mei sa faca un gest de ajutor catre un copil care cerseste pe strada. Am 8 copii in Iasi. Cand o sa plec in Africa, pun anunt. :-). Si mai e ceva, am observat ca in majoritatea poemelor, se scrie despre sine. Eu, personajul principal al poeziilor mele. Cum ar fi sa fii tu sau el sau ei, nu stiu. Asta vreau sa incerc.
Poezia este un termen foarte greu de definit ca și fericirea.Granița între proză și poezie este asemenea unui râu care își schimbă cursul de-a lungul timpului. Creațiile noastre, pe care le intitulăm poeme azi, acum o sută de ani ar fi fost considerate inepții, elucubrații.Există proză care mustește de poezie sau poeme fără metaforă în care ni se povestește ce a făcut autorul când a găsit chiuveta înfundată. Virgil, ideea este următoarea: dacă nu definim termenii unei discuții, totul este în zadar. Mulțumesc pentru lectură și păreri, cu stimă
zic ca putem gandi mai nuantat. Poate ca povestea cu muntele nu este cea mai potrivita Mai mult, as extinde ecumenismul pana la nivel de individ - asa cum am zis inainte - mergand pe diferentele dintre diversi indivizi (chiar si in cazul gemenilor care au un ADN identic) si nu la cel, prea general, de diferente intre contexte culturale din care o anumita religie face parte. Si aceasta deoarece experienta religioasa este un/o quale (plural qualia) cu totul specific(a) fiecarui individ. Mai mult, probabil pentru un artist (dar si pentru omul de stiinta, filosof etc) atunci cand este "cuprins" de "inspiratie", pare a fi vorba tot de un asemenea "quale" (creativ). Care, in lipsa de altceva mai bun, putem zice ca este tot de natura "religioasa" (mai mult sau mai putin mascata). Aici se poate porni o discutie extrem de interesanta. Care poate atinge si modul in care o anumita religie, dar si traditie culturala (in general) poate influenta (in bine sau in rau) sau sa ramana neutrua, o asemenea experienta interioara. Si inca ceva extrem de interesant. Se pare ca un astfel de quale (sa-i zicem "religios") a aparut odata cu aparitia lui homo sapiens (contemporan cu omul din Neanderthal). Homo sapiens al carui creier si-a dublat (dupa altii si-a triplat) volumul in raport cu cel al omului din Neanderthal, printr-o mutatie de-a dreptul "misterioasa". Si marturie stau desenele si picturile din pesterile rupestre. Daca va interesa pe cineva (astept reactii) as putea sa va propun o discutie plecand de la "filosofia mentalului" (extrem de actuala; mult mai actuala decat "filosofia analitica" orientata pe "limbaj") si care nu trebuie confundata cu "stiinta cognitiei" (care este orientata pe reproducerea pe computere a anumitor comportamente "inteligente" ale omului - un behaviorism depasit). Si atunci, poate, vom putea sa dicutam mai obiectiv. Pe baza de "opinii" si nu de "credinte" (fie ele religioase sau atee)
Da, nu ,,străluceşte” :), dar asta pentru că are o lumină interioară, proprie, şi nu are nevoie de alte străluciri primite pe muchiile frumos lustruite. Poemul străluceşte prin mesaj. Eu îl văd ca pe o încercare poetică de definire a poeziei în general în relaţia cu cititorul. Adevărurile, răspunsurile pe care le caută cititorul (superficial) sunt în adânc, sunt miezul miezurilor, dincolo de orice coji, dincolo de orice pulpe suculente. E nevoie de o presare la rece pentru a bea apa aceea din sâmburi de măr...şi s-ar putea să fie amară. Mi-a plăcut foarte mulr cum ai distribuit argumentele în cele două strofe. Imaginile sonore create conving. Se crează un câmp lexical în antonimie cu ,,tăcere”: gură, geme, spune, fluieră, icnetul, strigă, cântecul. Îmi place rezumarea din versurile:
,,Toate limbile ce s-au închis aici
îmi surzesc acum sufletul, cititorule.”
Îndemnul final e acela de a citi printre rânduri, dincolo de cuvinte, acolo unde se află poezia aceea nescrisă…De fapt, cred că îndemnul nu e doar de a citi, ci de a înţelege, de a interpreta…şi de a tăcea. (mi s-a întâmplat să mă simt un pic jenată când mi-am dat seama că am scormonit prea mult în sufletul autorului şi am scris în comentarii)
E un poem gândit, simţit, sculptat cu măiestrie. Mi-a bucurat sufletul şi mintea. Eu te felicit, Adrian, şi-ţi mulţumesc!
Nu vintre, moșule. Vintre îmi sună vetust și jenant... Uite definiția din dexul online: VÍNTRE, vintre, s.f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris. Ilium era mai bine... Altfel, e o poezie bună și cred că merită o peniță.
Numerotez
A/ Gorune Tudore onorat! Uneori când noaptea bate în capul meu repetitiv mai ceva ca boleroul lui Ravel îmi vine așa, un gând, că ar trebui să închei și afacerile astea ale mele păguboase cu scrisul (la fel cum le-am încheiat pe celelalte cu banii) și anume într-un mod violent... să scriu câteva cuvinte strălucitor-obscene și apoi gata! Și să rămân doar cu ce-am fost odată, adică cu nimic desigur, să trăiesc in uitare. Însă mereu îmi dau seama că 1/ nu-s în stare de așa ceva pentru că-s un laș cel puțin deocamdată și 2/ și dacă m-aș strădui mai tare să nu mai fiu atât de laș n-ar fi decât orgoliu. Și nu că m-ar mâna marile sentimente umane (vezi actorul și sălbatici) dar chiar sunt sensibil la idee...
B/ Nicholas, eu te respect dar noi doi nu avem nimic în comun deși eu sunt bătrân, tu ești bătrân, dar noi doi suntem doi bătrâni foarte diferiți și aici nimeni nu mai poate face nimic. Dar dacă îți face plăcere să mă comentezi poți să o faci în continuare eu îți mulțumesc pentru gest și te rog să mă ierți pentru că ceea ce îmi scrii tu nu ajunge la mine
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
si revin, am verificat atit pe Firefox cit si pe IE si pe ambele browsere pagina este redata normal
pentru textul : migrarea către rezoluția 1024 X 768 dein lb. română nu există partea I-a ci doar partea I
pentru textul : Viaţa după Irina deImpartasesc opinia lui Djamal... nu inteleg ce rost au cuvintele de dupa "ochii mă dor...".
pentru textul : confesiune de ianuarie deDorin Cozan, sa-ti fie de bine Apocalipsa, caci de Potop se ocupa alte persoane cu siguranta. Lansare lina, sau, ma rog, cum ii place la domnitor. Silvia
pentru textul : Apocalipsa după Vaslui deprietenia, pentru mine, inseamna cel putin la fel de mult ca iubirea. incredere si adevar. altfel, cine vrea cu tot dinadinsul sa intre in sufletul tau ar fi bine macar sa se scuture pe picioare. reminiscente cavaleresti...
pentru textul : Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă? deIoan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.
pentru textul : scriu acest poem pentru câini deEu nu am nimic sa iti reprosez in aceasta clipa. Mi-am propus sa iti citesc poeziile.
pentru textul : rugaminte importanta deUn instant reusit intr-un real ...fascinat. Finalul e putin ambiguu din cauza cuvintului "aceasta", folosit pentru a desemna pe cine? Poate corect este forma "acestea"? Oricum, nu strica farmecul ... ambiental al poemului.
pentru textul : Etsy deO fi ziua banală, dar tu, Paul, ai ,,debanalizat-o" :) într-un poem în care reusesti să induci stări de o sensibilitate rară:
,,stau în parc
cum se stă după înhumare"
,,sunt liturghie fadă
prohod lângă un mormânt"
,,să pui în ele o cană de ceai
cum pui un bebeluș la somn"
din alte timpuri"
,,lichidul frige
odată cu grija ta fermecătoare"
Finalul este relaxant, usor aforistic în ultima rostire, si mi-e tare drag ,,Visele nu pot fi grăbite" Un poem de jar si o alunecare tandră. Felicitări!
PS. Felicit antecomentatorii pentru o atmosferă cu totul specială.Si vă mulţumesc. Mi-e bine.
pentru textul : lagăre ale căror nume au fost uitate deo incadrezi la "cogito"!
pentru textul : Il rispetto demerita. e profunda.
Eu am avut mari, foarte mari probleme cu cifra patru. Atît de mari încît și astăzi am o indispoziție cînd mă gîndesc. Cîte dupa-amiezi pierdute scriind la nesfîrșit cifra patru în loc să fiu afară la joacă. Și asta cu atît mai mult cu cît în școala mea am început direct cu stiloul și niciodată cu creionul așa cum făceau alte școli. (Pentru mai tinerii mei cititori și care nu știu ce este acela un stilou, el este un instrument subțire și ascuțit care se folosea în anii '60 în clasele primare la tortura și supliciul școlarilor.) Cu timpul însă am ajuns să depășesc și să rezolv problema asta a scrierii cifrei patru. Citind expresia “mulți morți” în “povestea uitată a regilor stepei” continui să nu văd nici o problemă. Iar dacă există una cu siguranță că, așa cum am spus, nu se ridică dincolo de pretenții de gust, ceea ce este, nu-i așa, relativ. Și acum hai să răspund (la provocare): 1- nu, nu se referea doar la cititorii care aduc laude și mă uimește că Aalizei se face că nu vede cuvîntul magic acolo, cuvîntul „eventual”. În plus, a afirma că aceasta înseamnă că eu scriu „pentru anumiți cititori” este, cum spun englezii, „preposterous”. Mi se pare evident (trebuie să spun asta) răuvoitor sau cel puțin suspect faptul că Aalizei trece sub tăcere sau ignoră următoarea frază din răspunsul dat de mine lui Sapphire „Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta.”. Oare nu spune asta că și dacă aș vrea (ceea ce nu este cazul) nu aș putea să scriu „la comandă publică”? Nu cred că există cineva care să poată spune că am scris ceva în mod expres pentru că m-a rugat sau pentru a satisface preferințele acelei persoane. De asemeni, a folosi expresia mea pentru a susține că de fapt eu ignor sau resping pe cei care nu mă laudă sau mă critică aspru este absolut nejustificat. Aș minți dacă aș spune că tresalt de bucurie cînd cineva îmi critică aspru și îmi „face praf” un text. Dar asta nu a însemnat și nu înseamnă că i-aș ignora sau nu aș căuta să înțeleg punctul lor de vedere. O astfel de interpretare a cuvintelor mele este o răstălmăcire neprietenă cu adevărul. 2- faptul că „împart cititorii” mi se pare ceva absolut nevinovat. Împărțirea este o operațiune matematică obiectivă proprie gîndirii umane. Adică nu există nimic inerent rău cu ea. Toți o facem. Împărțim la doi, la trei, la nouăzeci și trei. E dreptul nostru de ființe raționale (cu partea stîngă a creierului întreagă) să o facem, nu? Problema se pune doar cu ceea ce facem cu rezultatul împărțirii noastre. Now, a spune că eu savurez doar observațiile celor contemplativ-romantici și ignor sau resping pe cei sarcastic-ludici este din nou o concluzie eminamente greșită. Evident Aalizei nu a citit prea mult din textele mele inclusiv din cele care au apărut în volumul meu pentru a vedea că am o deosebită aplecare pentru ludic și chiar sarcastic. Cei care sînt mai familiari cu scriitura mea știu că așa este cazul. În cazul de față însă eu nu m-am jucat și nu am gîndit textul la modul ludic. Dar nici nu am interzis nimănui, cu atît mai putin lui Aalizei să o facă. Expresia mea a fost „Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.” De unde și pînă unde a înțeles Aalizei că prin aceasta eu îi resping abordarea va rămîne un mister pentru mine. Iar generalizarea concluziei lui nu face decît să mă uimească și dezamăgească în continuare. Dar asta nu mă face să nu sper că așa cum am reușit eu pînă la urmă să scriu cifra patru, tot așa cu timpul cred că și Aalizei va ajunge să înțeleagă și eventual să guste „povestea uitată a regilor stepei”.
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei de"despre care". scuze pentru scapare.
pentru textul : De-a singurul de"Uneori mă doare că mă doare" nicodeme, fii un bun crestin si nu raspandi durerile tare inaprehensibile celor care nu vor si nu le pot purta. e o chestie de carantina, dupa cum o vad eu...
pentru textul : uneori mă doare... demă gândeam eu. dar vă mulțumesc frumos pentru păreri.
pentru textul : las merii să tacă depăi ești fericit! deja ai găsit ce-ai vrut, vezi? :)
iar înaintea lui Brumaru nu mă pot face de râs, așa că o să invit un alt... „clasic”, ceva mai tocit, e-adevărat, dar poate i se va ierta.
pe Nicolaus Cusanus.
care spune
„non est nisi religion una in rituum varierare”.
înlocuiește aici „riturile” cu „expresia”. pentru că ele nici nu sunt altceva. și „religia” cu poezia. pentru că asta ar trebui să fie ea, poezia, pentru cel care scrie. nu o luptă pentru supremație, nu un campionat de originalitate.
părerea mea de om „vechi”, asta e... :)
pentru textul : în ultima cameră, el deAsemenea Virgile, ne amintim, ca doua valuri batrane care-si amesteca spuma... omule de la ocean. Undeva, in inima mea au ramas acele clipe de lectura si Dana Point. Bobadil
pentru textul : heaven deSă presupunem următorul scenariu: Un membru Hermeneia face referire la un scriitor intrat în patrimoniul cultural universal și pentru a fi sugestiv vine cu citate din opera respectivului autor. Ei bine, dacă ele, citatele conțin un limbaj ușor deocheat – atenție! nu pornografic – cel care a postat o să fie amendat? Dacă nu, aveți o problemă cu regulamentul. Dacă da, la fel. Hai să vedem unde ajungem prin ricoșeu! Afirm cu sfială că de data asta nu aveți dreptate; poate e necesară o nuanțare a punctului 16.4 și nu pentru plăcerea mea. Respect regulamentele dar nu îmi plac constrîngerile. Apropo: sula în coastă unde se încadrează?
pentru textul : Paneraș cu ouă dein dragoste, desi ma vei contrazice, poate, conteaza scenografia clipei. poti spune "te iubesc" dar conteaza marea, plaja, ultimii pescarusi etc. sau, asa sint eu. nu "functionez" in orice conditii. prietenii stiu de ce:)
pentru textul : dernier baiser derezolvat! multam pentru sugestii! spor la viata!
pentru textul : cuvinte de jurnal deText-imagine de departe ce decupează neliniștea sub formele ei stranii, ireale, atemporale: "în toamna asta ies corăbii pe ascuns din piepturile bărbatilor un steag le dă senzatia de aer cînd se sufocă" Iluzia se materializează, prinde conturul a ceva intangibil, devine "primagdalena cea fără de cirese amare". Dintr-o singură respirație a spațiului dilatat, inospitalier, metamorfozat la fiecare mișcare, rotație a microuniversului, totul devine pământ și apă nesfârșită, lagunele inexplorabile ale necunoscutului se contractă convulsiv..."si nicăieri nici un ocean" și nicăieri decât tentația celor pierduți pentru încă o viață în alt pseudo-Eden: "pentru mai tîrziu doar un pumn de cirese amare"...
pentru textul : cea fără de cireșe amare deA fost frumos. Felicitări tuturor!
pentru textul : Cenaclul Virtualia - prima generaţie de poeţi "post-apocaliptici" deMariana, mulţumiri pentru!
Eu le-am vizualizat ca pe trei tablouri separate, ca pe trei poeme. Pledez pentru un spaţiu suficient în jurul fiecăruia pentru fi admirat precum tablourile pictate, realizat astfel: fie distanţă mai mare, fie steluţe, fie postări separate....cea din urmă fiind preferată. Aşa după cum am scris şi la poemul Adrianei Lisandru, ,,Arămie" şi aici văd ,,poeme într-un vers" excepţionale.
pentru textul : Rune deAlma, da, caut ceva mai potrivit pentru final. voi completa pentru echilibru cînd voi fi sigură că mă pot opri definitoriu asupra unei variante. nu cred că am înțeles pînă la capăt întrebarea ta. mulțumesc de popas și sugestie.
pentru textul : marți se iubește mai mult deOri textul, ori imdb.com, e cam acelasi lucru.
pentru textul : ce poți să faci într-o primăvară perfectă deFrancisc, ma bucur de comentariul tau si iti multumesc! Atrocitatile au fost mari dintotdeauna, si chiar mai mari, sa ne amintim cruciadele, inchizitia, timpurile antice, dintotdeauna razboaiele au fost si vor fi, ca deh, oameni sunt si ei. Tacerea celorlalti... e alegerea fiecaruia, eu am ales sa nu tac. Statisticile prezentate in filmul de care spui sunt reale si se refera, intr-adevar, la Africa: acolo un copil moare la trei secunde, din cauza lipsei de hrana si de ingrijiri medicale. Nu stiu cat am reusit sa redau emotia in textul de mai sus, insa sper ca dupa lecturarea sa, fie si pe diagonala, cititorii mei sa faca un gest de ajutor catre un copil care cerseste pe strada. Am 8 copii in Iasi. Cand o sa plec in Africa, pun anunt. :-). Si mai e ceva, am observat ca in majoritatea poemelor, se scrie despre sine. Eu, personajul principal al poeziilor mele. Cum ar fi sa fii tu sau el sau ei, nu stiu. Asta vreau sa incerc.
pentru textul : când îngerul își imaginează dePoezia este un termen foarte greu de definit ca și fericirea.Granița între proză și poezie este asemenea unui râu care își schimbă cursul de-a lungul timpului. Creațiile noastre, pe care le intitulăm poeme azi, acum o sută de ani ar fi fost considerate inepții, elucubrații.Există proză care mustește de poezie sau poeme fără metaforă în care ni se povestește ce a făcut autorul când a găsit chiuveta înfundată. Virgil, ideea este următoarea: dacă nu definim termenii unei discuții, totul este în zadar. Mulțumesc pentru lectură și păreri, cu stimă
pentru textul : glissando dezic ca putem gandi mai nuantat. Poate ca povestea cu muntele nu este cea mai potrivita Mai mult, as extinde ecumenismul pana la nivel de individ - asa cum am zis inainte - mergand pe diferentele dintre diversi indivizi (chiar si in cazul gemenilor care au un ADN identic) si nu la cel, prea general, de diferente intre contexte culturale din care o anumita religie face parte. Si aceasta deoarece experienta religioasa este un/o quale (plural qualia) cu totul specific(a) fiecarui individ. Mai mult, probabil pentru un artist (dar si pentru omul de stiinta, filosof etc) atunci cand este "cuprins" de "inspiratie", pare a fi vorba tot de un asemenea "quale" (creativ). Care, in lipsa de altceva mai bun, putem zice ca este tot de natura "religioasa" (mai mult sau mai putin mascata). Aici se poate porni o discutie extrem de interesanta. Care poate atinge si modul in care o anumita religie, dar si traditie culturala (in general) poate influenta (in bine sau in rau) sau sa ramana neutrua, o asemenea experienta interioara. Si inca ceva extrem de interesant. Se pare ca un astfel de quale (sa-i zicem "religios") a aparut odata cu aparitia lui homo sapiens (contemporan cu omul din Neanderthal). Homo sapiens al carui creier si-a dublat (dupa altii si-a triplat) volumul in raport cu cel al omului din Neanderthal, printr-o mutatie de-a dreptul "misterioasa". Si marturie stau desenele si picturile din pesterile rupestre. Daca va interesa pe cineva (astept reactii) as putea sa va propun o discutie plecand de la "filosofia mentalului" (extrem de actuala; mult mai actuala decat "filosofia analitica" orientata pe "limbaj") si care nu trebuie confundata cu "stiinta cognitiei" (care este orientata pe reproducerea pe computere a anumitor comportamente "inteligente" ale omului - un behaviorism depasit). Si atunci, poate, vom putea sa dicutam mai obiectiv. Pe baza de "opinii" si nu de "credinte" (fie ele religioase sau atee)
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. deDa, nu ,,străluceşte” :), dar asta pentru că are o lumină interioară, proprie, şi nu are nevoie de alte străluciri primite pe muchiile frumos lustruite. Poemul străluceşte prin mesaj. Eu îl văd ca pe o încercare poetică de definire a poeziei în general în relaţia cu cititorul. Adevărurile, răspunsurile pe care le caută cititorul (superficial) sunt în adânc, sunt miezul miezurilor, dincolo de orice coji, dincolo de orice pulpe suculente. E nevoie de o presare la rece pentru a bea apa aceea din sâmburi de măr...şi s-ar putea să fie amară. Mi-a plăcut foarte mulr cum ai distribuit argumentele în cele două strofe. Imaginile sonore create conving. Se crează un câmp lexical în antonimie cu ,,tăcere”: gură, geme, spune, fluieră, icnetul, strigă, cântecul. Îmi place rezumarea din versurile:
pentru textul : Pilda omului care a tăcut de,,Toate limbile ce s-au închis aici
îmi surzesc acum sufletul, cititorule.”
Îndemnul final e acela de a citi printre rânduri, dincolo de cuvinte, acolo unde se află poezia aceea nescrisă…De fapt, cred că îndemnul nu e doar de a citi, ci de a înţelege, de a interpreta…şi de a tăcea. (mi s-a întâmplat să mă simt un pic jenată când mi-am dat seama că am scormonit prea mult în sufletul autorului şi am scris în comentarii)
E un poem gândit, simţit, sculptat cu măiestrie. Mi-a bucurat sufletul şi mintea. Eu te felicit, Adrian, şi-ţi mulţumesc!
Nu vintre, moșule. Vintre îmi sună vetust și jenant... Uite definiția din dexul online: VÍNTRE, vintre, s.f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris. Ilium era mai bine... Altfel, e o poezie bună și cred că merită o peniță.
pentru textul : dromomanie deNumerotez
pentru textul : două minute în reluare din viața poetului deA/ Gorune Tudore onorat! Uneori când noaptea bate în capul meu repetitiv mai ceva ca boleroul lui Ravel îmi vine așa, un gând, că ar trebui să închei și afacerile astea ale mele păguboase cu scrisul (la fel cum le-am încheiat pe celelalte cu banii) și anume într-un mod violent... să scriu câteva cuvinte strălucitor-obscene și apoi gata! Și să rămân doar cu ce-am fost odată, adică cu nimic desigur, să trăiesc in uitare. Însă mereu îmi dau seama că 1/ nu-s în stare de așa ceva pentru că-s un laș cel puțin deocamdată și 2/ și dacă m-aș strădui mai tare să nu mai fiu atât de laș n-ar fi decât orgoliu. Și nu că m-ar mâna marile sentimente umane (vezi actorul și sălbatici) dar chiar sunt sensibil la idee...
B/ Nicholas, eu te respect dar noi doi nu avem nimic în comun deși eu sunt bătrân, tu ești bătrân, dar noi doi suntem doi bătrâni foarte diferiți și aici nimeni nu mai poate face nimic. Dar dacă îți face plăcere să mă comentezi poți să o faci în continuare eu îți mulțumesc pentru gest și te rog să mă ierți pentru că ceea ce îmi scrii tu nu ajunge la mine
Pagini